1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:

2 mici şi mari, bogaţi şi săraci!

3 Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gînduri pline de judecată.

4 Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sînt însuflate, îmi încep cîntarea în sunetul arfei.

5 Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, cînd mă înconjoară nelegiuirea protivnicilor mei?

6 Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.

7 Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.

8 Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.

9 Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul.

10 Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.

11 Ei îşi închipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, cari dau numele lor la ţări întregi.

12 Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie.

13 Iată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. -

14 Sînt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul.

15 Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. -

16 Nu te teme cînd se îmbogăţeşte cineva, şi cînd i se înmulţesc vistieriile casei;

17 căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.

18 Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face,

19 căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.

20 Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.

1 א   למנצח לבני-קרח מזמור br

2 ב   שמעו-זאת כל-העמים    האזינו כל-ישבי חלד br

3 ג   גם-בני אדם גם-בני-איש--    יחד עשיר ואביון br

4 ד   פי ידבר חכמות    והגות לבי תבונות br

5 ה   אטה למשל אזני    אפתח בכנור חידתי br

6 ו   למה אירא בימי רע--    עון עקבי יסובני br

7 ז   הבטחים על-חילם    וברב עשרם יתהללו br

8 ח   אח--לא פדה יפדה איש    לא-יתן לאלהים כפרו br

9 ט   ויקר פדיון נפשם    וחדל לעולם br

10 י   ויחי-עוד לנצח    לא יראה השחת br

11 יא   כי יראה חכמים ימותו--    יחד כסיל ובער יאבדו br ועזבו לאחרים    חילם br

12 יב   קרבם בתימו לעולם--    משכנתם לדור ודר br קראו בשמותם    עלי אדמות br

13 יג   ואדם ביקר בל-ילין    נמשל כבהמות נדמו br

14 יד   זה דרכם כסל למו    ואחריהם בפיהם ירצו סלה br

15 טו   כצאן לשאול שתו--    מות ירעם br וירדו בם ישרים לבקר--וצירם (וצורם) לבלות שאול    מזבל לו br

16 טז   אך-אלהים--יפדה נפשי מיד-שאול    כי יקחני סלה br

17 יז   אל-תירא כי-יעשר איש    כי-ירבה כבוד ביתו br

18 יח   כי לא במותו יקח הכל    לא-ירד אחריו כבודו br

19 יט   כי-נפשו בחייו יברך    ויודך כי-תיטיב לך br

20 כ   תבוא עד-דור אבותיו    עד-נצח לא יראו-אור br [ (Psalms 49:21) כא   אדם ביקר ולא יבין    נמשל כבהמות נדמו ]