1 Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, în ce priveşte slava Domnului, şi avenit să -l încerce prin întrebări grele.
2 A sosit la Ierusalim cu un alai foarte mare, şi cu cămile cari aduceau mirodenii, aur foarte mult, şi pietre scumpe. S'a dus la Solomon şi i -a spus tot ce avea pe inimă.
3 Solomon i -a răspuns la toate întrebările, şi n'a fost nimic, pe care împăratul să nu fi ştiut să i -l lămurească.
4 Împărăteasa din Seba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon, şi casa pe care o zidise,
5 şi bucatele dela masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele şi hainele celor ce -i slujeau, şi paharnicii lui, şi arderile de tot pe cari le aducea în Casa Domnului.
6 Uimită, a zis împăratului: ,,Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!
7 Dar nu credeam, pînă n'am venit şi n'am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s'a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire de cît am auzit mergîndu-ţi faima.
8 Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, cari sînt necurmat înaintea ta, cari aud înţelepciunea ta!
9 Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentrucă Domnul iubeşte pentru totdeauna pe Israel, de aceea te -a pus împărat, ca să judeci şi să faci dreptate.``
10 Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii, şi pietre scumpe. N'au mai venit niciodată în urmă atîtea mirodenii cîte a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon.
11 Corăbiile lui Hiram, cari au adus aur din Ofir, au adus din Ofir şi foarte mult lemn de santal şi pietre scumpe.
12 Împăratul a făcut cu lemnul mirositor pălimare pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului, şi arfe şi alăute pentru cîntăreţi. N'a mai venit de atunci lemn de acesta mirositor, şi nu s'a mai văzut pînă în ziua de azi.
13 Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit, tot ce a cerut, şi i -a mai dat şi pe deasupra daruri vrednice de un împărat ca Solomon. Apoi ea s'a întors şi s'a dus în ţara ei, cu slujitorii ei.
14 Greutatea aurului care venea lui Solomon pe fiecare an, era de şase sute şase zeci şi şase de talanţi de aur,
15 afară de ce scotea dela negustorii cei mari şi din negoţul cu mărfuri, dela toţi împăraţii Arabiei, şi dela dregătorii ţării.
16 Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat şase sute de sicli de aur,
17 şi alte trei sute de scuturi mici de aur bătut, şi pentru fie care din ele a întrebuinţat trei mine de aur; şi împăratul le -a pus în casa numită Pădurea Libanului.
18 Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeş, şi l -a acoperit cu aur curat.
19 Scaunul acesta de domnie avea şase trepte, şi partea de sus era rotunjită pe dinapoi, de fiecare parte a scaunului erau răzimători: lîngă răzimători stăteau doi lei,
20 şi pe cele şase trepte stăteau doisprezece lei de o parte şi de alta. Aşa ceva nu s'a făcut pentru nici o împărăţie.
21 Toate paharele împăratului Solomon erau de aur, şi toate vasele din casa pădurii Libanului erau de aur curat. Nimic nu era de argint: pe vremea lui Solomon argintul n'avea nici o trecere.
22 Căci împăratul avea pe mare corăbii din Tars cu ale lui Hiram; şi corăbiile din Tars veneau la fiecare trei ani, aducînd aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni.
23 Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pămîntului în bogăţii şi înţelepciune.
24 Toată lumea căuta să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.
25 Şi fie care îşi aducea darul lui: lucruri de argint şi lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catîri; aşa era în fiecare an.
26 Solomon a strîns cară şi călărime; avea o mie patru sute de cară şi douăsprezece mii de călăreţi, pe cari i -a pus în cetăţile unde îşi ţinea carăle şi la Ierusalim lîngă împărat.
27 Împăratul a făcut ca argintul să fie tot aşa de obicinuit la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot aşa de mulţi ca smochinii din Egipt cari cresc pe cîmpie.
28 Solomon îşi aducea caii din Egipt; o ceată de negustori de ai împăratului se ducea să -i ia cu grămada pe un preţ hotărît:
29 un car se aducea din Egipt cu şase sute de sicli de argint, şi un cal cu o sută cincizeci de sicli. Deasemenea aduceau cai cu ei pentru toţi împăraţii Hetiţilor şi pentru împăraţii Siriei.
1 示巴女王听到所罗门因耶和华的名所得的名声, 就来要用难题试试他。
2 她带着大批随员到耶路撒冷来, 又有骆驼驮着香料、许多金子和宝石。她来到所罗门那里, 就把她心里所有的难题都对他说出来。
3 所罗门把她所有的问题都给她解说明白, 没有一件事难倒王, 使王不能回答她的。
4 示巴女王看见所罗门的一切智慧和他建造的宫殿、
5 桌上的食物、臣仆的座位、仆人的侍候、他们的服饰、王的酒政和王在耶和华的殿献上的燔祭, 就惊奇得不知所措。
6 于是她对王说: "我在本国听见有关你的事和你的智慧, 原来都是真的;
7 以前我并不相信那些话, 等到我来了, 亲眼看见, 才知道人告诉我的还不到一半; 你的智慧和财富, 超过我所听闻的。
8 属你的人是有福的, 你的这些臣仆是有福的, 他们常常侍立在你面前, 聆听你的智慧。
9 耶和华你的 神是应当称颂的! 他喜悦你, 使你坐在以色列的王位上; 因为耶和华永远喜爱以色列, 所以立你作王, 要你秉行公义。"
10 于是示巴女王把约四千公斤金子、大批香料和宝石送给王; 以后奉来的香料再也没有像示巴女王送给所罗门的那么多。
11 此外, 从俄斐运金子来的希兰船队, 又从俄斐运了大批檀香木和宝石来。
12 王用檀香木为耶和华的殿和王宫做栏杆, 又为歌唱的做琴瑟。以后再也没有这样的檀香木运来, 也没有人看见过, 直到今日。
13 所罗门王照着示巴女王所愿所求的一切赐给她, 另外又厚厚地馈赠她。于是女王和她的臣仆都返回本国去了。
14 所罗门每年收入的金子重两万三千公斤。
15 另外, 还有从商人和行商的课税, 阿拉伯诸王和国内省长的收入。
16 所罗门王用锤炼好的金子做了二百面大盾牌, 每一面大盾牌用金子七公斤;
17 又用锤炼好的金子做了三百面小盾牌, 每一面小盾牌用金子两公斤。王把这些盾牌都放在黎巴嫩林宫。
18 王又做了一个象牙大宝座, 贴上了精金。
19 那宝座有六级台阶, 宝座的后背有一个圆顶, 座处的两旁有一个扶手。扶手的旁边各有一只狮子站立着。
20 在六级台阶上共有十二只狮子站着, 左边一只, 右边一只。在列国中都没有这样做过。
21 所罗门的一切杯爵都是金子做的; 黎巴嫩林宫里的一切器皿也都是精金做的, 没有用银子做的; 原来在所罗门王的时代, 银子算不得什么。
22 因为王有他施船队与希兰船队一同在海上航行。他施船队三年一次运来金银、象牙、猿猴和孔雀。
23 所罗门王的财富和智慧, 超过了世界上所有的君王。
24 世上所有的君王都要求晋见所罗门, 聆听 神赋予他心中的智慧。
25 他们各人都带着自己的贡物而来, 就是银器、金器、衣裳、军械、香料、马和骡等, 年年都是这样。
26 所罗门聚集战车和骑兵, 他有战车一千四百辆, 骑兵一万二千人, 安置在屯车城和耶路撒冷, 就是与王在一起。
27 王在耶路撒冷使银子好像石头一样, 使香柏木好像平原的桑树那么多。
28 所罗门的马是从埃及和古厄运出来的, 是王的商人从古厄按着定价买来的。
29 从埃及运上来的车, 每辆银子六千八百四十克, 马每匹一千七百一十克。赫人众王和亚兰("亚兰"即今天"叙利亚"一带的地方)诸王也都是这样经他们的手买来的。