Publicidade

Êxodo 13

1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:2 ,,Pune-Mi deoparte ca sfînt pe orice întîi-născut, pe orice întîi născut dintre copiii lui Israel, atît dintre oameni cît şi dintre dobitoace: este al Meu.``3 Moise a zis poporului: ,,Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, cînd aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mînă puternică v'a scos Domnul de acolo. Să nu mîncaţi pîne dospită.4 Astăzi ieşiţi, în luna spicelor.5 Cînd te va duce Domnul în ţara Cananiţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi -o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta.6 Timp de şapte zile, să mănînci azimi; şi în ziua a şaptea, să fie o sărbătoare în cinstea Domnului.7 În timpul celor şapte zile, să mîncaţi azimi; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea ţării tale.8 Să spui atunci fiului tău: ,Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, cînd am ieşit din Egipt.`9 Să-ţi fie ca un semn pe mînă şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentruca legea Domnului să fie totdeauna în gura ta; căci cu mînă puternică te -a scos Domnul din Egipt.10 Să ţii porunca aceasta la vremea hotărîtă, din an în an.11 Cînd te va aduce Domnul în ţara Cananiţilor, cum a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi cînd ţi -o va da,12 să închini Domnului pe orice întîi-născut, chiar pe orice întîi-născut din vitele, pe cari le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului.13 Să răscumperi cu un miel pe orice întîi-născut al măgăriţei; iar dacă nu -l vei răscumpăra, să -i frîngi gîtul. Să răscumperi de asemenea pe orice întîi-născut de parte bărbătească dintre fiii tăi.14 Şi cînd te va întreba fiul tău într'o zi: ,Ce înseamnă lucrul acesta?` să -i răspunzi: ,Prin mîna Lui cea atotputernică, Domnul ne -a scos din Egipt, din casa robiei;15 şi, fiindcă Faraon se încăpăţîna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorît pe toţi întîii-născuţi din ţara Egiptului, dela întîii-născuţi ai oamenilor pînă la întîii-născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întîi-născut de parte bărbătească, şi răscumpăr pe orice întîi-născut dintre fiii mei.16 Să-ţi fie ca un semn pe mînă şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mîna Lui atotputernică ne -a scos Domnul din Egipt.```17 După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l -a dus pe drumul care dă în ţara Filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: ,,S'ar putea să -i pară rău poporului văzînd războiul, şi să se întoarcă în Egipt.``18 Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre marea Roşie. Copiii lui Israel au eşit înarmaţi din ţara Egiptului.19 Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicînd: ,,Cînd vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.``20 Au plecat din Sucot, şi au tăbărît la Etam, la marginea pustiei.21 Domnul mergea înaintea lor, ziua într'un stîlp de nor, ca să -i călăuzească pe drum, iar noaptea într'un stîlp de foc, ca să -i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea.22 Stîlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stîlpul de foc în timpul nopţii.

1 耶和华告诉摩西说: 2 "在以色列人中, 你要把所有头生的都分别为圣归我; 无论是人或是牲畜, 凡是头生的都是我的。" 3 摩西对人民说: "你们要记念这一天, 就是从埃及为奴之家出来的这一天, 因为耶和华用大能的手把你们从这里领出来; 所以有酵之物都不可以吃。 4 你们是在亚笔月这一日出来的。 5 日后耶和华领你进到迦南人、赫人、亚摩利人、希未人、耶布斯人之地, 就是他向你的列祖起誓要赐给你的那流奶与蜜之地, 那时你要在这月守这敬拜之礼。 6 你要吃无酵饼七日, 第七日要向耶和华守节。 7 七日之中你要吃无酵饼; 在你四境之内, 不可见有发过酵之物在你面前, 也不可见有酵在你那里。 8 在那日, 你要告诉你的儿子说: ‘这是因为耶和华在我从埃及出来的时候为我所行的事。’ 9 这要在你的手上作记号, 在你额上作记念, 好使耶和华的律法常在你的口中, 因为耶和华曾用大能的手把你从埃及领出来。 10 所以, 你要年年按着定期遵守这定例。 11 "日后, 耶和华照着他向你和你的列祖所起的誓, 把你领进迦南人之地, 把这地赐给你之后, 12 你要把所有头生的奉献给耶和华, 也要把你一切牲畜中所有头生的小牲口奉献给耶和华; 公的都属耶和华。 13 凡是头生的驴, 你要用羊羔代赎; 如果你不代赎, 就要打断它的颈项; 凡是你儿子中头生的人, 你都要代赎。 14 日后你的儿子若是问你们: ‘这是什么意思?’你就要回答他: ‘耶和华曾经用大能的手把我们从埃及为奴之家领出来。 15 那时法老心里刚硬, 不让我们离开, 耶和华就把埃及地所有头生的, 无论是人或是牲畜都杀了; 所以, 我把所有头生的公牲口都献给耶和华为祭; 但我所有头生的儿子, 却都要代赎回来。 16 这要在你的手上作记号, 在你的额上作头带; 因为耶和华曾用大能的手把我们从埃及领出来。’" 17 法老让人民离开的时候, 虽然非利士的路很近, 神却不领他们从那里走, 因为 神说: "恐怕百姓看见战争而后悔, 就回埃及去。" 18 所以 神领人民绕道而行, 走旷野的路到红海去; 以色列人从埃及地上来的时候, 都带着兵器。 19 摩西带了约瑟的骸骨同去, 因为约瑟曾经叫以色列人严肃地起誓, 说: " 神必定眷顾你们; 你们要把我的骸骨从这里也一同带去。" 20 他们从疏割起程, 在旷野边界的以倘安营。 21 耶和华在他们前面行, 日间用云柱领他们的路, 夜间用火柱光照他们, 使他们日夜都可以行走。 22 日间云柱, 夜间火柱, 都不离开众民的面前。

Veja também

Publicidade
Bíblia Online Bíblia Online

Bíblia Online • Versão: 2026-03-22_20-08-07-green