1 Parole dell’Ecclesiaste, figlio di Davide, re di Gerusalemme. 2 "Vanità delle vanità", dice l’Ecclesiaste; "vanità delle vanità, tutto è vanità". 3 Che profitto ha l’uomo di tutta la fatica che sostiene sotto il sole? 4 Una generazione se ne va, un’altra viene, e la terra sussiste per sempre. 5 Anche il sole sorge, poi tramonta, e si affretta verso il luogo da cui sorgerà di nuovo. 6 Il vento soffia verso il mezzogiorno, poi gira verso settentrione; va girando, girando continuamente, per ricominciare gli stessi giri. 7 Tutti i fiumi corrono al mare, eppure il mare non si riempie; al luogo dove i fiumi si dirigono, tornano a dirigersi sempre. 8 Ogni cosa è in travaglio, più di quanto l’uomo possa dire; l’occhio non si sazia mai di vedere e l’orecchio non è mai stanco di udire. 9 Ciò che è stato è quel che sarà; ciò che si è fatto è quel che si farà; non c’è nulla di nuovo sotto il sole. 10 C’è forse qualcosa della quale si possa dire: "Guarda questo è nuovo?". Quella cosa esisteva già nei secoli che ci hanno preceduto. 11 Non rimane ricordo delle cose di altri tempi; e di ciò che succederà in seguito non rimarrà ricordo fra quelli che verranno più tardi.

12 Io, l’Ecclesiaste, sono stato re d’Israele a Gerusalemme, 13 e ho applicato il cuore a cercare e a investigare con sapienza tutto ciò che si fa sotto il cielo: occupazione penosa, che Dio ha dato ai figli degli uomini perché vi si affatichino. 14 Io ho visto tutto ciò che si fa sotto il sole; ed ecco tutto è vanità e un correre dietro al vento. 15 Ciò che è storto non può essere raddrizzato, ciò che manca non può essere contato. 16 Io ho detto, parlando in cuor mio: "Ecco io ho acquistato maggiore sapienza di tutti quelli che hanno regnato prima di me in Gerusalemme"; sì, il mio cuore ha posseduto molta sapienza e molta scienza. 17 Ho applicato il cuore a conoscere la sapienza e a conoscere la follia e la stoltezza; ho riconosciuto che anche questo è un correre dietro al vento. 18 Poiché dove c’è molta sapienza c’è molto affanno, e chi accresce la sua scienza accresce il suo dolore.

1 Cuvintele Eclesiastului*Vers. 12. Cap. 7:27;12:8-10., fiul lui David, împăratul Ierusalimului. 2 O, deșertăciune*Ps. 39:5,6;62:9;144:4. Cap. 12:8. a deșertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul*Rom. 8:20. este deșertăciune. 3 Ce*Cap. 2:22;3:9. folos are omul din toată truda pe care și-o dă sub soare? 4 Un neam trece, altul vine și*Ps. 104:5;119:90. pământul rămâne veșnic în picioare. 5 Soarele*Ps. 19:5,6. răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou. 6 Vântul*Ioan 3:8. suflă spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăși se întoarce și începe din nou aceleași rotituri. 7 Toate*Iov 38:10.Ps. 104:8,9. râurile se varsă în mare, și marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăși să pornească de acolo. 8 Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul*Prov. 27:20. nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind. 9 Ce*Cap. 3:15. a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. 10 Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!", de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră. 11 Nimeni nu-și mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; și ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.

12 Eu*Vers. 1., Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. 13 Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înțelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire*Gen. 3:19. Cap. 3:10. plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. 14 Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt! 15 Ce*Cap. 7:13. este strâmb nu se poate îndrepta și ce lipsește nu poate fi trecut la număr. 16 Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit și am întrecut*1 Împ. 3:12,13;4:30;10:7,23. Cap. 2:9. în înțelepciune pe toți cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim și mintea mea a văzut multă înțelepciune și știință." 17 Mi-am pus*Cap. 2:3,12;7:23,25.1 Tes. 5:21. inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia. Dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt. 18 Căci unde este*Cap. 12:12. multă înțelepciune, este și mult necaz, și cine știe multe are și multă durere.