1 Când trecea, Isus a văzut un orb din naștere. 2 Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învățătorule, cineVers. 34. a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?" 3 Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui, ciCap. 11:4.s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.4 Cât este ziuă, trebuieCap. 4:34;5:19,36;11:9;12:35;17:4.să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.5 Cât sunt în lume, suntCap. 1:5,9;3:19;8:12;12:35,46.Lumina lumii."6 După ce a zis aceste vorbe, aMarcu 7:33;8:23. scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta 7 și i-a zis: „Du-te de te spală înNeem. 3:15.scăldătoarea Siloamului" (care, tălmăcit, înseamnă: „Trimis"). El2 Împ. 5:14. s-a dus, s-a spălat și s-a întors văzând bine. 8 Vecinii și cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerșetor ziceau: „Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?" 9 Unii ziceau: „El este." Alții ziceau: „Nu, dar seamănă cu el." Și el însuși zicea: „Eu sunt."10 Deci i-au zis: „Cum ți s-au deschis ochii?" 11 El a răspuns: „OmulVers. 6,7. acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii și mi-a zis: ‘Du-te la scăldătoarea Siloamului și spală-te.’ M-am dus, m-am spălat și mi-am căpătat vederea." 12 „Unde este Omul acela?", l-au întrebat ei. El a răspuns: „Nu știu."
13 Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte. 14 Și era o zi de Sabat când făcuse Isus tină și-i deschisese ochii. 15 Din nou, fariseii l-au întrebat și ei cum și-a căpătat vederea. Și el le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat și văd." 16 Atunci, unii din farisei au început să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ține Sabatul." Alții ziceau: „CumVers. 33. Cap. 3:2. poate un om păcătos să facă asemenea semne?" ȘiCap. 7:12,43;10:19. era dezbinare între ei. 17 Iarăși au întrebat pe orb: „Tu ce zici despre El în privința faptului că ți-a deschis ochii?" „EsteCap. 4:19;6:14. un proroc", le-a răspuns el. 18 Iudeii n-au crezut că fusese orb și că își căpătase vederea până n-au chemat pe părinții lui. 19 Și când i-au venit părinții, i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru, care spuneți că s-a născut orb? Cum dar vede acum?" 20 Drept răspuns, părinții lui au zis: „Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb. 21 Dar cum vede acum sau cine i-a deschis ochii, nu știm. Întrebați-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l privește." 22 Părinții lui au zis aceste lucruri, pentru că seCap. 7:13;12:42;19:38.Fapte 5:13. temeau de iudei, căci iudeii hotărâseră acum ca, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, săVers. 34. Cap. 16:2. fie dat afară din sinagogă. 23 De aceea au zis părinții lui: „Este în vârstă, întrebați-l pe el." 24 Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: „DăIos. 7:19.1 Sam. 6:5. slavă lui Dumnezeu: noiVers. 16. știm că omul acesta este un păcătos." 25 El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu știu; eu una știu: că eram orb, și acum văd." 26 Iarăși l-au întrebat: „Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii?" 27 „Acum v-am spus", le-a răspuns el, „și n-ați ascultat. Pentru ce voiți să mai auziți încă o dată? Doar n-ați vrea să vă faceți și voi ucenicii Lui!" 28 Ei l-au ocărât și i-au zis: „Tu ești ucenicul Lui, noi suntem ucenicii lui Moise. 29 Știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nuCap. 8:14. știm de unde este." 30 „AiciCap. 3:10. este mirarea", le-a răspuns omul acela, „că voi nu știți de unde este, și totuși El mi-a deschis ochii. 31 Știm că DumnezeuIov 27:9;35:12.Ps. 18:41;34:15;66:18.Prov. 1:28;15:29;29:9.Is. 1:15.Ier. 11:11;14:12.Ezec. 8:18.Mica 3:4.Zah. 7:13. n-ascultă pe păcătoși, ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. 32 De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. 33 DacăVers. 16. omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic." 34 „Tu ești născut cu totul înVers. 2. păcat", i-au răspuns ei, „și vrei să ne înveți pe noi?" Și l-au dat afară.
35 Isus a auzit că l-au dat afară și, când l-a găsit, i-a zis: „Crezi tu în FiulMat. 14:33;16:16.Marcu 1:1. Cap. 10:36.1 Ioan 5:13.lui Dumnezeu?"36 El a răspuns: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?" 37 „L-ai și văzut", i-a zis Isus, „și CelCap. 4:26.care vorbește cu tine, Acela este."38 „Cred, Doamne", I-a zis el; și I s-a închinat. 39 Apoi, Isus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentruCap. 5:22,27;3:17;12:47.judecată: caMat. 13:13.cei ce nu văd să vadă și cei ce văd să ajungă orbi."40 Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-auRom. 2:19. zis: „Doar n-om fi și noi orbi!" 41 „DacăCap. 15:22,24.ați fi orbi", le-a răspuns Isus, „n-ați avea păcat, dar acum ziceți: ‘Vedem.’ Tocmai de aceea păcatul vostru rămâne.
1 耶稣走路的时候,看见一个生下来就瞎眼的人。2 他的门徒问他:"拉比,这人生下来就瞎眼,是谁犯了罪?是他呢,还是他的父母呢?"3 耶稣回答:"不是他犯了罪,也不是他的父母犯了罪,而是要在他身上彰显 神的作为。4 趁着白昼,我们必须作那差我来者的工;黑夜一到,就没有人能作工了。5 我在世上的时候,是世界的光。"6 说了这话,就吐唾沫在地上,用唾沫和了一点泥,把泥抹在瞎子的眼睛上,7 对他说:"你去西罗亚池洗一洗吧。"西罗亚就是"奉差遣"的意思。于是他就去了,洗完了,走的时候,就看见了。8 那时,邻居和以前常常见他讨饭的人说:"这不是那一向坐着讨饭的人吗?"9 有的说:"是他。"有的说:"不是他,只是像他。"他自己说:"是我。"10 他们就问他:"你的眼睛是怎样开的呢?"11 他回答:"那名叫耶稣的人和了一点泥,抹在我的眼上,对我说:‘你去西罗亚池洗一洗吧。’我去一洗,就看见了。"12 他们说:"那人在哪里?"他说:"我不知道。"
13 他们就把那个从前瞎眼的人带到法利赛人那里。14 耶稣和了泥开他眼睛的那一天,正是安息日。15 法利赛人又问他是怎样可以看见的。他告诉他们:"耶稣把泥抹在我的眼上,我一洗就看见了。"16 有几个法利赛人说:"那个人不是从 神那里来的,因为他不守安息日。"另外有些人说:"一个罪人怎能行这样的神迹呢?"他们就起了纷争。17 他们再对瞎子说:"他既然开了你的眼睛,你说他是甚么人?"他说:"他是个先知。"
18 犹太人不信他从前是瞎眼,现在才能看见的,于是把他的父母叫来,19 问他们:"这是你们所说那生下来就瞎眼的儿子吗?现在他怎么又能看见呢?"20 他的父母回答:"我们知道他是我们的儿子,生下来就瞎眼;21 现在他是怎样可以看见的,我们不知道;谁开了他的眼睛,我们也不知道。你们问他吧;他已经长大成人,可以替自己讲话了。"22 他的父母这样说,是因为怕犹太人,原来犹太人已经定好了,不论谁承认耶稣是基督,就要把那人赶出会堂。23 因此他的父母说:"他已经长大成人,你们问他吧。"
24 于是法利赛人第二次把那从前瞎眼的人叫来,对他说:"你应当归荣耀给 神,我们知道这人是个罪人。"25 那人回答:"他是不是个罪人,我不知道;我只知道一件事,就是我本来是瞎眼的,现在能看见了。"26 他们就问:"他向你作了甚么呢?他怎样开了你的眼睛呢?"27 他回答:"我已经告诉你们,但是你们不听;为甚么现在又想听呢?你们也想成为他的门徒吗?"28 他们就骂他,说:"你才是他的门徒,我们是摩西的门徒。29 我们知道 神曾对摩西说话;只是这个人,我们不知道他从哪里来。"30 那人对他们说:"这就奇怪了,他开了我的眼睛,你们竟然不知道他从哪里来。31 我们知道 神不听罪人的祈求,只听那敬畏 神,遵行他旨意的人。32 自古以来,没有人听过生下来就是瞎眼的,有人可以开他们的眼睛。33 这人若不是从 神那里来的,他就不能作甚么。"34 他们说:"你的确是在罪中生的,还敢教训我们吗?"就把他赶出去。
35 耶稣听见他们把他赶出去,后来遇见他的时候,就对他说:"你信人子吗?"36 他说:"先生,谁是人子,好让我信他呢?"37 耶稣说:"你已经见过他,现在跟你说话的就是他。"38 那人说:"主啊,我信。"就向他下拜。39 耶稣说:"我到这世上来是为了审判,使那看不见的能够看见,能看见的反而成了瞎眼的。"
40 有些和耶稣在一起的法利赛人听了这话,就说:"难道我们也是瞎眼的吗?"41 耶稣对他们说:"如果你们是瞎眼的,就没有罪了;但现在你们说‘我们能看见’,所以你们还是有罪的。"