1 "But now those who are younger than I have me in derision,
whose fathers I considered unworthy to put with my sheep dogs.
2 Of what use is the strength of their hands to me,
men in whom ripe age has perished?
3 They are gaunt from lack and famine.
They gnaw the dry ground, in the gloom of waste and desolation.
4 They pluck salt herbs by the bushes.
The roots of the broom tree are their food.
5 They are driven out from among men.
They cry after them as after a thief,
6 so that they live in frightful valleys,
and in holes of the earth and of the rocks.
7 They bray among the bushes.
They are gathered together under the nettles.
8 They are children of fools, yes, children of wicked men.
They were flogged out of the land.
9 "Now I have become their song.
Yes, I am a byword to them.
10 They abhor me, they stand aloof from me,
and don’t hesitate to spit in my face.
11 For he has untied his cord, and afflicted me;
and they have thrown off restraint before me.
12 On my right hand rise the rabble.
They thrust aside my feet.
They cast their ways of destruction up against me.
13 They mar my path.
They promote my destruction
without anyone’s help.
14 As through a wide breach they come.
They roll themselves in amid the ruin.
15 Terrors have turned on me.
They chase my honor as the wind.
My welfare has passed away as a cloud.
16 "Now my soul is poured out within me.
Days of affliction have taken hold of me.
17 In the night season my bones are pierced in me,
and the pains that gnaw me take no rest.
18 My garment is disfigured by great force.
It binds me about as the collar of my tunic.
19 He has cast me into the mire.
I have become like dust and ashes.
20 I cry to you, and you do not answer me.
I stand up, and you gaze at me.
21 You have turned to be cruel to me.
With the might of your hand you persecute me.
22 You lift me up to the wind, and drive me with it.
You dissolve me in the storm.
23 For I know that you will bring me to death,
to the house appointed for all living.
24 "However doesn’t one stretch out a hand in his fall?
Or in his calamity therefore cry for help?
25 Didn’t I weep for him who was in trouble?
Wasn’t my soul grieved for the needy?
26 When I looked for good, then evil came.
When I waited for light, darkness came.
27 My heart is troubled, and doesn’t rest.
Days of affliction have come on me.
28 I go mourning without the sun.
I stand up in the assembly, and cry for help.
29 I am a brother to jackals,
and a companion to ostriches.
30 My skin grows black and peels from me.
My bones are burned with heat.
31 Therefore my harp has turned to mourning,
and my pipe into the voice of those who weep.
1 Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.
2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?
3 Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.
4 Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.
5 Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
6 Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.
7 Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.
8 Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.
9 Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.
10 Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.
11 Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.
12 Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.
13 Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
14 Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.
15 Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.
16 Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.
17 Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.
18 De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
19 Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.
20 Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.
21 Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.
22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
23 Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.
24 Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?
25 Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?
26 Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.
27 Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.
28 Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.
29 Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.
30 Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.
31 Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.