1 Iov a luat din nou cuvîntul, a vorbit în pilde, şi a zis:

2 ,,Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăşte viaţa,

3 că atîta vreme cît voi avea suflet, şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,

4 buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat.

5 Departe de mine gîndul să vă dau dreptate! Pînă la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia.

6 Ţin să-mi scot dreptatea, şi nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.

7 Vrăjmaşul meu să fie ca cel rău, şi protivnicul meu ca cel nelegiuit!

8 Ce nădejde -i mai rămîne celui nelegiuit; cînd îi taie Dumnezeu firul vieţii, cînd îi ia sufletul?

9 Îi ascultă Dumnezeu strigătele, cînd vine strîmtoarea peste el?

10 Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?

11 Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.

12 Dar voi le cunoaşteţi, şi sînteţi de acelaş gînd; pentruce dar vorbiţi aşa de prosteşte?

13 Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, moştenirea pe care o hotărăşte Cel Atotputernic celui nelegiuit.

14 Dacă are mulţi fii, îi are pentru sabie, şi odraslele lui duc lipsă de pîne.

15 Ceice scapă din ai lui, sînt îngropaţi de ciumă, şi văduvele lor nu -i plîng.

16 Dacă strînge argint ca ţărîna, dacă îngrămădeşte haine ca noroiul, -

17 el le strînge, dar cel fără vină se îmbracă în ele, şi de argintul lui omul fără prihană are parte.

18 Casa lui este ca aceea pe care o zideşte molia, ca o colibă pe care şi -o face un străjer.

19 Se culcă bogat, şi moare despoiat; deschide ochii, şi totul a pierit.

20 Îl apucă groaza ca nişte ape; şi noaptea, îl ia vîrtejul.

21 Vîntul de răsărit îl ia, şi se duce; îl smulge cu putere din locuinţa lui.

22 Dumnezeu aruncă fără milă săgeţi împotriva lui, şi cel rău ar vrea să fugă să scape de ele.

23 Oamenii bat din palme la căderea lui, şi -l flueră la plecarea din locul lui.

1 Et Job continua son discours sentencieux, et dit:

2 Par le Dieu qui a mis mon droit de côté, par le Tout-Puissant qui a rempli mon âme d'amertume,

3 Tant qu'un souffle me restera, tant que l'esprit de Dieu sera dans mes narines,

4 Mes lèvres ne prononceront rien d'injuste, et ma langue ne dira rien de faux.

5 Loin de moi la pensée de vous donner raison! Jusqu'à mon dernier soupir, je ne me dépouillerai pas de mon intégrité.

6 J'ai maintenu ma justice, et je ne faiblirai pas; ma conscience ne me reproche aucun de mes jours.

7 Que mon ennemi soit comme le méchant, et mon adversaire comme l'injuste!

8 Car quel sera l'espoir de l'impie, quand Dieu retranchera, quand Dieu arrachera son âme?

9 Dieu entendra-t-il ses cris, quand la détresse viendra sur lui?

10 Trouvera-t-il son plaisir dans le Tout-Puissant? Invoquera-t-il Dieu en tout temps?

11 Je vous enseignerai comment Dieu agit, et je ne vous cacherai pas la pensée du Tout-Puissant.

12 Voici, vous-mêmes, vous avez tous vu ces choses, et pourquoi donc vous laissez-vous aller à ces vaines pensées

13 Voici la part que Dieu réserve au méchant, et l'héritage que les violents reçoivent du Tout-Puissant.

14 Si ses enfants se multiplient, c'est pour l'épée; et ses rejetons ne seront pas rassasiés de pain.

15 Ses survivants seront ensevelis par la peste, et leurs veuves ne les pleureront pas.

16 Qu'il amasse de l'argent comme la poussière, qu'il entasse des vêtements comme de la boue,

17 Il entassera, et le juste s'en revêtira, et l'innocent se partagera son argent.

18 Il se bâtit une maison comme celle de la teigne, comme la cabane du gardien des vignes.

19 Il se couche riche, et c'est pour la dernière fois; il ouvre ses yeux, et il n'est plus;

20 Les frayeurs l'atteignent comme des eaux débordées; la tempête le ravit dans la nuit.

21 Le vent d'Orient l'emporte, et il s'en va; il l'arrache de sa place comme un tourbillon.

22 Le Seigneur jette sur lui ses traits, et ne l'épargne pas; il fuit de toute sa force devant sa main.

23 On bat des mains contre lui; on le chasse à coups de sifflets.