1 Nu ştiţi, fraţilor, -căci vorbesc unor oameni cari cunosc Legea-că Legea are stăpînire asupra omului cîtă vreme trăieşte el?
2 Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei cîtă vreme trăieşte el; dar dacă -i moare bărbatul, este deslegată de legea bărbatului ei.
3 Dacă deci, cînd îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă -i moare bărbatul, este deslegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul.
4 Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celuice a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu.
5 Căci, cînd trăiam supt firea noastră pămîntească, patimile păcatelor, aţîţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.
6 Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi sîntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentruca să slujim lui Dumnezeu într'un duh nou, iar nu după vechea slovă.
7 Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nici de cum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decît prin Lege. De pildă, n'aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: ,,Să nu pofteşti!``
8 Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.
9 Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar cînd a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.
10 Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi -a pricinuit moartea.
11 Pentrucă păcatul a luat prilejul prin ea m'a amăgit, şi prin însăş, porunca aceasta m'a lovit cu moartea.
12 Aşa că Legea, negreşit, este sfîntă, şi porunca este sfîntă, dreaptă şi bună.
13 Atunci, un lucru bun mi -a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi -a dat moartea printr'un lucru bun, pentruca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaş poruncă.
14 Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sînt pămîntesc, vîndut rob păcatului.
15 Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.
16 Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.
17 Şi atunci, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
18 Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească, pentrucă, ce -i drept, am voinţa să fac binele, dar n'am puterea să -l fac.
19 Căci binele, pe care vreau să -l fac, nu -l fac, ci răul, pe care nu vreau să -l fac, iacă ce fac!
20 Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
21 Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine.
22 Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu;
23 dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.
24 O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?..
25 Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!... Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pămîntească, slujesc legii păcatului.
1 弟兄们, 我对懂得律法的人说, 你们不晓得律法管辖人, 是在他活着的期间吗?
2 一个已婚的妇人, 在丈夫活着的时候, 她是受律法约束归属丈夫; 丈夫若死了, 她就脱离丈夫在律法上的约束。
3 所以, 当丈夫还活着的时候, 如果她归属别的男人, 就称为淫妇; 丈夫若死了, 她就脱离了律法的约束, 如果她归属别的男人, 也不是淫妇。
4 这样, 我的弟兄们, 你们借着基督的身体, 对律法来说也已经死了, 使你们归属另一位, 就是那从死人中复活的, 为的是要我们结果子给 神。
5 我们从前属肉体的时候, 罪恶的情欲借着律法在我们的肢体里发动, 就结出死亡的果子。
6 但现在, 我们既然向那捆绑我们的律法死了, 就脱离了律法的约束, 好让我们用心灵的新样子, 而不用仪文的旧方式来服事主。
7 这样, 我们可以说什么呢?难道律法是罪吗?绝对不是。不过, 如果不是借着律法, 我就不知道什么是罪; 如果不是律法说"不可贪心", 我就不知道什么是贪心。
8 但罪趁着机会, 借着诫命在我里面发动各样的贪心, 因为没有律法, 罪是死的。
9 在没有律法的时候, 我是活的; 但诫命一来, 罪就活了,
10 我就死了, 那本来使人活的诫命, 反而使我死了;
11 因为罪借着诫命把握着机会来欺骗我, 并且杀了我。
12 这样, 律法是圣洁的, 诫命也是圣洁、公义和良善的。
13 既是这样, 那良善的反而使我死吗?绝对不是! 但罪借着那良善的使我死, 就显出真是罪, 为了要使罪借着诫命变成更加邪恶。
14 我们知道律法是属灵的, 我却是属肉体的, 已经卖给罪了。
15 因为我所作的, 我不明白; 我所愿意的, 我没有去作, 我所恨恶的, 我倒去作。
16 如果我所不愿意的, 我倒去作, 我就不得不承认律法是好的。
17 既是这样, 那就不是我作的, 而是住在我里面的罪作的。
18 我知道在我里面, 就是在我肉体之中, 没有良善, 因为立志行善由得我, 行出来却由不得我。
19 所以我愿意行的善, 我没有去行; 我不愿意作的恶, 我倒去作了。
20 我若作自己不愿意作的事, 那就不是我作的, 而是住在我里面的罪作的。
21 因此, 我发现了一个律, 就是我想向善的时候, 恶就在我里面出现。
22 按着我里面的人来说, 我是喜欢 神的律,
23 但我发觉肢体中另有一个律, 和我心中的律争战, 把我掳去附从肢体中的罪律。
24 我这个人真是苦啊! 谁能救我脱离这使我死亡的身体呢?
25 感谢 神, 借着我们的主耶稣基督就能脱离了。可见, 一方面我自己心里服事 神的律, 另一方面我的肉体却服事罪的律。