1 Iov a luat cuvîntul şi a zis:
2 ,,Pînă cînd îmi veţi întrista sufletul, şi mă veţi zdrobi cu cuvîntările voastre?
3 Iată că de zece ori m'aţi batjocorit; nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa?
4 Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sînt răspunzător de aceasta.
5 Credeţi că mă puteţi lua de sus? Credeţi că mi-aţi dovedit că sînt vinovat?
6 Atunci să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte, şi mă înveleşte cu laţul Lui.
7 Iată, ţip de silnicie, şi nimeni nu răspunde; cer dreptate, şi dreptate nu este!
8 Mi -a tăiat orice ieşire, şi nu pot trece; a răspîndit întunerec pe cărările mele.
9 M'a despoiat de slava mea, mi -a luat cununa de pe cap,
10 m'a zdrobit din toate părţile, şi pier; mi -a smuls nădejdea ca pe un copac.
11 S'a aprins de mînie împotriva mea, S'a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş.
12 Oştile Lui au pornit deodată înainte, şi-au croit drum pînă la mine, şi au tăbărît în jurul cortului meu.
13 A depărtat pe fraţii mei dela mine, şi prietenii mei s'au înstrăinat de mine.
14 Rudele mele m'au părăsit, şi cei mai deaproape ai mei m'au uitat.
15 Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sînt un necunoscut.
16 Chem pe robul meu, şi nu răspunde; îl rog cu gura mea, şi degeaba.
17 Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.
18 Pînă şi copiii mă dispreţuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc.
19 Aceia în cari mă încredeam mă urăsc, aceia pe cari îi iubeam s'au întors împotriva mea.
20 Oasele mi se ţin de piele şi de carne; nu mi -a mai rămas decît pielea de pe dinţi.
21 Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mîna lui Dumnezeu m'a lovit.
22 Dece mă urmăriţi ca Dumnezeu? Şi nu vă mai săturaţi de carnea mea?
23 Oh! aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într'o carte;
24 aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stîncă pe vecie...
25 Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pămînt.
26 Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuş pe Dumnezeu.
27 Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tînjeşte de dorul acesta înlăuntrul meu.
28 Atunci veţi zice: ,Pentruce -l urmăream noi?` Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.
29 Temeţi-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sînt grozave! Şi să ştiţi că este o judecată.``
1 Allora Giobbe rispose e disse:
2 "Fino a quando affliggerete lanima mia e mi tormenterete coi vostri discorsi?
3 Son già dieci volte che minsultate, e non vi vergognate di malmenarmi.
4 Dato pure chio abbia errato, il mio errore concerne me solo.
5 Ma se proprio volete insuperbire contro di me e rimproverarmi la vergogna in cui mi trovo,
6 allora sappiatelo: chi mha fatto torto e mha avvolto nelle sue reti è Dio.
7 Ecco, io grido: "Violenza!" e nessuno risponde; imploro aiuto, ma non cè giustizia!
8 Dio mha sbarrato la via e non posso passare, ha coperto di tenebre il mio cammino.
9 Mha spogliato della mia gloria, mha tolto dal capo la corona.
10 Mha demolito a brano a brano, e io me ne vo! ha sradicata come un albero la mia speranza.
11 Ha acceso lira sua contro di me, e mha considerato come suo nemico.
12 Le sue schiere son venute tutte insieme, si sono spianata la via fino a me, han posto il campo intorno alla mia tenda.
13 Egli ha allontanato da me i miei fratelli, i miei conoscenti si son del tutto alienati da me.
14 Mhanno abbandonato i miei parenti, glintimi miei mhanno dimenticato.
15 I miei domestici e le mie serve mi trattan da straniero; agli occhi loro io sono un estraneo.
16 Chiamo il mio servo, e non risponde, devo supplicarlo con la mia bocca.
17 Il mio fiato ripugna alla mia moglie, faccio pietà a chi nacque dal seno di mia madre.
18 Perfino i bimbi mi sprezzano; se cerco dalzarmi mi scherniscono.
19 Tutti gli amici più stretti mhanno in orrore, e quelli che amavo mi si son vòlti contro.
20 Le mie ossa stanno attaccate alla mia pelle, alla mia carne, non mè rimasto che la pelle de denti.
21 Pietà, pietà di me, voi, miei amici! ché la man di Dio mha colpito.
22 Perché perseguitarmi come fa Dio? Perché non siete mai sazi della mia carne?
23 Oh se le mie parole fossero scritte! se fossero consegnate in un libro!
24 se con lo scalpello di ferro e col piombo fossero incise nella roccia per sempre!
25 Ma io so che il mio Vindice vive, e che alla fine si leverà sulla polvere.
26 E quando, dopo la mia pelle, sarà distrutto questo corpo, senza la mia carne, vedrò Iddio.
27 Io lo vedrò a me favorevole; lo contempleranno gli occhi miei, non quelli dun altro il cuore, dalla brama, mi si strugge in seno!
28 Se voi dite: Come lo perseguiteremo, come troveremo in lui la causa prima dei suoi mali?
29 Temete per voi stessi la spada, ché furiosi sono i castighi della spada affinché sappiate che vè una giustizia".