1 Iov a luat din nou cuvîntul în pilde, şi a zis:

2 ,,Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,

3 cînd candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întunerec!

4 Cum nu sînt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,

5 cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, şi cînd copiii mei stăteau în jurul meu;

6 cînd mi se scăldau paşii în smîntînă, şi stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!

7 Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,

8 tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau şi stăteau în picioare.

9 Mai marii îşi opriau cuvîntările, şi îşi puneau mîna la gură.

10 Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.

11 Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.

12 Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.

13 Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.

14 Mă îmbrăcam cu dreptatea şi -i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.

15 Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.

16 Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.

17 Rupeam falca celui nedrept, şi -i smulgeam prada din dinţi.

18 Atunci ziceam: ,În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.

19 Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

20 Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mînă.`

21 Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.

22 După cuvîntările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvîntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.

23 Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.

24 Cînd li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

25 Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.

1 Giobbe riprese il suo discorso e disse:

2 "Oh foss’io come ne’ mesi d’una volta, come ne’ giorni in cui Dio mi proteggeva,

3 quando la sua lampada mi risplendeva sul capo, e alla sua luce io camminavo nelle tenebre!

4 Oh fossi com’ero a’ giorni della mia maturità, quando Iddio vegliava amico sulla mia tenda,

5 quando l’Onnipotente stava ancora meco, e avevo i miei figliuoli d’intorno;

6 quando mi lavavo i piedi nel latte e dalla roccia mi fluivano ruscelli d’olio!

7 Allorché uscivo per andare alla porta della città e mi facevo preparare il seggio sulla piazza,

8 i giovani, al vedermi, si ritiravano, i vecchi s’alzavano e rimanevano in piedi;

9 i maggiorenti cessavan di parlare e si mettevan la mano sulla bocca;

10 la voce dei capi diventava muta, la lingua s’attaccava al loro palato.

11 L’orecchio che mi udiva, mi diceva beato; l’occhio che mi vedeva mi rendea testimonianza,

12 perché salvavo il misero che gridava aiuto, e l’orfano che non aveva chi lo soccorresse.

13 Scendea su me la benedizione di chi stava per perire, e facevo esultare il cuor della vedova.

14 La giustizia era il mio vestimento ed io il suo; la probità era come il mio mantello e il mio turbante.

15 Ero l’occhio del cieco, il piede dello zoppo;

16 ero il padre de’ poveri, e studiavo a fondo la causa dello sconosciuto.

17 Spezzavo la ganascia all’iniquo, e gli facevo lasciar la preda che avea fra i denti.

18 E dicevo: "Morrò nel mio nido, e moltiplicherò i miei giorni come la rena;

19 le mie radici si stenderanno verso l’acque, la rugiada passerà la notte sui miei rami;

20 la mia gloria sempre si rinnoverà, e l’arco rinverdirà nella mia mano".

21 Gli astanti m’ascoltavano pieni d’aspettazione, si tacevan per udire il mio parere.

22 Quand’avevo parlato, non replicavano; la mia parola scendeva su loro come una rugiada.

23 E m’aspettavan come s’aspetta la pioggia; aprivan larga la bocca come a un acquazzone di primavera.

24 Io sorridevo loro quand’erano sfiduciati; e non potevano oscurar la luce del mio volto.

25 Quando andavo da loro, mi sedevo come capo, ed ero come un re fra le sue schiere, come un consolatore in mezzo agli afflitti.