1 După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.

2 A luat cuvîntul şi a zis:

3 ,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,

4 Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!

5 S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!

6 Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!

7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!

8 Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;

9 să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!

10 Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.

11 Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?

12 Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?

13 Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni

14 cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,

15 cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.

16 Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!

17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.

18 Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;

19 cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.

20 Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,

21 cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,

22 cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -

23 Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?

24 Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.

25 De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!

26 N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``

1 Allora Giobbe aprì la bocca e maledisse il giorno della sua nascita.

2 E prese a dire così:

3 "Perisca il giorno ch’io nacqui e la notte che disse: "E’ concepito un maschio!"

4 Quel giorno si converta in tenebre, non se ne curi Iddio dall’alto, né splenda sovr’esso raggio di luce!

5 Se lo riprendano le tenebre e l’ombra di morte, resti sovr’esso una fitta nuvola, le eclissi lo riempian di paura!

6 Quella notte diventi preda d’un buio cupo, non abbia la gioia di contar tra i giorni dell’anno, non entri nel novero de’ mesi!

7 Quella notte sia notte sterile, e non vi s’oda grido di gioia.

8 La maledicano quei che maledicono i giorni e sono esperti nell’evocare il drago.

9 Si oscurino le stelle del suo crepuscolo, aspetti la luce e la luce non venga, e non miri le palpebre dell’alba,

10 poiché non chiuse la porta del seno che mi portava, e non celò l’affanno agli occhi miei.

11 Perché non morii nel seno di mia madre? Perché non spirai appena uscito dalle sue viscere?

12 Perché trovai delle ginocchia per ricevermi e delle mammelle da poppare?

13 Ora mi giacerei tranquillo, dormirei, ed avrei così riposo

14 coi re e coi consiglieri della terra che si edificarono mausolei,

15 coi principi che possedean dell’oro e che empiron d’argento le lor case;

16 o, come l’aborto nascosto, non esisterei, sarei come i feti che non videro la luce.

17 Là cessano gli empi di tormentare gli altri. Là riposano gli stanchi,

18 là i prigioni han requie tutti insieme, senz’udir voce d’aguzzino.

19 Piccoli e grandi sono là del pari, e lo schiavo è libero del suo padrone.

20 Perché dar la luce all’infelice e la vita a chi ha l’anima nell’amarezza,

21 i quali aspettano la morte che non viene, e la ricercano più che i tesori nascosti,

22 e si rallegrerebbero fino a giubilarne, esulterebbero se trovassero una tomba?

23 Perché dar vita a un uomo la cui via è oscura? e che Dio ha stretto in un cerchio?

24 Io sospiro anche quando prendo il mio cibo, e i miei gemiti si spandono com’acqua.

25 Non appena temo un male, ch’esso mi colpisce; e quel che pavento, mi piomba addosso.

26 Non trovo posa, né requie, né pace, il tormento è continuo!"