1 (Un psalm al lui David. O cîntare.) Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit!2 Ferice de omul, căruia nu -i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!3 Cîtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.4 Căci zi şi noapte mîna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pămîntul de seceta verii.5 Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ,,Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!`` Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.6 De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s'ar vărsa ape mari, pe el nu -l vor atinge de loc.7 Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cîntări de izbăvire.8 ,,Eu-zice Domnul-te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s'o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.``9 Nu fiţi ca un cal sau ca un catîr fără pricepere, pe cari -i struneşti cu un frîu şi o zăbală cu cari -i legi, ca să nu se apropie de tine. -10 De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui.11 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!
1 Dávid tanítása.2 Boldog ember az, a kinek az Úr bûnt nem tulajdonít, és lelkében csalárdság nincsen.3 Míg elhallgatám, megavultak csontjaim a napestig való jajgatás miatt.4 Míg éjjel-nappal rám nehezedék kezed, életerõm ellankadt, mintegy a nyár hevében. Szela.5 Vétkemet bevallám néked, bûnömet el nem fedeztem. Azt mondtam: Bevallom hamisságomat az Úrnak - és te elvetted rólam bûneimnek terhét. Szela.6 Azért hozzád fohászkodjék minden kegyes, alkalmas idõben. Bár a nagy vizek áradnának, nem juthatnak azok el õ hozzá.7 Te vagy oltalmam, te mentesz meg veszedelemtõl; végy körül engem a szabadulás örömével! Szela.8 Bölcscsé teszlek és megtanítlak téged az útra, a melyen járj; szemeimmel tanácsollak téged.9 Ne legyetek oktalanok, mint a ló, mint az öszvér, a melyeknek kantárral és zabolával kell szorítani az állát, [mert] nem közelít hozzád.10 Sok bánata van a gonosznak, de a ki bízik az Úrban, kegyelemmel veszi azt körül.11 Örüljetek az Úrban, vigadozzatok ti igazak! Örvendezzetek mindnyájan ti egyeneslelkûek!