1 Having therefore these promises, beloved, let us purify ourselves from every pollution of flesh and spirit, perfecting holiness in God’s fear. 2 Receive us: we have injured no one, we have ruined no one, we have made gain of no one. 3 I do not speak for condemnation, for I have already said that ye are in our hearts, to die together, and live together. 4 Great is my boldness towards you, great my exulting in respect of you; I am filled with encouragement; I overabound in joy under all our affliction.

5 For indeed, when we came into Macedonia, our flesh had no rest, but we were afflicted in every way; without combats, within fears. 6 But he who encourages those that are brought low, even God, encouraged us by the coming of Titus; 7 and not by his coming only, but also through the encouragement with which he was encouraged as to you; relating to us your ardent desire, your mourning, your zeal for me; so that I the more rejoiced. 8 For if also I grieved you in the letter, I do not regret it, if even I have regretted it; for I see that that letter, if even it were only for a time, grieved you. 9 Now I rejoice, not that ye have been grieved, but that ye have been grieved to repentance; for ye have been grieved according to God, that in nothing ye might be injured by us. 10 For grief according to God works repentance to salvation, never to be regretted; but the grief of the world works death. 11 For, behold, this same thing, your being grieved according to God, how much diligence it wrought in you, but what excusing of yourselves, but what indignation, but what fear, but what ardent desire, but what zeal, but what vengeance: in every way ye have proved yourselves to be pure in the matter.

12 So then, if also I wrote to you, it was not for the sake of him that injured, nor for the sake of him that was injured, but for the sake of our diligent zeal for you being manifested to you before God. 13 For this reason we have been encouraged. And we the rather rejoiced in our encouragement more abundantly by reason of the joy of Titus, because his spirit has been refreshed by you all. 14 Because if I boasted to him anything about you, I have not been put to shame; but as we have spoken to you all things in truth, so also our boasting to Titus has been the truth; 15 and his affections are more abundantly towards you, calling to mind the obedience of you all, how with fear and trembling ye received him. 16 I rejoice that in everything I am confident as to you.

1 Deci*Cap. 6:17,18.1 Ioan 3:3., fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.

2 Înțelegeți-ne bine! N-am nedreptățit pe*Fapte 20:33. Cap. 12:17. nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înșelat pe nimeni. 3 Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci*Cap. 6:11,12. am spus mai înainte că sunteți în inimile noastre pe viață și pe moarte. 4 Am o mare*Cap. 3:12. încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin*1 Cor. 1:4. Cap. 1:14. de mângâiere*Cap. 1:4.Filip. 2:17.Col. 1:24., îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre. 5 Căci și după venirea*Cap. 2:13. noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am*Cap. 4:8. fost necăjiți în toate chipurile: de*Deut. 32:25. afară lupte, dinăuntru temeri. 6 Dar Dumnezeu*Cap. 1:4., care mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit. 7 Și nu numai prin venirea*Cap. 2:13. lui, ci și prin mângâierea cu care a fost mângâiat și el de voi. El ne-a istorisit despre dorința voastră arzătoare, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, așa că bucuria mea a fost și mai mare. 8 Măcar*Cap. 2:4. că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău și chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puțină vreme) – 9 totuși acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăință. Căci ați fost întristați*2 Sam. 12:13.Mat. 26:75. după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveți nicio pagubă din partea noastră. 10 În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată, pe când*Prov. 17:22. întristarea lumii aduce moartea. 11 Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu ce frământare a trezit în voi! Și ce cuvinte de dezvinovățire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorință aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi ați arătat că sunteți curați în privința aceasta. 12 Așa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci*Cap. 2:4. ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu. 13 De aceea am fost mângâiați. Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne-am bucurat și mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a*Rom. 15:32. fost răcorit de voi toți. 14 Și dacă m-am lăudat puțin cu voi înaintea lui, n-am fost dat de rușine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus adevărul, tot așa și lauda noastră cu voi înaintea lui Tit s-a adeverit. 15 El are o și mai mare dragoste pentru voi, când își aduce aminte de ascultarea*Cap. 2:9.Filip. 2:12. voastră a tuturor și de primirea pe care i-ați făcut-o, cu frică și cutremur. 16 Mă bucur că mă pot încrede în voi în*2 Tes. 3:4.Filim. 8,21. toate privințele.