1 David s’enfuit de Najoth, près de Rama. Il alla trouver Jonathan, et dit: Qu’ai-je fait? Quel est mon crime, quel est mon péché aux yeux de ton père, pour qu’il en veuille à ma vie? 2 Jonathan lui répondit: Loin de là! Tu ne mourras point. Mon père ne fait aucune chose, grande ou petite, sans m’en informer; pourquoi donc mon père me cacherait-il celle-là? Il n’en est rien. 3 David dit encore, en jurant: Ton père sait bien que j’ai trouvé grâce à tes yeux, et il aura dit: Que Jonathan ne le sache pas; cela lui ferait de la peine. Mais l’Éternel est vivant et ton âme est vivante! Il n’y a qu’un pas entre moi et la mort. 4 Jonathan dit à David: Je ferai pour toi ce que tu voudras. 5 Et David lui répondit: Voici, c’est demain la nouvelle lune, et je devrais m’asseoir avec le roi pour manger; laisse-moi aller, et je me cacherai dans les champs jusqu’au soir du troisième jour. 6 Si ton père remarque mon absence, tu diras: David m’a prié de lui laisser faire une course à Bethléhem, sa ville, parce qu’il y a pour toute la famille un sacrifice annuel. 7 Et s’il dit: C’est bien! Ton serviteur alors n’a rien à craindre; mais si la colère s’empare de lui, sache que le mal est résolu de sa part. 8 Montre donc ton affection pour ton serviteur, *1 S 18:3.puisque tu as fait avec ton serviteur une alliance devant l’Éternel. Et, s’il y a quelque crime en moi, ôte-moi la vie toi-même, car pourquoi me mènerais-tu jusqu’à ton père? 9 Jonathan lui dit: Loin de toi la pensée que je ne t’informerai pas, si j’apprends que le mal est résolu de la part de mon père et menace de t’atteindre! 10 David dit à Jonathan: Qui m’informera dans le cas où ton père te répondrait durement? 11 Et Jonathan dit à David: Viens, sortons dans les champs. Et ils sortirent tous deux dans les champs. 12 Jonathan dit à David: Je prends à témoin l’Éternel, le Dieu d’Israël! Je sonderai mon père demain ou après-demain; et, dans le cas où il serait bien disposé pour David, si je n’envoie vers toi personne pour t’en informer, 13 que l’Éternel traite Jonathan dans toute sa rigueur! Dans le cas où mon père trouverait bon de te faire du mal, je t’informerai aussi et je te laisserai partir, afin que tu t’en ailles en paix; et que l’Éternel soit avec toi, comme il a été avec mon père! 14 Si je dois vivre encore, veuille user envers moi de la bonté de l’Éternel; 15 et si je meurs, ne retire jamais ta bonté envers ma maison, pas même lorsque l’Éternel retranchera chacun des ennemis de David de dessus la face de la terre. 16 Car Jonathan a fait alliance avec la maison de David. Que l’Éternel tire vengeance des ennemis de David! 17 Jonathan protesta encore auprès de David de son affection pour lui, car il l’aimait comme son âme. 18 Jonathan lui dit: C’est demain la nouvelle lune; on remarquera ton absence, car ta place sera vide. 19 Tu descendras le troisième jour jusqu’au fond du lieu où tu t’étais caché le jour de l’affaire, et tu resteras près de la pierre d’Ézel. 20 Je tirerai trois flèches du côté de la pierre, comme si je visais un but. 21 Et voici, j’enverrai un jeune homme, et je lui dirai: Va, trouve les flèches. Si je lui dis: Voici, les flèches sont en deçà de toi, prends-les! Alors viens, car il y a paix pour toi, et tu n’as rien à craindre, l’Éternel est vivant! 22 Mais si je dis au jeune homme: Voici, les flèches sont au-delà de toi! Alors va-t-en, car l’Éternel te renvoie. 23 *v. 42.L’Éternel est à jamais témoin de la parole que nous nous sommes donnée l’un à l’autre. 24 David se cacha dans les champs. C’était la nouvelle lune, et le roi prit place au festin pour manger. 25 Le roi s’assit comme à l’ordinaire sur son siège contre la paroi, Jonathan se leva, et Abner s’assit à côté de Saül; mais la place de David resta vide. 26 Saül ne dit rien ce jour-là; car, pensa-t-il, c’est par hasard, il n’est pas pur, certainement il n’est pas pur. 27 Le lendemain, second jour de la nouvelle lune, la place de David était encore vide. Et Saül dit à Jonathan, son fils: Pourquoi le fils d’Isaï n’a-t-il paru au repas ni hier ni aujourd’hui? 28 Jonathan répondit à Saül: David m’a demandé la permission d’aller à Bethléhem. 29 Il a dit: Laisse-moi aller, je te prie, car nous avons dans la ville un sacrifice de famille, et mon frère me l’a fait savoir; si donc j’ai trouvé grâce à tes yeux, permets que j’aille en hâte voir mes frères. C’est pour cela qu’il n’est point venu à la table du roi. 30 Alors la colère de Saül s’enflamma contre Jonathan, et il lui dit: Fils pervers et rebelle, ne sais je pas que tu as pour ami le fils d’Isaï, à ta honte et à la honte de ta mère? 31 Car aussi longtemps que le fils d’Isaï sera vivant sur la terre, il n’y aura point de sécurité ni pour toi ni pour ta royauté. Et maintenant, envoie-le chercher, et qu’on me l’amène, car il est digne de mort. 32 Jonathan répondit à Saül, son père, et lui dit: Pourquoi le ferait-on mourir? Qu’a-t-il fait? 33 Et Saül dirigea sa lance contre lui, pour le frapper. Jonathan comprit que c’était chose résolue chez son père que de faire mourir David. 34 Il se leva de table dans une ardente colère, et ne participa point au repas le second jour de la nouvelle lune; car il était affligé à cause de David, parce que son père l’avait outragé. 35 Le lendemain matin, Jonathan alla dans les champs au lieu convenu avec David, et il était accompagné d’un petit garçon. 36 Il lui dit: Cours, trouve les flèches que je vais tirer. Le garçon courut, et Jonathan tira une flèche qui le dépassa. 37 Lorsqu’il arriva au lieu où était la flèche que Jonathan avait tirée, Jonathan cria derrière lui: La flèche n’est-elle pas plus loin que toi? 38 Il lui cria encore: Vite, hâte-toi, ne t’arrête pas! Et le garçon de Jonathan ramassa les flèches et revint vers son maître. 39 Le garçon ne savait rien; Jonathan et David seuls comprenaient la chose. 40 Jonathan remit ses armes à son garçon, et lui dit: Va, porte-les à la ville. 41 Après le départ du garçon, David se leva du côté du midi, puis se jeta le visage contre terre et se prosterna trois fois. Les deux amis s’embrassèrent et pleurèrent ensemble, David surtout fondit en larmes. 42 Et Jonathan dit à David: Va en paix, maintenant que nous avons juré l’un et l’autre, au nom de l’Éternel, en disant: Que l’Éternel soit à jamais entre moi et toi, entre ma postérité et ta postérité! 43 David se leva, et s’en alla, et Jonathan rentra dans la ville.

1 David a fugit din Naiot, de lângă Rama. S-a dus la Ionatan și a zis: „Ce-am făcut eu? Care este nelegiuirea mea, care este păcatul meu înaintea tatălui tău, de vrea să-mi ia viața?" 2 Ionatan i-a răspuns: „Ferească Dumnezeu! Nu vei muri. Tatăl meu nu face niciun lucru, fie mare, fie mic, fără să-mi dea de știre. Pentru ce mi-ar ascunde el lucrul acesta? Nu este nimic." 3 David a zis iarăși, jurând: „Tatăl tău știe bine că am căpătat trecere înaintea ta și va fi zis: ‘Să nu știe Ionatan, căci s-ar întrista.’ Dar viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu este decât un pas între mine și moarte." 4 Ionatan a zis lui David: „Pentru tine voi face tot ce vei vrea." 5 Și David i-a răspuns: „Iată că mâine este lună nouă*Num. 10:10;28:11. și ar trebui să șed să mănânc cu împăratul; lasă-mă să mă duc și să mă ascund*Cap. 19:2. în câmpii până în seara zilei a treia. 6 Dacă tatăl tău va băga de seamă lipsa mea, să-i spui: ‘David m-a rugat să-l las să se ducă până la Betleem*Cap. 16:4., în cetatea lui, pentru că acolo se aduce pentru toată familia o jertfă de peste an.’ 7 Și dacă*Deut. 1:23.2 Sam. 17:4. va zice: ‘Bine!’ atunci robul tău n-are nimic de temut, dar, dacă-l va apuca mânia, să știi că pieirea mea*Cap. 25:17.Est. 7:7. este lucru hotărât din partea lui. 8 Arată-ți*Ios. 2:14. dar dragostea pentru robul tău, căci ai făcut cu robul tău un legământ*Vers. 16. Cap. 18:3;23:18. înaintea Domnului. Și dacă este vreo nelegiuire*2 Sam. 14:32. în mine, ia-mi tu viața. De ce să mă mai duci până la tatăl tău?" 9 Ionatan i-a zis: „Departe de tine gândul să nu-ți dau de știre dacă voi afla că pieirea ta este lucru hotărât din partea tatălui meu și amenință să te ajungă!" 10 David a zis lui Ionatan: „Cine-mi va da de știre dacă tatăl tău ți-ar răspunde cu asprime?" 11 Și Ionatan a zis lui David: „Vino, să ieșim pe câmp." Și au ieșit amândoi pe câmp. 12 Ionatan a zis lui David: „Iau martor pe Domnul Dumnezeul lui Israel că voi cerceta de aproape pe tatăl meu mâine sau poimâine și, de va gândi bine de David, 13 Domnul*Rut 1:17. să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea, dacă nu voi trimite pe nimeni să-ți dea de știre! Dacă tatăl meu va găsi cu cale să-ți facă rău, iarăși îți voi da de știre și te voi lăsa să pleci, ca să te duci în pace, și Domnul*Ios. 1:5. Cap. 17:37.1 Cron. 22:11,16. să fie cu tine cum a fost cu tatăl meu! 14 Dacă voi mai trăi, să te porți față de mine cu o bunătate ca a Domnului și, dacă voi muri, 15 să nu îți îndepărtezi*2 Sam. 9:1,3,7;21:7. niciodată bunătatea față de casa mea, nici chiar când Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmașii lui David de pe fața pământului. 16 Căci Ionatan a făcut legământ cu casa lui David! Domnul să Se răzbune*Cap. 25:22;31:2.2 Sam. 4:7;21:8. pe vrăjmașii lui David!" 17 Ionatan a întărit și mai mult față de David dragostea pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul*Cap. 18:1. lui. 18 Ionatan i-a zis: „Mâine*Vers. 5. este lună nouă; se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol. 19 Să te cobori a treia zi până în fundul locului*Cap. 19:2. în care te ascunseseși în ziua când cu întâmplarea aceea și să rămâi lângă piatra Ezel. 20 Eu voi trage trei săgeți înspre piatra aceasta, ca și când aș lovi la țintă. 21 Și voi trimite un tânăr și-i voi zice: ‘Du-te de găsește săgețile!’ Dacă-i voi zice: ‘Iată că săgețile sunt dincoace de tine, ia-le!’, atunci să vii, căci este pace pentru tine și n-ai să te temi de nimic, viu*Ier. 4:2. este Domnul! 22 Dar, dacă voi zice tânărului: ‘Iată că săgețile sunt dincolo de tine’, atunci să pleci, căci Domnul te trimite. 23 Domnul este martor pe vecie pentru cuvântul*Vers. 14,15,42. pe care ni l-am dat unul altuia." 24 David s-a ascuns în câmp. A venit luna nouă și împăratul a luat loc la ospăț ca să mănânce. 25 Împăratul a șezut ca de obicei pe scaunul lui, lângă perete. Ionatan s-a sculat și Abner a șezut lângă Saul, dar locul lui David a rămas gol. 26 Saul n-a zis nimic în ziua aceea, „căci", zicea el, „s-a întâmplat: el nu este curat*Lev. 7:21;15:5., negreșit nu este curat". 27 A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui David era tot gol. Și Saul a zis fiului său Ionatan: „Pentru ce n-a venit fiul lui Isai la masă nici ieri, nici azi?" 28 Ionatan a răspuns*Vers. 6. lui Saul: „David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem. 29 El a zis: ‘Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, și frate-meu mi-a spus lucrul acesta, deci, dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd frații.’ Pentru aceea n-a venit la masa împăratului." 30 Atunci, Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan și i-a zis: „Fiu rău și neascultător, nu știu eu că ți-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre rușinea ta și spre rușinea mamei tale? 31 Căci, câtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi liniște nici pentru tine, nici pentru împărăția ta. Și acum trimite să-l caute și să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte." 32 Ionatan a răspuns tatălui său, Saul, și i-a zis: „Pentru ce*Cap. 19:5.Mat. 27:23.Luca 23:22. să fie omorât? Ce a făcut?" 33 Și Saul și-a îndreptat*Cap. 18:11. sulița spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înțeles*Vers. 7. că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David. 34 S-a sculat de la masă într-o mânie aprinsă și n-a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi, căci era mâhnit din pricina lui David, pentru că tatăl său îl ocărâse. 35 A doua zi de dimineață, Ionatan s-a dus pe câmp în locul în care se învoise cu David și era însoțit de un băiețaș. 36 El i-a zis: „Dă fuga și găsește săgețile pe care le voi trage." Băiatul a alergat, și Ionatan a tras o săgeată care a trecut dincolo de el. 37 Când a ajuns băiatul la locul unde era săgeata pe care o trăsese Ionatan, Ionatan a strigat după el: „Iată că săgeata este dincolo de tine." 38 I-a strigat iarăși: „Iute, grăbește-te, nu te opri!" Și băiatul lui Ionatan a strâns săgețile și s-a întors la stăpânul lui. 39 Băiatul nu știa nimic: numai Ionatan și David înțelegeau lucrul acesta. 40 Ionatan a dat băiatului armele și i-a zis: „Du-te și du-le în cetate." 41 După plecarea băiatului, David s-a sculat din partea de miazăzi, apoi s-a aruncat cu fața la pământ și s-a închinat de trei ori. Cei doi prieteni s-au îmbrățișat și au plâns împreună. David mai ales se prăpădea plângând. 42 Și Ionatan a zis lui David: „Du-te în*Cap. 1:17. pace, acum când am jurat amândoi în Numele Domnului, zicând: ‘Domnul să fie pe vecie între mine și tine, între sămânța mea și sămânța ta!’"

David s-a sculat și a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.