1 Eh quoi! L’or a perdu son éclat!
L’or pur est altéré!
Les pierres du sanctuaire sont dispersées
Aux coins de toutes les rues!
2 Les nobles fils de Sion,
Estimés à l’égal de l’or pur,
Sont regardés, hélas! Comme des vases de terre,
Ouvrage des mains du potier!
3 Les chacals mêmes présentent la mamelle,
Et allaitent leurs petits;
Mais la fille de mon peuple est devenue cruelle
Comme les autruches du désert.
4 La langue du nourrisson s’attache à son palais,
Desséchée par la soif;
Les enfants demandent du pain,
Et personne ne leur en donne.
5 Ceux qui se nourrissaient de mets délicats
Périssent dans les rues;
Ceux qui étaient élevés dans la pourpre
Embrassent les fumiers.
6 Le châtiment de la fille de mon peuple est plus grand
Que celui de Sodome,
Détruite en un instant,
Sans que personne ait porté la main sur elle.
7 Ses princes étaient plus éclatants que la neige,
Plus blancs que le lait;
Ils avaient le teint plus vermeil que le corail;
Leur figure était comme le saphir.
8 Leur aspect est plus sombre que le noir;
On ne les reconnaît pas dans les rues;
Ils ont la peau collée sur les os,
Sèche comme du bois.
9 Ceux qui périssent par l’épée sont plus heureux
Que ceux qui périssent par la faim,
Qui tombent exténués,
Privés du fruit des champs.
10 Les femmes, malgré leur tendresse,
Font cuire leurs enfants;
Ils leur servent de nourriture,
Au milieu du désastre de la fille de mon peuple.
11 L’Éternel a épuisé sa fureur,
Il a répandu son ardente colère;
Il a allumé dans Sion un feu
Qui en dévore les fondements.
12 Les rois de la terre n’auraient pas cru,
Aucun des habitants du monde n’aurait cru
Que l’adversaire, que l’ennemi entrerait
Dans les portes de Jérusalem.
13 Voilà le fruit des péchés de ses prophètes,
Des iniquités de ses sacrificateurs,
Qui ont répandu dans son sein
Le sang des justes!
14 Ils erraient en aveugles dans les rues,
Souillés de sang;
On ne pouvait
Toucher leurs vêtements.
15 Éloignez-vous, impurs! Leur criait-on,
Éloignez-vous, éloignez-vous, ne nous touchez pas!
Ils sont en fuite, ils errent çà et là;
On dit parmi les nations: Ils n’auront plus leur demeure!
16 L’Éternel les a dispersés dans sa colère,
Il ne tourne plus les regards vers eux;
On n’a eu ni respect pour les sacrificateurs,
Ni pitié pour les vieillards.
17 Nos yeux se consumaient encore,
Et nous attendions vainement du secours;
Éz 29:16.Nos regards se portaient avec espérance
Vers une nation qui ne nous a pas délivrés.
18 On épiait nos pas,
Pour nous empêcher d’aller sur nos places;
Notre fin s’approchait, nos jours étaient accomplis…
Notre fin est arrivée!
19 Nos persécuteurs étaient plus légers
Que les aigles du ciel;
Ils nous ont poursuivis sur les montagnes,
Ils nous ont dressé des embûches dans le désert.
20 Celui qui nous faisait respirer, l’oint de l’Éternel,
A été pris dans leurs fosses,
Lui de qui nous disions:
Nous vivrons sous son ombre parmi les nations.
21 Réjouis-toi, tressaille d’allégresse, fille d’Édom,
Habitante du pays d’Uts!
Vers toi aussi passera la coupe;
Tu t’enivreras, et tu seras mise à nu.
22 Fille de Sion, ton iniquité est expiée;
Il ne t’enverra plus en captivité.
Fille d’Édom, il châtiera ton iniquité,
Il mettra tes péchés à découvert.
1 Vai, cum s-a înnegrit aurul și cum s-a schimbat aurul cel curat!
Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaș pe la toate colțurileCap. 2:19. ulițelor!
2 Cum sunt priviți acum fiii Sionului, cei aleși și prețuiți ca aurul curat altădată,
cum sunt priviți acum, vai! Ca niște vaseIs. 30:14.Ier. 19:11.2 Cor. 4:7. de pământ și ca o lucrare făcută de mâinile olarului!
3 Chiar și șacalii își apleacă țâța și dau să sugă puilor lor,
dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struțiiIov 39:14,16. din pustie.
4 LimbaPs. 22:15. sugarului i se lipește de cerul gurii, uscată de sete;
copiii cerCap. 2:11,12. pâine, dar nimeni nu le-o dă.
5 Cei ce se hrăneau cu bucate alese leșină pe ulițe.
Cei ce fuseseră crescuți în purpură se bucurăIov 24:8. acum de o grămadă de gunoi!
6 Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei,
care a fost nimicităGen. 19:25. într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea.
7 Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele;
trupul le era mai roșu decât mărgeanul; fața le era ca safirul.
8 Dar acum înfățișarea le este mai negricioasăCap. 5:10.Ioel 2:6.Naum 2:10. decât funinginea, așa că nu mai sunt cunoscuți pe ulițe,
pielea le estePs. 102:5. lipită de oase, uscată ca lemnul.
9 Cei ce pier uciși de sabie sunt mai fericiți decât cei ce pier de foame,
care cad sleiți de puteri, din lipsa roadelor câmpului!
10 FemeileCap. 2:20., cu toată milaIs. 49:15. lor, își fierb copiii,
care le slujesc caDeut. 28:57.2 Împ. 6:29. hrană în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.
11 Domnul Și-a sleit urgia, Și-a vărsatIer. 7:20. mânia aprinsă;
a aprinsDeut. 32:22.Ier. 21:14. în Sion un foc care-i mistuie temeliile.
12 Împărații pământului n-ar fi crezut și niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut
că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porțile Ierusalimului.
13 Iată rodul păcatelorIer. 5:31;6:13;14:14;23:11,21.Ezec. 22:26,28.Ţef. 3:4. prorocilor săi, a nelegiuirilor preoților săi,
careMat. 23:31,37. au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniți!
14 Rătăceau ca orbii pe ulițe, mânjițiIer. 2:34. de sânge,
așa că nimeni nu puteaNum. 19:16. să se atingă de hainele lor.
15 „Depărtați-vă, necurațilorLev. 13:45.", li se striga, „la o parte, la o parte, nu vă atingeți de noi!"
Când fugeau pribegind încoace și încolo printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!"
16 În mânia Lui, Domnul i-a împrăștiat și nu-Și mai îndreaptă privirile spre ei!
Vrăjmașul n-a căutatCap. 5:12. la fața preoților, nici n-a avut milă de cei bătrâni.
17 Și acolo ni se sfârșeau ochii2 Împ. 24:7.Is. 20:5;30:6,7.Ier. 37:7.Ezec. 29:16. și așteptam zadarnic ajutor!
Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam care totuși nu ne-a izbăvit.
18 Ne pândeau pașii2 Împ. 25:4,5., ca să ne împiedice să mergem pe ulițele noastre;
ni se apropia sfârșitulEzec. 7:2,3,6.Amos 8:2., ni se împliniseră zilele… Da, ne venise sfârșitul!
19 Prigonitorii noștri erau mai iuțiDeut. 28:49.Ier. 4:13. decât vulturii cerului.
Ne-au fugărit pe munți și ne-au pândit în pustie.
20 SuflareaGen. 2:7. Cap. 2:9. vieții noastre, unsul Domnului, a fost prinsIer. 52:6.Ezec. 12:13;19:4,8. în gropile lor, el,
despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri."
21 Bucură-teEcl. 11:9. și saltă de bucurie, fiica Edomului, care locuiești în țara Uț!
Dar și la tine va trece potirulIer. 25:15,16,21.Obad. 10. și tu te vei îmbăta și te vei dezgoli!
22 Fiica Sionului, nelegiuireaIs. 40:2. îți este ispășită:
El nu te va mai trimite în robie.
Dar ție, fiica Edomului, îți vaPs. 137:7. pedepsi nelegiuirea
și îți va da pe față păcatele.
/images/a/a0208299-6f37-40a0-66e1-2576b9435f00)
/images/a/Tcg2NiV7ce24OT6kCIQGR)