1 I te mea ko tō te ture he ātārangi nō ngā mea pai e puta ana mai i muri, ehara i te āhua pū o aua mea, e kore e whai mana i aua patunga tapu e whakaeketia tonutia ana e rātou i tēnei tau, i tēnei tau, e tino tika ai te hunga e whakatata ana. 2 Pēnei e kore rānei e mutu te whakaeke? Me i oti hoki te hunga nāna taua karakia te mea kia mā, kua kore ō rātou mahara ki ngā hara? 3 I aua patunga tapu ia e hokihoki ana te mahara ki ngā hara i ia tau, i ia tau. 4 E kore hoki e tau mā ngā toto o ngā pūru, o ngā koati e whakakāhore ngā hara.
5 Nā reira i a ia e haere mai ana ki te ao, ka mea ia:
"Kīhai i matenuitia e koe te patunga tapu me te whakahere,
kua rite mai i a koe he tinana mōku.
6 Kīhai koe i āhuareka ki ngā tahunga tinana,
ki ngā whakahere hara.
7 Kātahi ahau ka mea atu, ‘Tēnei ahau te haere atu nei,
kei roto i te upoko o te pukapuka te tuhituhinga mōku,
ki te mea i tāu i pai ai, e te Atua.’ "
8 I tāna meatanga i mua ake, "Kīhai koe i matenui ki te patunga tapu, ki te whakahere, ki ngā tahunga tinana, ki ngā whakahere hara, kāhore anō hoki ōu āhuareka mai," he mea nei e tāpaea ana i runga i te ture. 9 Kātahi ia ka mea, "Tēnei ahau te haere atu nei ki te mea i tāu i pai ai, e te Atua." E tangohia ana e ia te tuatahi, kia whakatūria ai e ia te tuarua. 10 Nā taua pai nei i oti ai tātou te whakatapu, he meatanga nā te tāpaenga atu kotahi o te tinana o Īhu Karaiti.
11 Nā, ko ngā tohunga katoa, e tū ana rātou, e minita ana i tēnei rā, i tēnei rā, he maha anō hoki ā rātou whakaekenga atu i aua patunga tapu rā anō, e kore rawa nei e tau hei tango i ngā hara. 12 Ko tēnei ia, kotahi nei tāna patunga tapu i whakaeke atu ai mō ngā hara, noho tonu atu i te ringa matau o te Atua 13 i muri nei he tatari tāna kia waiho rā anō ōna hoariri hei takahanga mō ōna waewae. 14 Kotahi nei hoki tāna whakahere, ā, tika tonu i a ia ake ake te hunga ka oti te whakatapu.
15 Hei kaiwhakaatu anō te Wairua Tapu mō tēnei ki a tātou; i muri mai i tāna kīanga mai,
16 "Ko te kawenata tēnei e whakaritea e ahau
ki a rātou i muri i aua rā, e kī ana te Ariki:
Ka hoatu e ahau āku ture ki ō rātou ngākau,
ka tuhituhia hoki e ahau ki ō rātou hinengaro,"
ā, ka mea anō ia,
17 "E kore hoki e maharatia e ahau ō rātou hara,
ō rātou kino ā mua ake."
18 Nā, ki te murua ēnei, kāhore he whakahere mō ngā hara i muri iho.
19 Nā, e ōku tēina, ka ai nei ngā toto o Īhu hei take e māia ai tātou te tomo ki te Tino Wāhi Tapu, 20 hei ara hou mō tātou, arā hei ara ora, he mea whakatapu nāna, e tika atu ana nā te ārai, arā nā tōna kikokiko. 21 Ā, i te mea he nui tō tātou tohunga mō te whare o te Atua, 22 kia whakatata atu tātou, i runga i te ngākau pono, i te whakapono e tino ū ana, he mea tāuhiuhi te ngākau, kia kore ai te hinengaro kino, he mea horoi anō hoki te tinana ki te wai mārama. 23 Kia mau tā tātou whakaae ki te mea e tūmanakohia atu nei, kei ngāueue; he pono hoki tā te kaiwhakaari mai. 24 Kia whai whakaaro anō tātou tētahi ki tētahi, kia whakaohokia te aroha me ngā mahi pai, 25 kei mahue te huihui i a tātou anō, kei pērā me te hanga a ētahi. Engari me whakahauhau tētahi i tētahi, kia nui rawa anō hoki i te mea ka kite koutou ka tata te rā.
26 Ki te hara hoki tātou i muri iho i tō tātou whiwhinga ki te mātauranga ki te pono, kāhore atu hoki he patunga tapu i mahue mō ngā hara; 27 engari, ka tatari āhua mataku ki te whakawā, ki te riri kino anō nā te ahi, e whakangaromia ai ngā hoariri. 28 Ko te tangata i takahi i te ture a Mohi kīhai i tohungia, ka mate i runga i te kupu a ngā kaiwhakaatu tokorua, tokotoru rānei. 29 Ki tō koutou whakaaro, e kore rānei e tika kia rahi ake te whiu mō te tangata i takahia ai te Tama a te Atua, i meinga ai hei mea noa ngā toto o te kawenata i whakatapua ai ia, ā, whakaiti ana i te Wairua o te aroha noa? 30 E mātau ana hoki tātou nā wai tēnei kupu, "Māku te rapu utu; māku te hoatu utu, e ai tā te Ariki"; me tēnei anō, "E whakawā te Ariki mō tāna iwi." 31 He mea mataku te taka ki roto ki ngā ringaringa o te Atua ora.
32 Engari, kia mahara ki ngā rā ō mua, i a koutou i whakamāramatia rā, he nui noa atu ngā rauhanga a te mate, i whakaririka kau nā koutou. 33 Ko tētahi wāhi, i a koutou i meinga e ngā tāwainga, e ngā tūkinotanga hei mea mātakitaki; ko tētahi wāhi, i a koutou i meinga hei hoa mō te hunga i pērātia. 34 I mamae tahi hoki koutou me te hunga i te herehere, i hari hoki ki te pāhuatanga o ō koutou taonga, i mahara hoki tērā atu he taonga mō koutou, he mea pai ake, he mea pūmau tonu.
35 Nā, kaua e whakarērea tō koutou māia, he rahi hoki tōna utu. 36 Ko te mea hoki hei matenuitanga mā koutou he manawanui; kia oti ai i a koutou te mahi tā te Atua i pai ai, e riro tonu ai i a koutou ngā mea i whakaaria mai rā.
37 "Potopoto kau ake hoki,
ā, ka tae mai tēnei e haere mai nei,
e kore anō e whakaroa.
38 Mā te whakapono ia e ora ai te tangata tika;
ā, ki te hoki tētahi ki muri,
e kore tōku wairua e āhuareka ki a ia."
39 Otiia, ehara tātou i te hunga e hoki ana ki muri, ki te whakangaromanga, engari nō te hunga e whakapono ana, ā, ora ana te wairua.
1 A Lei, por ser apenas a sombra dos bens futuros, não sua expressão real, é de todo impotente para aperfeiçoar aqueles que assistem aos sacrifícios que se renovam indefinidamente cada ano.
2 Realmente, se os fiéis, uma vez purificados, não tivessem mais pecado algum na consciência, não teriam cessado de oferecê-los?
3 Pelo contrário, pelos sacrifícios se renova cada ano a memória dos pecados.
4 Pois é impossível que o sangue de touros e de carneiros tire pecados.
5 Eis por que, ao entrar no mundo, Cristo diz: Não quiseste sacrifício nem oblação, mas me formaste um corpo.
6 Holocaustos e sacrifícios pelo pecado não te agradam.
7 Então, eu disse: Eis que venho (porque é de mim que está escrito no rolo do livro), venho, ó Deus, para fazer a tua vontade (Sl 39,7ss).
8 Disse primeiro: Tu não quiseste, tu não recebeste com agrado os sacrifícios nem as ofertas, nem os holocaustos, nem as vítimas pelo pecado (quer dizer, as imolações legais).
9 Em seguida, ajuntou: Eis que venho para fazer a tua vontade. Assim, aboliu o antigo regime e estabeleceu uma nova economia.
10 Foi em virtude desta vontade de Deus que temos sido santificados uma vez para sempre, pela oblação do corpo de Jesus Cristo.
11 Enquanto todo sacerdote se ocupa diariamente com o seu ministério e repete inúmeras vezes os mesmos sacrifícios que, todavia, não conseguem apagar os pecados,
12 Cristo ofereceu pelos pecados um único sacrifício e logo em seguida tomou lugar para sempre à direita de Deus,
13 onde espera de ora em diante que os seus inimigos sejam postos por escabelo dos seus pés (Sl 109,1).
14 Por uma só oblação ele realizou a perfeição definitiva daqueles que recebem a santificação.
15 É o que nos confirma o testemunho do Espírito Santo. Depois de ter dito:
16 Eis a aliança que, depois daqueles dias, farei com eles – oráculo do Senhor: imprimirei as minhas leis nos seus corações e as escreverei no seu espírito,
17 acrescenta: dos seus pecados e das suas iniquidades já não mais me lembrarei (Jr 31,33s).
18 Ora, onde houve plena remissão dos pecados não há por que oferecer sacrifício por eles.
19 Por esse motivo, irmãos, temos ampla confiança de poder entrar no santuário eterno, em virtude do sangue de Jesus,
20 pelo caminho novo e vivo que nos abriu através do véu, isto é, o caminho de seu próprio corpo.
21 E dado que temos um sumo sacerdote estabelecido sobre a casa de Deus,
22 acheguemo-nos a ele com coração sincero, com plena firmeza da fé, o mais íntimo da alma isento de toda mácula de pecado e o corpo lavado com a água purificadora (do batismo).
23 Conservemo-nos firmemente apegados à nossa esperança, porque é fiel aquele cuja promessa aguardamos.
24 Olhemos uns pelos outros para estímulo à caridade e às boas obras.
25 Não abandonemos a nossa assembleia, como é costume de alguns, mas admoestemo-nos mutuamente, e tanto mais quando vedes aproximar-se o Grande Dia.
26 Depois de termos recebido e conhecido a verdade, se a abandonarmos voluntariamente, já não haverá sacrifício para expiar este pecado.
27 Só teremos que esperar um juízo tremendo e o fogo ardente que há de devorar os rebeldes.
28 Se alguém transgredir a Lei de Moisés – e isto provado com duas ou três testemunhas –, deverá ser morto sem misericórdia.
29 Quanto pior castigo julgais que merece quem calcar aos pés o Filho de Deus, profanar o sangue da aliança, em que foi santificado, e ultrajar o Espírito Santo, autor da graça!
30 Pois bem sabemos quem é que disse: Minha é a vingança; eu a exercerei (Dt 32,35). E ainda: O Senhor julgará o seu povo (Sl 134,14).
31 É horrendo cair nas mãos do Deus vivo.
32 Lembrai-vos dos dias de outrora, logo que fostes iluminados. Quão longas e dolorosas lutas sustentastes.
33 Seja tornando-vos alvo de toda espécie de opróbrios e humilhações, seja tomando moralmente parte nos sofrimentos daqueles que os tiveram que suportar.
34 Não só vos compadecestes dos encarcerados, mas aceitastes com alegria a confiscação dos vossos bens, pela certeza de possuirdes riquezas muito melhores e imperecíveis.
35 Não percais esta convicção a que está vinculada uma grande recompensa,
36 pois vos é necessária a perseverança para fazerdes a vontade de Deus e alcançardes os bens prometidos.
37 Ainda um pouco de tempo – sem dúvida, bem pouco –, e o que há de vir virá e não tardará.
38 Meu justo viverá da fé. Porém, se ele desfalecer, meu coração já não se agradará dele (Hab 2,3s).
39 Não somos, absolutamente, de perder o ânimo para nossa ruína; somos de manter a fé, para nossa salvação!