1 În2 Cron. 3:1,2. al patru sute optzecilea an după ieșirea copiilor lui Israel din țara Egiptului, Solomon aFapte 7:47. zidit Casa Domnului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna Ziv, care este luna a doua. 2 CasaEzec. 41:1. pe care a zidit-o împăratul Solomon Domnului era lungă de șaizeci de coți, lată de douăzeci și înaltă de treizeci. 3 Pridvorul dinaintea templului casei avea o lungime de douăzeci de coți în lățimea casei și zece coți lărgime în fața casei. 4 Împăratul a făcut casei ferestreEzec. 40:16;41:16. largi înăuntru și strâmte afară. 5 A zidit, lipite de zidul casei, mai multe rânduriEzec. 41:6. de odăi, unul peste altul, de jur împrejur, care înconjurau zidurile casei, TemplulVers. 16,19-21,31. și Sfântul Locaș, și a făcut astfel odăi lăturalnice de jur împrejur. 6 Catul de jos era lat de cinci coți, cel de la mijloc de șase coți, iar al treilea de șapte coți, căci pe partea de afară a casei a făcut arcade strâmte împrejur, ca grinzile să nu fie prinse în zidurile casei. 7 Când s-a zidit casaDeut. 27:5,6. Cap. 5:18., s-au întrebuințat pietre cioplite gata înainte de a fi aduse acolo, așa că nici ciocan, nici secure, nici o unealtă de fier nu s-a auzit în casă în timpul zidirii. 8 Intrarea odăilor din catul de jos era în partea dreaptă a casei; în catul de la mijloc te suiai pe o scară cotită și, tot așa, de la catul de mijloc, la al treilea. 9 După ce a isprăvitVers. 14,38. de zidit casa, Solomon a acoperit-o cu scânduri și cu grinzi de cedru. 10 A făcut de cinci coți de înalte fiecare din caturile dimprejurul întregii case și le-a legat de casă prin lemne de cedru. 11 Domnul a vorbit lui Solomon și i-a zis: 12 „Tu zidești casa aceasta! Dacă veiCap. 2:4;9:4. umbla după legile Mele, dacă vei împlini orânduirile Mele, dacă vei păzi și vei urma toate poruncile Mele, voi împlini față de tine făgăduința2 Sam. 7:13.1 Cron. 22:10. pe care am făcut-o tatălui tău, David: 13 voiExod 25:8.Lev. 26:11.2 Cor. 6:16.Apoc. 21:3. locui în mijlocul copiilor lui Israel și nu voi părăsiDeut. 31:6. pe poporul Meu Israel." 14 După ce a isprăvitVers. 38. de zidit casa, 15 Solomon i-a îmbrăcat zidurile pe dinăuntru cu scânduri de cedru, de la pardoseală până la tavan, a îmbrăcat astfel în lemn partea dinăuntru și a acoperit pardoseala casei cu scânduri de chiparos. 16 A îmbrăcat cu scânduri de cedru cei douăzeci de coți ai fundului casei, de la pardoseală până în creștetul zidurilor, și a păstrat locul acesta, ca să facă din el Sfânta SfintelorExod 26:33.Lev. 16:2. Cap. 8:6.2 Cron. 3:8.Ezec. 45:3.Evr. 9:3., Locul Preasfânt. 17 Cei patruzeci de coți de dinainte alcătuiau Casa, adică Templul. 18 Lemnul de cedru dinăuntru avea săpături de colocinți și flori deschise; totul era de cedru, nu se vedea nicio piatră. 19 Solomon a pregătit Locul Preasfânt înăuntru, în mijlocul casei, ca să așeze acolo chivotul legământului Domnului. 20 Locul Preasfânt avea douăzeci de coți lungime, douăzeci de coți lățime și douăzeci de coți înălțime. Solomon l-a căptușit cu aur curat. A făcut înaintea Locului Preasfânt un altar de lemn de cedru și l-a acoperit cu aur. 21 Partea dinăuntru a casei a căptușit-o cu aur și a prins perdeaua dinăuntru în lănțișoare de aur înaintea Locului Preasfânt, pe care l-a acoperit cu aur. 22 A căptușit toată casa cu aur, casa întreagă, și a acoperit cu aur tot altarulExod 30:1,3,6. care era înaintea Locului Preasfânt. 23 În Locul Preasfânt a făcutExod 37:7-9.2 Cron. 3:10-12. doi heruvimi de lemn de măslin sălbatic, înalți de zece coți. 24 Fiecare din cele două aripi ale unuia din heruvimi avea cinci coți, ceea ce făcea zece coți de la capătul uneia din aripile lui până la capătul celeilalte. 25 Al doilea heruvim avea tot zece coți. Măsura și chipul erau aceleași pentru amândoi heruvimii. 26 Înălțimea fiecăruia din cei doi heruvimi era de zece coți. 27 Solomon a așezat heruvimii în mijlocul casei, în partea dinăuntru. Aripile lor erau întinseExod 25:20;37:9.2 Cron. 5:8.; aripa celui dintâi atingea un zid și aripa celui de al doilea atingea celălalt zid, iar celelalte aripi ale lor se întâlneau la capete, în mijlocul casei. 28 Solomon a acoperit și heruvimii cu aur. 29 Pe toate zidurile casei de jur împrejur, în partea din fund și în față, a pus să sape chipuri de heruvimi, de finici și de flori deschise. 30 A acoperit pardoseala casei cu aur, în partea din fund și în față. 31 La intrarea Locului Preasfânt a făcut două uși din lemn de măslin sălbatic; pragul de sus și ușorii ușilor erau în cinci muchii. 32 Cele două uși erau făcute din lemn de măslin sălbatic. A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici și de flori deschise și le-a acoperit cu aur, a întins aurul și peste heruvimi, și peste finici. 33 A făcut, de asemenea, pentru poarta Templului niște ușori de lemn de măslin sălbatic, în patru muchii, 34 și cu două uși de lemn de chiparos; fiecareEzec. 41:23,24,25. ușă era făcută din două scânduri despărțite. 35 A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici și de flori deschise și le-a acoperit cu aur, pe care l-a întins pe săpătura de chipuri. 36 A zidit și curtea dinăuntru din trei rânduri de pietre cioplite și dintr-un rând de grinzi de cedru. 37 În anul alVers. 1. patrulea, în luna Ziv, s-au pus temeliile Casei Domnului 38 și în anul al unsprezecelea, în luna Bul, care este a opta lună, casa a fost isprăvită în toate părțile ei și așa cum trebuia să fie. În timp de șapteVers. 1. ani a zidit-o Solomon.
1 以色列人出埃及地以后四百八十年,所罗门作以色列王的第四年西弗月,就是二月,他动工建造耶和华的殿。2 所罗门为耶和华所建的殿,长二十七公尺,宽九公尺,高十三公尺半。3 殿的前廊长九公尺,和殿的宽度一样,宽四公尺半。4 又为殿做了窗架子内宽外窄的窗户。5 紧靠殿墙,就是围着外殿和内殿的墙,他又建造平台,围绕殿的四周,做成厢房。6 厢房的下层宽两公尺两公寸;中层宽两公尺七公寸;第三层宽三公尺一公寸。他在殿墙外面四周留有暗架,所以梁木不必插入殿墙里。7 建殿是用采石场预备好了的石料;所以建殿的时候,在殿里听不到锤子、斧头或任何铁器的声音。8 厢房的下层门在殿的右边,人可以从螺旋形梯子上厢房的中层,再从中层上到第三层。9 所罗门建殿,建造完成以后,就用香柏木的栋梁和香柏木的木板做殿的天花板。10 靠着圣殿所建的厢房,每层高两公尺两公寸,都用香柏木的梁木与殿连接。
11 耶和华的话临到所罗门说:12 "关于你正在建造的这殿,如果你遵行我的律例,实行我的典章,谨守我的一切诫命,并且照着去行,我就必向你实现我应许你父亲大卫的话。13 我必住在以色列人中间,也必不离弃我的子民以色列。"
14 所罗门建殿,并且建造完成。15 殿内的墙壁,从地面到天花板,都贴上香柏木,殿内的地面,都铺上松木板。16 又建内殿长九公尺,从地面到天花板,他用香柏木板隔开,成为至圣所。17 内殿前面的外殿长十八公尺。18 殿的内部都贴上香柏木,上面刻有匏瓜和初开的花朵,全部都是香柏木,一块石头都看不见。19 他在殿中预备了内殿,好把耶和华的约柜安放在那里。20 内殿长九公尺,宽九公尺,高九公尺;内部都贴上精金,用香柏木做的坛也贴上精金。21 殿的内部所罗门都贴上精金,把金炼挂在内殿的前面,内殿也都贴上精金。22 他把整个的殿都贴上金子,直到整个的殿都贴完;在内殿的坛,整个都贴上了金子。
23 在内殿,他用橄榄木做了两个基路伯,各高四公尺四公寸。24 第一个基路伯一边的翅膀长两公尺两公寸,另一边的翅膀也是两公尺两公寸;由这翅膀尖到那翅膀尖共有四公尺四公寸。25 第二个基路伯的两个翅膀也是四公尺四公寸长。两个基路伯的大小和样式都是一样的。26 第一个基路伯高四公尺四公寸,第二个基路伯也是一样。27 他把两个基路伯安放在内殿里面,基路伯的翅膀是张开的;这一个基路伯的一个翅膀接到这边的墙壁,另一个基路伯的一个翅膀接到另一边的墙壁,他们另外的两个翅膀在殿的中间彼此相接。28 他又把这两个基路伯贴上金子。
29 内殿和外殿周围的墙壁上,他都刻上基路伯、棕树和初开的花朵的雕刻。30 内殿和外殿的地板上也都贴上金子。31 内殿的入口,他用橄榄木做了门扇、门楣和五根门柱。32 他在橄榄木做的两门上,雕刻上基路伯、棕树和初开的花朵。他又在基路伯和棕树上包上了金子。33 他又照样为外殿的门,用橄榄木做了四根门柱。34 用松木做的两扇门,这一扇有两叶,是叠合在一起的,那一扇也有两叶,也是叠合在一起的。35 他又在上面刻上了基路伯、棕树和初开的花朵;又在雕刻上紧贴上金子。36 他又用凿好了的石头三层,香柏木一层建造内院。
37 所罗门在位第四年西弗月,奠定了耶和华殿的根基。38 第十一年布勒月,就是八月,圣殿各部分都按照计划完工了。所罗门共用了七年的时间建造圣殿。