1 Então, Jó respondeu e disse: 2 Na verdade sei que assim é; porque como se justificaria o homem para com Deus? 3 Se quiser contender com ele, nem a uma de mil coisas lhe poderá responder. 4 Ele é sábio de coração, poderoso em forças; quem se endureceu contra ele e teve paz? 5 Ele é o que transporta as montanhas, sem que o sintam, e o que, no seu furor, as transtorna; 6 o que remove a terra do seu lugar, e as suas colunas estremecem; 7 o que fala ao sol, e ele não sai, e sela as estrelas; 8 o que sozinho estende os céus e anda sobre os altos do mar; 9 o que faz a Ursa, e o Órion, e o Sete-estrelo, e as recâmaras do sul. 10 O que faz coisas grandes, que se não podem esquadrinhar, e maravilhas tais que se não podem contar. 11 Eis que passa por diante de mim, e não o vejo; e torna a passar perante mim, e não o sinto. 12 Eis que arrebata a presa; quem lha fará restituir? Quem lhe dirá: Que fazes?

13 Deus não revogará a sua ira; debaixo dele se encurvam os auxiliadores soberbos. 14 Quanto menos lhe poderei eu responder ou escolher diante dele as minhas palavras! 15 A ele, ainda que eu fosse justo, lhe não responderia; antes, ao meu juiz pediria misericórdia. 16 Ainda que chamasse, e ele me respondesse, nem por isso creria que desse ouvidos à minha voz. 17 Porque me quebranta com uma tempestade, e multiplica as minhas chagas sem causa. 18 Nem me permite respirar; antes, me farta de amarguras. 19 Quanto às forças, eis que ele é o forte; e, quanto ao juízo, quem me citará com ele? 20 Se eu me justificar, a minha boca me condenará; se reto me disser, então, me declarará perverso.

21 Ainda que perfeito, não estimo a minha alma; desprezo a minha vida. 22 A coisa é esta; por isso, eu digo que ele consome ao reto e ao ímpio. 23 Matando o açoite de repente, então, se ri da prova dos inocentes. 24 A terra é entregue às mãos do ímpio; Deus cobre o rosto dos juízes; se não é ele, quem é, logo?

25 E os meus dias são mais velozes do que um corredor; fugiram e nunca viram o bem. 26 Passam como navios veleiros, como águia que se lança à comida. 27 Se eu disser: Eu me esquecerei da minha queixa, mudarei o meu rosto e tomarei alento; 28 receio todas as minhas dores, porque bem sei que me não terás por inocente. 29 E, sendo eu ímpio, por que trabalharei em vão? 30 Ainda que me lave com água de neve, e purifique as minhas mãos com sabão, 31 mesmo assim me submergirás no fosso, e as minhas próprias vestes me abominarão. 32 Porque ele não é homem, como eu, a quem eu responda, vindo juntamente a juízo. 33 Não há entre nós árbitro que ponha a mão sobre nós ambos. 34 Tire ele a sua vara de cima de mim, e não me amedronte o seu terror. 35 Então, falarei e não o temerei; porque, assim, não estou em mim.

1 Iov a luat cuvîntul şi a zis:2 ,,Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar putea omul să-şi scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu?3 Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n'ar putea să răspundă la unul singur.4 A Lui este înţelepciunea, şi atotputernicia: cine I s'ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?5 El mută deodată munţii, şi -i răstoarnă în mînia Sa.6 Zguduie pămîntul din temelia lui, de i se clatină stîlpii.7 Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele supt pecetea Lui.8 Numai El întinde cerurile, şi umblă pe înălţimile mării.9 El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară şi Raliţele, şi stelele din ţinuturile de miazăzi.10 El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.11 Iată, El trece pe lîngă mine, şi nu -L văd, se duce şi nu -L zăresc.12 Dacă apucă El, cine -L va opri? Cine -I va zice: ,,Ce faci?``13 Dumnezeu nu-Şi întoarce mînia; supt El se pleacă toţi sprijinitorii mîndriei.14 Şi eu, cum să -I răspund? Ce cuvinte să aleg?15 Chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decît să mă rog judecătorului.16 Şi chiar dacă m'ar asculta, cînd Îl chem, tot n'aş putea crede că mi'a ascultat glasul;17 El, care mă izbeşte ca într'o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile,18 care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune.19 Să alerg la putere? El este atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra?20 Oricîtă dreptate aş avea, gura mea mă va osîndi; şi oricît de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat.21 Nevinovat! Sînt; dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.22 Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s'o spun: El nimiceşte pe cel nevinovat ca şi pe cel vinovat.23 Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!... Dar El rîde de încercările celui nevinovat.24 Pămîntul este dat pe mînile celui nelegiuit; El acopere ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul?25 Zilele mele aleargă mai iuţi decît un alergător; fug fără să fi văzut fericirea;26 trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se răpede asupra prăzii.27 Dacă zic: ,Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea, şi să fiu voios,`28 sînt îngrozit de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat.29 Şi dacă voi fi judecat vinovat, pentruce să mă mai trudesc degeaba?30 Chiar dacă m'aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţi mînile cu leşie,31 Tu tot m'ai cufunda în mocirlă, de s'ar scîrbi pînă şi hainele de mine!32 Căci El nu este un om ca mine, ca să -I pot răspunde, şi să mergem împreună la judecată.33 Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mîna peste noi amîndoi.34 Să-Şi tragă însă varga deasupra mea, şi să nu mă mai turbure spaima Lui.35 Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Altfel, nu sînt stăpîn pe mine.