Židům 6

1 Protož opustíce řeč počátku Kristova, k dokonalosti se nesme, ne opět zakládajíce gruntu pokání z skutků mrtvých, a víry v Boha, 2 Křtů učení, vzkládání rukou, a vzkříšení z mrtvých, i soudu věčného. 3 A toť učiníme, dopustí-li Bůh. 4 Nebo nemožné jest jednou již osvíceným, kteříž i zakusili daru nebeského, a účastníci učiněni byli Ducha svatého, 5 Okusili také dobrého Božího slova, a moci věka budoucího, 6 Kdyby padli, zase obnoviti se ku pokání, jakožto těm, kteříž opět sobě znovu křižují Syna Božího, a v porouhání vydávají. 7 Země zajisté, kteráž často na sebe přicházející déšť pije, a rodí bylinu příhodnou těm, od kterýchž bývá dělána, dochází požehnání od Boha. 8 Ale vydávající trní a bodláky zavržená jest, a blízká zlořečení, jejížto konec bývá spálení. 9 My pak, nejmilejší, nadějemeť se o vás lepších věcí, a náležejících k spasení, ač pak koli tak mluvíme. 10 Neboť není nespravedlivý Bůh, aby se zapomenul na práci vaši a na pracovitou lásku, kteréž jste dokazovali ke jménu jeho, slouživše svatým, a ještě sloužíce. 11 Žádámeť pak, aby jeden každý z vás až do konce prokazoval tu opravdovou pilnost k nabytí plné jistoty naděje, 12 Tak abyste nebyli líní, ale následovníci těch, kteříž skrze víru a snášelivost obdrželi dědictví zaslíbené. 13 Abrahamovi zajisté zaslíbení čině Bůh, když neměl skrze koho většího přisáhnouti, přisáhl skrze sebe samého, 14 Řka: Jistě požehnám velmi tobě, a velice rozmnožím tebe. 15 A tak trpělivě očekávaje, dosáhl zaslíbení. 16 Lidé zajisté skrze většího, nežli jsou sami, přisahají, a všeliké rozepře mezi nimi konec jest, když bývá potvrzena přísahou. 17 A takž Bůh, chtěje dostatečně ukázati dědicům zaslíbení svých neproměnitelnost rady své, vložil mezi to přísahu, 18 Abychom skrze ty dvě věci nepohnutelné, (v nichž nemožné jest, aby Bůh klamal), měli přepevné potěšení, my, kteříž jsme se utekli k obdržení předložené naděje. 19 Kteroutož máme jako kotvu duše, i bezpečnou i pevnou, a vcházející až do vnitřku za oponu, 20 Kdežto předchůdce náš pro nás všel Ježíš, jsa učiněn podle řádu Melchisedechova nejvyšším knězem na věky.

1 De aceea, să lăsăm*Filip. 3:12-14. Cap. 5:12. adevărurile începătoare ale lui Hristos și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte*Cap. 9:14. și a credinței în Dumnezeu, 2 învățătura despre*Fapte 19:4,5. botezuri, despre*Fapte 8:14-17;19:6. punerea mâinilor, despre învierea morților*Fapte 17:31,32. și despre*Fapte 24:25.Rom. 2:16. judecata veșnică. 3 Și vom face lucrul acesta, dacă*Fapte 18:21.1 Cor. 4:19. va voi Dumnezeu. 4 Căci cei ce au fost luminați*Mat. 12:31,32. Cap. 10:26.2 Pet. 2:20,21.1 Ioan 5:16. odată și au gustat darul*Cap. 10:32. ceresc și s-au făcut părtași*Ioan 4:10;6:32.Efes. 2:8. Duhului Sfânt 5 și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor*Gal. 3:2,5. Cap. 2:4., 6 și care totuși au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși*Cap. 2:5. și aduși la pocăință, fiindcă*Cap. 10:29. ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit. 7 Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare*Ps. 65:10. de la Dumnezeu. 8 Dar*Is. 5:6., dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat și sfârșește prin a i se pune foc. 9 Măcar că vorbim astfel, preaiubiților, totuși de la voi așteptăm lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea. 10 Căci*Prov. 14:31.Mat. 10:42;25:40.Ioan 13:20. Dumnezeu*Rom. 3:4.2 Tes. 1:6,7. nu este nedrept ca să uite osteneala*1 Tes. 1:3. voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, care ați ajutorat*Rom. 15:25.2 Cor. 8:4;9:1,12.2 Tim. 1:18. și ajutorați pe sfinți. 11 Dorim însă ca fiecare*Cap. 3:6,14. din voi să arate aceeași râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o*Col. 2:2. deplină nădejde, 12 așa încât să nu vă leneviți, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc*Cap. 10:36. făgăduințele. 13 Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a*Gen. 22:16,17.Ps. 105:9.Luca 1:73. jurat pe Sine Însuși 14 și a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta și îți voi înmulți foarte mult sămânța." 15 Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobândit făgăduința. 16 Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul*Exod 22:11. este o chezășie care pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei. 17 De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor*Cap. 11:9. făgăduinței nestrămutarea*Rom. 11:29. hotărârii Lui, a venit cu un jurământ, 18 pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba și în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă*Cap. 12:1. înainte, 19 pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care*Lev. 16:15. Cap. 9:7. pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, 20 unde*Cap. 4:14;8:1;9:24. Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut*Cap. 3:1;5:6,10;7:17. „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec".