1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:

2 ,,Fiul omului, tu locuieşti în mijlocul unei case de îndărătnici, cari au ochi să vadă şi nu văd, urechi de auzit şi n'aud; căci sînt o casă de răzvrătiţi.

3 De aceea, fiul omului, pregăteşte-ţi lucrurile de călătorie, şi pleacă ziua, supt ochii lor! Pleacă, în faţa lor, din locul unde eşti şi du-te în alt loc: poate că vor vedea că sînt o casă de îndărătnici.

4 Scoate-ţi lucrurile ca nişte lucruri de călătorie, ziua, supt ochii lor; dar pleacă seara, în faţa lor, cum pleacă cei ce se duc în robie.

5 Să spargi zidul supt ochii lor, şi să-ţi scoţi lucrurile pe acolo.

6 Să le pui pe umăr supt ochii lor, să le scoţi afară pe negură, să-ţi acoperi faţa şi să nu te uiţi la pămînt; căci vreau să fii un semn pentru casa lui Israel.``

7 Am făcut cum mi se poruncise: mi-am scos lucrurile ziua ca pentru călătorie, seara am spart zidul cu mîna, şi le-am scos pe negură şi le-am pus pe umăr, în faţa lor.

8 Dimineaţa însă, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:

9 ,,Fiul omului, nu ţi -a zis casa lui Israel, această casă de îndărătnici: ,Ce faci?`

10 Spune-le: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Proorocia aceasta priveşte pe domnul care este la Ierusalim, şi pe toată casa lui Israel, care se află acolo.`

11 Spune: ,Eu sînt un semn pentru voi! Cum am făcut eu, aşa li se va face şi lor: se vor duce într'o ţară străină în robie.

12 Domnitorul care este în mijlocul lor îşi va pune lucrurile pe umăr şi va pleca pe negură; vor sparge zidul ca să -l scoată afară; îşi va acoperi faţa, ca să nu vadă pămîntul cu ochii.

13 Îmi voi întinde mreaja peste el, şi va fi prins în laţul Meu; îl voi duce la Babilon, în ţara Haldeilor; dar nu -i va vedea, şi va muri acolo.

14 Pe toţi cei ce stau în jurul lui şi îi sînt de ajutor, şi pe toate oştile lui, îi voi risipi în toate vînturile, şi voi scoate sabia după ei.

15 Atunci vor şti că Eu sînt Domnul, cînd îi voi împrăştia printre neamuri, şi îi voi risipi în felurite ţări.

16 Dar voi lăsa din ei vreo cîţiva oameni cari vor scăpa de sabie, de foamete şi de ciumă, ca să istorisească toate urîciunile lor printre neamurile la cari vor merge, şi să ştie că Eu sînt Domnul.```

17 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:

18 ,,Fiul omului, îţi vei mînca pînea tremurînd, şi îţi vei bea apa cu nelinişte şi groază.

19 Spune poporului din ţară: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu, despre locuitorii Ierusalimului din ţara lui Israel: ,Ei îşi vor mînca pînea cu nelinişte, şi îşi vor bea apa cu groază; căci ţara le va fi jăfuită de tot ce are, din pricina silniciei tuturor celor ce o locuiesc.

20 Cetăţile pline cu popor vor fi nimicite, şi ţara va fi pustiită, ca să ştiţi că Eu sînt Domnul.```

21 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:

22 ,Fiul omului, ce înseamnă acest cuvînt de batjocură, pe care -l întrebuinţaţi în ţara lui Israel: ,Zilele se lungesc, şi toate vedeniile rămîn neîmplinite?`

23 De aceea spune-le: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Voi face să înceteze acest cuvînt de batjocură, şi nu se va mai întrebuinţa în Israel. Deaceea spune-le: ,Se apropie zilele, şi toate vedeniile se vor împlini!`

24 Căci nu vor mai fi vedenii mincinoase, nici proorociri înşelătoare, în mijlocul casei lui Israel!

25 Căci Eu, Domnul, voi vorbi; ce voi spune se va împlini, şi nu va mai fi amînat; da, în zilele voastre, casă de îndărătnici, voi rosti un cuvînt şi -l voi împlini, zice Domnul, Dumnezeu.``

26 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit apoi astfel:

27 ,,Fiul omului, iată, casa lui Israel zice: ,Vedeniile pe cari le are el nu sînt aproape să se împlineacă, şi prooroceşte pentru vremuri depărtate!`

28 Deaceea spune-le: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Nu va mai fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvîntul, pe care -l voi rosti, se va împlini, zice Domnul, Dumnezeu.``

1 耶和华的话又临到我说:

2 "人子啊! 你是住在叛逆的民族之中; 他们有眼睛可以看, 却看不见; 他们有耳朵可以听, 却听不见, 因为他们是叛逆的民族。

3 因此, 人子啊! 你要为自己预备被掳时所需的东西, 在日间当着他们眼前离去, 从你所住的地方移居别处; 他们虽然是叛逆的民族, 或者他们可以看得明白。

4 你要在日间当着他们眼前, 把你的东西(好像被掳时所需的物件)搬出来, 到了晚上, 你要当着他们眼前出去, 像被掳的人出去一样。

5 你要当着他们眼前把墙挖穿, 把你的东西从那里带出去。

6 到了天黑, 你要当着他们眼前把这些东西扛在肩头上带出去; 你要蒙住你的脸, 使你看不见这地, 因为我已经立你作以色列家的一个兆头。"

7 于是我照着所吩咐的去行, 在日间我把我的东西(好像被掳时所需的物件)搬出来; 到了晚上, 我用手把墙挖穿; 天黑的时候, 我就当着他们眼前把这些东西扛在肩头上带出去。

8 到了早晨, 耶和华的话临到我说:

9 "人子啊! 以色列家, 就是叛逆的民族, 不是问你: ‘你在作什么呢?’

10 你要对他们说: ‘主耶和华这样说: 这默示("默示"原文作"担子")是关乎耶路撒冷的君王, 和以色列全家。’

11 你要说: ‘我作你们的一个兆头, 我怎样行, 他们的遭遇也必怎样; 他们必被掳去。’

12 他们中间的君王必在天黑的时候, 把东西扛在肩头上, 从他们挖穿的墙带出去; 他必蒙住自己的脸, 不能看见这地。

13 我要把我的网撒在他身上, 他必被我的网罗网住; 我要把他带到巴比伦, 就是迦勒底人之地; 他不会看见那地, 却要死在那里。

14 我要把他周围所有的人, 就是所有帮助他的和他所有的军队, 分散到四方去, 也要拔出刀来追赶他们。

15 我使他们四散到列邦中, 分散在各地的时候, 他们就知道我是耶和华。

16 然而我却要留下他们少数的人, 免受刀剑、饥荒和瘟疫之害, 好使他们在所到的列国中, 述说他们一切可憎恶的事, 他们就知道我是耶和华。"

17 耶和华的话又临到我说:

18 "人子啊! 你要战战兢兢地吃你的饭, 满心忧虑地喝你的水。

19 你要对这地的人民说: ‘论到耶路撒冷的居民和以色列地, 主耶和华这样说: 他们要满心忧虑地吃他们的饭, 十分惊惶地喝他们的水; 因为所有居民的强暴, 这地必全然荒凉。

20 有人居住的城市必成为荒场, 这地必然荒凉, 你们就知道我是耶和华。’"

21 耶和华的话临到我说:

22 "人子啊! 你们在以色列地怎么有这一句俗语说: ‘日子一天一天过去, 所有异象都落空了’呢?

23 因此, 你要对他们说: 主耶和华这样说: ‘我必使这一句俗语不再流行, 在以色列中, 人必不再引用这句俗语。’你却要对他们说: ‘日子临近了, 所有异象都必应验。’

24 从此, 在以色列家中必不再有虚假的异象和奉承的占卜。

25 我耶和华所说的, 是我要说的话, 我所说的必定成就, 不再耽延。叛逆的民族啊! 我所说的话必在你们还活着的日子成就。这是主耶和华的宣告。"

26 耶和华的话又临到我说:

27 "人子啊! 以色列家说: ‘这人所见的异象是关乎许多年日以后的事, 他所说的预言是指着遥远的将来。’

28 因此, 你要对他们说: ‘主耶和华这样说: 我所有的话, 必没有一句再耽延; 我所说的, 都必成就。这是主耶和华的宣告。’"