1 Respondeu, porém, Jó, dizendo:
2 Até quando afligireis a minha alma, e me quebrantareis com palavras?
3 Já dez vezes me vituperastes; não tendes vergonha de injuriar-me.
4 Embora haja eu, na verdade, errado, comigo ficará o meu erro.
5 Se deveras vos quereis engrandecer contra mim, e argüir-me pelo meu opróbrio,
6 Sabei agora que Deus é o que me transtornou, e com a sua rede me cercou.
7 Eis que clamo: Violência! Porém não sou ouvido. Grito: Socorro! Porém não há justiça.
8 O meu caminho ele entrincheirou, e já não posso passar, e nas minhas veredas pôs trevas.
9 Da minha honra me despojou; e tirou-me a coroa da minha cabeça.
10 Quebrou-me de todos os lados, e eu me vou; e arrancou a minha esperança, como a uma árvore.
11 E fez inflamar contra mim a sua ira, e me reputou para consigo, como a seus inimigos.
12 Juntas vieram as suas tropas, e prepararam contra mim o seu caminho, e se acamparam ao redor da minha tenda.
13 pôs longe de mim a meus irmãos, e os que me conhecem, como estranhos se apartaram de mim.
14 Os meus parentes me deixaram, e os meus conhecidos se esqueceram de mim.
15 Os meus domésticos e as minhas servas me reputaram como um estranho, e vim a ser um estrangeiro aos seus olhos.
16 Chamei a meu criado, e ele não me respondeu; cheguei a suplicar-lhe com a minha própria boca.
17 O meu hálito se fez estranho à minha mulher; tanto que supliquei o interesse dos filhos do meu corpo.
18 Até os pequeninos me desprezam, e, levantando-me eu, falam contra mim.
19 Todos os homens da minha confidência me abominam, e até os que eu amava se tornaram contra mim.
20 Os meus ossos se apegaram à minha pele e à minha carne, e escapei só com a pele dos meus dentes.
21 Compadecei-vos de mim, amigos meus, compadecei-vos de mim, porque a mão de Deus me tocou.
22 Por que me perseguis assim como Deus, e da minha carne não vos fartais?
23 Quem me dera agora, que as minhas palavras fossem escritas! Quem me dera, fossem gravadas num livro!
24 E que, com pena de ferro, e com chumbo, para sempre fossem esculpidas na rocha.
25 Porque eu sei que o meu Redentor vive, e que por fim se levantará sobre a terra.
26 E depois de consumida a minha pele, contudo ainda em minha carne verei a Deus,
27 Vê-lo-ei, por mim mesmo, e os meus olhos, e não outros o contemplarão; e por isso os meus rins se consomem no meu interior.
28 Na verdade, que devíeis dizer: Por que o perseguimos? Pois a raiz da acusação se acha em mim.
29 Temei vós mesmos a espada; porque o furor traz os castigos da espada, para saberdes que há um juízo.
1 Iov a luat cuvîntul şi a zis:
2 ,,Pînă cînd îmi veţi întrista sufletul, şi mă veţi zdrobi cu cuvîntările voastre?
3 Iată că de zece ori m'aţi batjocorit; nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa?
4 Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sînt răspunzător de aceasta.
5 Credeţi că mă puteţi lua de sus? Credeţi că mi-aţi dovedit că sînt vinovat?
6 Atunci să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte, şi mă înveleşte cu laţul Lui.
7 Iată, ţip de silnicie, şi nimeni nu răspunde; cer dreptate, şi dreptate nu este!
8 Mi -a tăiat orice ieşire, şi nu pot trece; a răspîndit întunerec pe cărările mele.
9 M'a despoiat de slava mea, mi -a luat cununa de pe cap,
10 m'a zdrobit din toate părţile, şi pier; mi -a smuls nădejdea ca pe un copac.
11 S'a aprins de mînie împotriva mea, S'a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş.
12 Oştile Lui au pornit deodată înainte, şi-au croit drum pînă la mine, şi au tăbărît în jurul cortului meu.
13 A depărtat pe fraţii mei dela mine, şi prietenii mei s'au înstrăinat de mine.
14 Rudele mele m'au părăsit, şi cei mai deaproape ai mei m'au uitat.
15 Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sînt un necunoscut.
16 Chem pe robul meu, şi nu răspunde; îl rog cu gura mea, şi degeaba.
17 Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.
18 Pînă şi copiii mă dispreţuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc.
19 Aceia în cari mă încredeam mă urăsc, aceia pe cari îi iubeam s'au întors împotriva mea.
20 Oasele mi se ţin de piele şi de carne; nu mi -a mai rămas decît pielea de pe dinţi.
21 Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mîna lui Dumnezeu m'a lovit.
22 Dece mă urmăriţi ca Dumnezeu? Şi nu vă mai săturaţi de carnea mea?
23 Oh! aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într'o carte;
24 aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stîncă pe vecie...
25 Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pămînt.
26 Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuş pe Dumnezeu.
27 Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tînjeşte de dorul acesta înlăuntrul meu.
28 Atunci veţi zice: ,Pentruce -l urmăream noi?` Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.
29 Temeţi-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sînt grozave! Şi să ştiţi că este o judecată.``