1 Então Jó respondeu, dizendo:
2 Na verdade sei que assim é; porque, como se justificaria o homem para com Deus?
3 Se quiser contender com ele, nem a uma de mil coisas lhe poderá responder.
4 Ele é sábio de coração, e forte em poder; quem se endureceu contra ele, e teve paz?
5 Ele é o que remove os montes, sem que o saibam, e o que os transtorna no seu furor.
6 O que sacode a terra do seu lugar, e as suas colunas estremecem.
7 O que fala ao sol, e ele não nasce, e sela as estrelas.
8 O que sozinho estende os céus, e anda sobre os altos do mar.
9 O que fez a Ursa, o Órion, e o Sete-estrelo, e as recâmaras do sul.
10 O que faz coisas grandes e inescrutáveis; e maravilhas sem número.
11 Eis que ele passa por diante de mim, e não o vejo; e torna a passar perante mim, e não o sinto.
12 Eis que arrebata a presa; quem lha fará restituir? Quem lhe dirá: Que é o que fazes?
13 Deus não revogará a sua ira; debaixo dele se encurvam os auxiliadores soberbos.
14 Quanto menos lhe responderia eu, ou escolheria diante dele as minhas palavras!
15 Porque, ainda que eu fosse justo, não lhe responderia; antes ao meu Juiz pediria misericórdia.
16 Ainda que chamasse, e ele me respondesse, nem por isso creria que desse ouvidos à minha voz.
17 Porque me quebranta com uma tempestade, e multiplica as minhas chagas sem causa.
18 Não me permite respirar, antes me farta de amarguras.
19 Quanto às forças, eis que ele é o forte; e, quanto ao juízo, quem me citará com ele?
20 Se eu me justificar, a minha boca me condenará; se for perfeito, então ela me declarará perverso.
21 Se for perfeito, não estimo a minha alma; desprezo a minha vida.
22 A coisa é esta; por isso eu digo que ele consome ao perfeito e ao ímpio.
23 Quando o açoite mata de repente, então ele zomba da prova dos inocentes.
24 A terra é entregue nas mãos do ímpio; ele cobre o rosto dos juízes; se não é ele, quem é, logo?
25 E os meus dias são mais velozes do que um correio; fugiram, e não viram o bem.
26 Passam como navios veleiros; como águia que se lança à comida.
27 Se eu disser: Eu me esquecerei da minha queixa, e mudarei o meu aspecto e tomarei alento,
28 Receio todas as minhas dores, porque bem sei que não me terás por inocente.
29 E, sendo eu ímpio, por que trabalharei em vão?
30 Ainda que me lave com água de neve, e purifique as minhas mãos com sabão,
31 Ainda me submergirás no fosso, e as minhas próprias vestes me abominarão.
32 Porque ele não é homem, como eu, a quem eu responda, vindo juntamente a juízo.
33 Não há entre nós árbitro que ponha a mão sobre nós ambos.
34 Tire ele a sua vara de cima de mim, e não me amedronte o seu terror.
35 Então falarei, e não o temerei; porque não sou assim em mim mesmo.
1 Iov a luat cuvîntul şi a zis:
2 ,,Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar putea omul să-şi scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu?
3 Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n'ar putea să răspundă la unul singur.
4 A Lui este înţelepciunea, şi atotputernicia: cine I s'ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?
5 El mută deodată munţii, şi -i răstoarnă în mînia Sa.
6 Zguduie pămîntul din temelia lui, de i se clatină stîlpii.
7 Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele supt pecetea Lui.
8 Numai El întinde cerurile, şi umblă pe înălţimile mării.
9 El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară şi Raliţele, şi stelele din ţinuturile de miazăzi.
10 El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.
11 Iată, El trece pe lîngă mine, şi nu -L văd, se duce şi nu -L zăresc.
12 Dacă apucă El, cine -L va opri? Cine -I va zice: ,,Ce faci?``
13 Dumnezeu nu-Şi întoarce mînia; supt El se pleacă toţi sprijinitorii mîndriei.
14 Şi eu, cum să -I răspund? Ce cuvinte să aleg?
15 Chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decît să mă rog judecătorului.
16 Şi chiar dacă m'ar asculta, cînd Îl chem, tot n'aş putea crede că mi'a ascultat glasul;
17 El, care mă izbeşte ca într'o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile,
18 care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune.
19 Să alerg la putere? El este atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra?
20 Oricîtă dreptate aş avea, gura mea mă va osîndi; şi oricît de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat.
21 Nevinovat! Sînt; dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.
22 Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s'o spun: El nimiceşte pe cel nevinovat ca şi pe cel vinovat.
23 Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!... Dar El rîde de încercările celui nevinovat.
24 Pămîntul este dat pe mînile celui nelegiuit; El acopere ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul?
25 Zilele mele aleargă mai iuţi decît un alergător; fug fără să fi văzut fericirea;
26 trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se răpede asupra prăzii.
27 Dacă zic: ,Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea, şi să fiu voios,`
28 sînt îngrozit de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat.
29 Şi dacă voi fi judecat vinovat, pentruce să mă mai trudesc degeaba?
30 Chiar dacă m'aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţi mînile cu leşie,
31 Tu tot m'ai cufunda în mocirlă, de s'ar scîrbi pînă şi hainele de mine!
32 Căci El nu este un om ca mine, ca să -I pot răspunde, şi să mergem împreună la judecată.
33 Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mîna peste noi amîndoi.
34 Să-Şi tragă însă varga deasupra mea, şi să nu mă mai turbure spaima Lui.
35 Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Altfel, nu sînt stăpîn pe mine.