1 Então Jó respondeu, dizendo:
2 Oh! se a minha mágoa retamente se pesasse, e a minha miséria juntamente se pusesse numa balança!
3 Porque, na verdade, mais pesada seria, do que a areia dos mares; por isso é que as minhas palavras têm sido engolidas.
4 Porque as flechas do TodoPoderoso estão em mim, cujo ardente veneno suga o meu espírito; os terrores de Deus se armam contra mim.
5 Porventura zurrará o jumento montês junto à relva? Ou mugirá o boi junto ao seu pasto?
6 Ou comer-se-á sem sal o que é insípido? Ou haverá gosto na clara do ovo?
7 A minha alma recusa tocá-las, pois são para mim como comida repugnante.
8 Quem dera que se cumprisse o meu desejo, e que Deus me desse o que espero!
9 E que Deus quisesse quebrantar-me, e soltasse a sua mão, e me acabasse!
10 Isto ainda seria a minha consolação, e me refrigeraria no meu tormento, não me poupando ele; porque não ocultei as palavras do Santo.
11 Qual é a minha força, para que eu espere? Ou qual é o meu fim, para que tenha ainda paciência?
12 É porventura a minha força a força da pedra? Ou é de cobre a minha carne?
13 Está em mim a minha ajuda? Ou desamparou-me a verdadeira sabedoria?
14 Ao que está aflito devia o amigo mostrar compaixão, ainda ao que deixasse o temor do Todo-Poderoso.
15 Meus irmãos aleivosamente me trataram, como um ribeiro, como a torrente dos ribeiros que passam,
16 Que estão encobertos com a geada, e neles se esconde a neve,
17 No tempo em que se derretem com o calor, se desfazem, e em se aquentando, desaparecem do seu lugar.
18 Desviam-se as veredas dos seus caminhos; sobem ao vácuo, e perecem.
19 Os caminhantes de Tema os vêem; os passageiros de Sabá esperam por eles.
20 Ficam envergonhados, por terem confiado e, chegando ali, se confundem.
21 Agora sois semelhantes a eles; vistes o terror, e temestes.
22 Acaso disse eu: Dai-me ou oferecei-me presentes de vossos bens?
23 Ou livrai-me das mãos do opressor? Ou redimi-me das mãos dos tiranos?
24 Ensinai-me, e eu me calarei; e fazei-me entender em que errei.
25 Oh! quão fortes são as palavras da boa razão! Mas que é o que censura a vossa argüição?
26 Porventura buscareis palavras para me repreenderdes, visto que as razões do desesperado são como vento?
27 Mas antes lançais sortes sobre o órfão; e cavais uma cova para o amigo.
28 Agora, pois, se sois servidos, olhai para mim; e vede se minto em vossa presença.
29 Voltai, pois, não haja iniqüidade; tornai-vos, digo, que ainda a minha justiça aparecerá nisso.
30 Há porventura iniqüidade na minha língua? Ou não poderia o meu paladar distinguir coisas iníquas?
1 Iov a luat cuvîntul şi a zis:
2 ,,Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cîntărească durerea, şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,
3 ar fi mai grele decît nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele pînă la nebunie!
4 Căci săgeţile Celui Atotputernic m'au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groază Domnului bagă fiori în mine!
5 Sbiară măgarul sălbatec cînd are verdeaţă? Mugeşte boul cînd are de mîncare?
6 Poţi mînca ce -i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou?
7 Orice lucru de care aş vrea să nu m'ating, acela -i hrana mea, fie cît de greţoasă ea!
8 O, de mi s'ar asculta dorinţa, şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!
9 De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mîna şi să mă prăpădească!
10 Îmi va rămînea măcar această mîngîiere, această bucurie în durerile cu cari mă copleşeşte: că niciodată n'am călcat poruncile Celui Sfînt.
11 La ce să mai nădăjduiesc cînd nu mai pot? La ce să mai aştept, cînd sfîrşitul se ştie?
12 Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?
13 Nu sînt eu lipsit de ajutor, şi n'a fugit mîntuirea de mine?
14 Cel ce sufere are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atot puternic.
15 Fraţii mei s'au arătat înşelători ca un pîrîu, ca albia pîraielor cari trec.
16 Un sloi le turbură cursul, zăpada se îngrămădeşte pe ele;
17 vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui, şi li se usucă albia.
18 Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustie, şi pier.
19 Cetele celor din Tema se uită ţintă la ele, călătorii din Seba sînt plini de nădejde cînd le văd.
20 Dar rămîn înşelaţi în nădejdea lor, rămîn uimiţi cînd ajung la ele.
21 Aşa sînteţi şi voi acum pentru mine. Voi îmi vedeţi necazul, şi vă îngroziţi!
22 V'am zis eu oare: ,Daţi-mi ceva, cheltuiţi din averile voastre pentru mine,
23 scăpaţi-mă din mîna vrăjmaşului, răscumpăraţi-mă din mîna celor răi?`
24 Învăţaţi-mă, şi voi tăcea; faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit.
25 O cît de înduplecătoare sînt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre?
26 Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis, şi să nu vedeţi decît vînt în cuvintele unui desnădăjduit?
27 Voi năpăstuiţi pe orfan, prigoniţi pe prietenul vostru.
28 Uitaţi-vă la mine, vă rog! Doar nu voi minţi în faţă!
29 Întoarceţi-vă, nu fiţi nedrepţi; întoarceţi-vă, şi mărturisiţi că sînt nevinovat!
30 Este vreo nelegiuire pe limba mea, şi nu deosebeşte gura mea ce este rău?