1 Sabes tu o tempo em que as cabras montesas têm filhos, ou observastes as cervas quando dão suas crias?
2 Contarás os meses que cumprem, ou sabes o tempo do seu parto?
3 Quando se encurvam, produzem seus filhos, e lançam de si as suas dores.
4 Seus filhos enrijam, crescem com o trigo; saem, e nunca mais tornam para elas.
5 Quem despediu livre o jumento montês, e quem soltou as prisões ao jumento bravo,
6 Ao qual dei o ermo por casa, e a terra salgada por morada?
7 Ri-se do ruído da cidade; não ouve os muitos gritos do condutor.
8 A região montanhosa é o seu pasto, e anda buscando tudo que está verde.
9 Ou, querer-te-á servir o boi selvagem? Ou ficará no teu curral?
10 Ou com corda amarrarás, no arado, ao boi selvagem? Ou escavará ele os vales após ti?
11 Ou confiarás nele, por ser grande a sua força, ou deixarás a seu cargo o teu trabalho?
12 Ou fiarás dele que te torne o que semeaste e o recolha na tua eira?
13 A avestruz bate alegremente as suas asas, porém, são benignas as suas asas e penas?
14 Ela deixa os seus ovos na terra, e os aquenta no pó,
15 E se esquece de que algum pé os pode pisar, ou que os animais do campo os podem calcar.
16 Endurece-se para com seus filhos, como se não fossem seus; debalde é seu trabalho, mas ela está sem temor,
17 Porque Deus a privou de sabedoria, e não lhe deu entendimento.
18 A seu tempo se levanta ao alto; ri-se do cavalo, e do que vai montado nele.
19 Ou darás tu força ao cavalo, ou revestirás o seu pescoço com crinas?
20 Ou espantá-lo-ás, como ao gafanhoto? Terrível é o fogoso respirar das suas ventas.
21 Escarva a terra, e folga na sua força, e sai ao encontro dos armados.
22 Ri-se do temor, e não se espanta, e não torna atrás por causa da espada.
23 Contra ele rangem a aljava, o ferro flamante da lança e do dardo.
24 Agitando-se e indignando-se, serve a terra, e não faz caso do som da buzina.
25 Ao soar das buzinas diz: Eia! E cheira de longe a guerra, e o trovão dos capitàes, e o alarido.
26 Ou voa o gavião pela tua inteligência, e estende as suas asas para o sul?
27 Ou se remonta a águia ao teu mandado, e põe no alto o seu ninho?
28 Nas penhas mora e habita; no cume das penhas, e nos lugares seguros.
29 Dali descobre a presa; seus olhos a avistam de longe.
30 E seus filhos chupam o sangue, e onde há mortos, ali está ela.
1 Ştii tu cînd îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice cînd fată?
2 Numeri tu lunile în cari sînt însărcinate, şi cunoşti tu vremea cînd nasc?
3 Ele se pleacă, fată puii, şi scapă iute de durerile lor.
4 Puii lor prind vlagă şi cresc supt cerul slobod, pleacă, şi nu se mai întorc la ele.
5 Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu -l de orice legătură?
6 I-am dat ca locuinţă pustiul, şi pămîntul sărac ca locaş.
7 El rîde de zarva cetăţilor,
8 Străbate munţii ca să-şi găsească hrana, şi umblă după tot ce este verde.
9 Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?
10 Îl poţi lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?
11 Te încrezi tu în el, pentrucă puterea lui este mare? Şi -i laşi tu grija lucrărilor tale?
12 Te laşi tu pe el, pentru căratul rodurilor tale, ca să le strîngă în aria ta?
13 Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.
14 Dar struţoaica îşi încredinţează pămîntului ouăle, şi le lasă să se încălzească în nisip.
15 Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de cîmp le poate călca în picioare.
16 Este aspră cu puii săi de parcă nici n'ar fi ai ei. Că s'a trudit de geaba, nu -i pasă nici de cum!
17 Căci Dumnezeu nu i -a dat înţelepciune, şi nu i -a făcut parte de pricepere.
18 Cînd se scoală şi porneşte, rîde de cal şi de călăreţul lui.
19 Tu dai putere calului, şi -i îmbraci gîtul cu o coamă ce fîlfăie?
20 Tu -l faci să sară ca lăcusta? Nchezatul lui puternic răspîndeşte groaza.
21 Scurmă pămîntul, şi, mîndru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;
22 îşi bate joc de frică, nu se teme, şi nu se dă înapoi dinaintea săbiei.
23 Zîngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,
24 fierbe de aprindere, mănîncă pămîntul, n'are astîmpăr cînd răsună trîmbiţa.
25 La sunetul trîmbiţei parcă zice: ,Înainte!` De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet ai căpeteniilor şi strigătele de luptă.
26 Oare prin priceperea ta îşi ia uliul sborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi?
27 Oare din porunca ta se înalţă vulturul, şi îşi aşează cuibul pe înălţimi?
28 El locuieşte în stînci, acolo îşi are locuinţa, pe vîrful zimţat al stîncilor şi pe vîrful munţilor.
29 De acolo descopere el prada, şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.
30 Puii lui îi beau sîngele; şi acolo unde sînt hoituri, acolo -i şi vulturul.