1 Depois disto abriu Jó a sua boca, e amaldiçoou o seu dia.
2 E Jó, falando, disse:
3 Pereça o dia em que nasci, e a noite em que se disse: Foi concebido um homem!
4 Converta-se aquele dia em trevas; e Deus, lá de cima, não tenha cuidado dele, nem resplandeça sobre ele a luz.
5 Contaminem-no as trevas e a sombra da morte; habitem sobre ele nuvens; a escuridão do dia o espante!
6 Quanto àquela noite, dela se apodere a escuridão; e não se regozije ela entre os dias do ano; e não entre no número dos meses!
7 Ah! que solitária seja aquela noite, e nela não entre voz de júbilo!
8 Amaldiçoem-na aqueles que amaldiçoam o dia, que estão prontos para suscitar o seu pranto.
9 Escureçam-se as estrelas do seu crepúsculo; que espere a luz, e não venha; e não veja as pálpebras da alva;
10 Porque não fechou as portas do ventre; nem escondeu dos meus olhos a canseira.
11 Por que não morri eu desde a madre? E em saindo do ventre, não expirei?
12 Por que me receberam os joelhos? E por que os peitos, para que mamasse?
13 Porque já agora jazeria e repousaria; dormiria, e então haveria repouso para mim.
14 Com os reis e conselheiros da terra, que para si edificam casas nos lugares assolados,
15 Ou com os príncipes que possuem ouro, que enchem as suas casas de prata,
16 Ou como aborto oculto, não existiria; como as crianças que não viram a luz.
17 Ali os maus cessam de perturbar; e ali repousam os cansados.
18 Ali os presos juntamente repousam, e não ouvem a voz do exator.
19 Ali está o pequeno e o grande, e o servo livre de seu senhor.
20 Por que se dá luz ao miserável, e vida aos amargurados de ânimo?
21 Que esperam a morte, e ela não vem; e cavam em procura dela mais do que de tesouros ocultos;
22 Que de alegria saltam, e exultam, achando a sepultura?
23 Por que se dá luz ao homem, cujo caminho é oculto, e a quem Deus o encobriu?
24 Porque antes do meu pão vem o meu suspiro; e os meus gemidos se derramam como água.
25 Porque aquilo que temia me sobreveio; e o que receava me aconteceu.
26 Nunca estive tranqüilo, nem sosseguei, nem repousei, mas veio sobre mim a perturbação.
1 După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.
2 A luat cuvîntul şi a zis:
3 ,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,
4 Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!
5 S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!
6 Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!
7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8 Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;
9 să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10 Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.
11 Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?
12 Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?
13 Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni
14 cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,
15 cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.
16 Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!
17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
18 Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;
19 cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.
20 Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,
21 cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,
22 cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -
23 Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?
24 Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.
25 De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!
26 N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``