1 My soul is weary of my life;
I will give free course to my complaint;
I will speak in the bitterness of my soul.
2 I will say unto God, Do not condemn me;
Show me wherefore thou contendest with me.
3 Is it good unto thee that thou shouldest oppress,
That thou shouldest despise the work of thy hands,
And shine upon the counsel of the wicked?
4 Hast thou eyes of flesh?
Or seest thou as man seeth?
5 Are thy days as the days of man,
Or thy years as man’s days,
6 That thou inquirest after mine iniquity,
And searchest after my sin,
7 Although thou knowest that I am not wicked,
And there is none that can deliver out of thy hand?
8 Thy hands have framed me and fashioned me
Together round about; yet thou dost destroy me.
9 Remember, I beseech thee, that thou hast fashioned me as clay;
And wilt thou bring me into dust again?
10 Hast thou not poured me out as milk,
And curdled me like cheese?
11 Thou hast clothed me with skin and flesh,
And knit me together with bones and sinews.
12 Thou hast granted me life and lovingkindness;
And thy visitation hath preserved my spirit.
13 Yet these things thou didst hide in thy heart;
I know that this is with thee:
14 If I sin, then thou markest me,
And thou wilt not acquit me from mine iniquity.
15 If I be wicked, woe unto me;
And if I be righteous, yet shall I not lift up my head;
Being filled with ignominy,
And looking upon mine affliction.
16 And if my head exalt itself, thou huntest me as a lion;
And again thou showest thyself marvellous upon me.
17 Thou renewest thy witnesses against me,
And increasest thine indignation upon me:
Changes and warfare are with me.
18 Wherefore then hast thou brought me forth out of the womb?
I had given up the ghost, and no eye had seen me.
19 I should have been as though I had not been;
I should have been carried from the womb to the grave.
20 Are not my days few? cease then,
And let me alone, that I may take comfort a little,
21 Before I go whence I shall not return,
Even to the land of darkness and of the shadow of death;
22 The land dark as midnight,
The land of the shadow of death, without any order,
And where the light is as midnight.
1 M'am desgustat de viaţă! Voi da drum slobod plîngerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2 Eu zic lui Dumnezeu: ,Nu mă osîndi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!
3 Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mînilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?
4 Oare ai ochi de carne, sau vezi cum vede un om?
5 Zilele Tale sînt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,
6 ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,
7 cînd ştii bine că nu sînt vinovat, şi că nimeni nu mă poate scăpa din mîna Ta?
8 Mînile Tale m'au făcut şi m'au zidit, ele m'au întocmit în întregime... Şi Tu să mă nimiceşti!
9 Adu-Ţi aminte că Tu m'ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărînă?
10 Nu m'ai muls ca laptele?
11 M'ai îmbrăcat cu piele şi carne, m'ai ţesut cu oase şi vine;
12 mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m'ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.
13 Iată totuş ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gînd:
14 că, dacă păcătuiesc, să mă pîndeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.
15 Dacă sînt vinovat, vai de mine! Dacă sînt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.
16 Şi dacă îndrăznesc să -l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,
17 Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mînia împotriva mea, şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.
18 Pentruce m'ai scos din pîntecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!
19 Aş fi ca şi cum n'aş fi fost, şi din pîntecele mamei mele aş fi trecut în mormînt!
20 Nu sînt zilele mele destul de puţine? Să mă lase dar, să plece dela mine, şi să răsuflu puţin,
21 înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,
22 în ţara întunerecului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adînci, unde domneşte umbra morţii şi neorînduiala, şi unde lumina este ca întunerecul!``