1 Then Job answered and said,
2 I have heard many such things:
Miserable comforters are ye all.
3 Shall vain words have an end?
Or what provoketh thee that thou answerest?
4 I also could speak as ye do;
If your soul were in my soul’s stead,
I could join words together against you,
And shake my head at you.
5 But I would strengthen you with my mouth,
And the solace of my lips would assuage your grief.
6 Though I speak, my grief is not assuaged;
And though I forbear, what am I eased?
7 But now he hath made me weary:
Thou hast made desolate all my company.
8 And thou hast laid fast hold on me, which is a witness against me:
And my leanness riseth up against me,
It testifieth to my face.
9 He hath torn me in his wrath, and persecuted me;
He hath gnashed upon me with his teeth:
Mine adversary sharpeneth his eyes upon me.
10 They have gaped upon me with their mouth;
They have smitten me upon the cheek reproachfully:
They gather themselves together against me.
11 God delivereth me to the ungodly,
And casteth me into the hands of the wicked.
12 I was at ease, and he brake me asunder;
Yea, he hath taken me by the neck, and dashed me to pieces:
He hath also set me up for his mark.
13 His archers compass me round about;
He cleaveth my reins asunder, and doth not spare;
He poureth out my gall upon the ground.
14 He breaketh me with breach upon breach;
He runneth upon me like a giant.
15 I have sewed sackcloth upon my skin,
And have laid my horn in the dust.
16 My face is red with weeping,
And on my eyelids is the shadow of death;
17 Although there is no violence in my hands,
And my prayer is pure.
18 O earth, cover not thou my blood,
And let my cry have no resting-place.
19 Even now, behold, my witness is in heaven,
And he that voucheth for me is on high.
20 My friends scoff at me:
But mine eye poureth out tears unto God,
21 That he would maintain the right of a man with God,
And of a son of man with his neighbor!
22 For when a few years are come,
I shall go the way whence I shall not return.
1 Iov a luat cuvîntul şi a zis:
2 ,,Astfel de lucruri am auzit eu des; voi toţi sînteţi nişte mîngîietori supărăcioşi.
3 Cînd se vor sfîrşi aceste vorbe în vînt? Şi pentruce atîta supărare în răspunsurile tale?
4 Ca voi aş vorbi eu, de aţi fi în locul meu? V'aş copleşi cu vorbe, aş da din cap la voi,
5 v'aş mîngîia cu gura, şi aş mişca din buze ca să vă uşurez durerea?
6 Dacă vorbesc, durerea nu mi s'alină, iar dacă tac, cu ce se micşorează?
7 Dar acum, vai! El m'a stors de puteri... Mi-ai pustiit toată casa!
8 M'ai apucat, ca pe un vinovat; dovadă slăbiciunea mea, care se ridică şi mă învinuie în faţă.
9 Mă sfîşie şi mă urmăreşte în mînia Lui, scrîşneşte din dinţi împotriva mea, mă loveşte şi mă străpunge cu privirea Lui.
10 Ei deschid gura să mă mănînce, mă ocărăsc şi mă bat peste obraji, se învierşunează cu toţii după mine.
11 Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiţi, şi mă aruncă în mînile celor răi.
12 Eram liniştit, şi m'a scuturat, m'a apucat de ceafă şi m'a zdrobit, a tras asupra mea ca într'o ţintă.
13 Săgeţile Lui mă înconjură de toate părţile; îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pămînt,
14 mă frînge bucăţi, bucăţi, se aruncă asupra mea ca un războinic.
15 Mi-am cusut un sac pe piele, şi mi-am prăvălit capul în ţărînă.
16 Plînsul mi -a înroşit faţa; şi umbra morţii este pe pleoapele mele.
17 Totuş n'am făcut nicio nelegiuire, şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată.
18 Pămîntule, nu-mi acoperi sîngele, şi vaietele mele să n'aibă margine!
19 Chiar acum, martorul meu este în cer, apărătorul meu este în locurile înalte.
20 Prietenii mei rîd de mine, dar eu mă rog lui Dumnezeu cu lacrămi,
21 să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu, şi fiului omului împotriva prietenilor lui.
22 Căci numărul anilor mei se apropie de sfîrşit, şi mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce.