1 Knowest thou the time when the wild goats of the rock bring forth?

Or canst thou mark when the hinds do calve?

2 Canst thou number the months that they fulfil?

Or knowest thou the time when they bring forth?

3 They bow themselves, they bring forth their young,

They cast out their pains.

4 Their young ones become strong, they grow up in the open field;

They go forth, and return not again.

5 Who hath sent out the wild ass free?

Or who hath loosed the bonds of the swift ass,

6 Whose home I have made the wilderness,

And the salt land his dwelling-place?

7 He scorneth the tumult of the city,

Neither heareth he the shoutings of the driver.

8 The range of the mountains is his pasture,

And he searcheth after every green thing.

9 Will the wild-ox be content to serve thee?

Or will he abide by thy crib?

10 Canst thou bind the wild-ox with his band in the furrow?

Or will he harrow the valleys after thee?

11 Wilt thou trust him, because his strength is great?

Or wilt thou leave to him thy labor?

12 Wilt thou confide in him, that he will bring home thy seed,

And gather the grain of thy threshing-floor?

13 The wings of the ostrich wave proudly;

But are they the pinions and plumage of love?

14 For she leaveth her eggs on the earth,

And warmeth them in the dust,

15 And forgetteth that the foot may crush them,

Or that the wild beast may trample them.

16 She dealeth hardly with her young ones, as if they were not hers:

Though her labor be in vain, she is without fear;

17 Because God hath deprived her of wisdom,

Neither hath he imparted to her understanding.

18 What time she lifteth up herself on high,

She scorneth the horse and his rider.

19 Hast thou given the horse his might?

Hast thou clothed his neck with the quivering mane?

20 Hast thou made him to leap as a locust?

The glory of his snorting is terrible.

21 He paweth in the valley, and rejoiceth in his strength:

He goeth out to meet the armed men.

22 He mocketh at fear, and is not dismayed;

Neither turneth he back from the sword.

23 The quiver rattleth against him,

The flashing spear and the javelin.

24 He swalloweth the ground with fierceness and rage;

Neither believeth he that it is the voice of the trumpet.

25 As oft as the trumpet soundeth he saith, Aha!

And he smelleth the battle afar off,

The thunder of the captains, and the shouting.

26 Is it by thy wisdom that the hawk soareth,

And stretcheth her wings toward the south?

27 Is it at thy command that the eagle mounteth up,

And maketh her nest on high?

28 On the cliff she dwelleth, and maketh her home,

Upon the point of the cliff, and the stronghold.

29 From thence she spieth out the prey;

Her eyes behold it afar off.

30 Her young ones also suck up blood:

And where the slain are, there is she.

1 Știi tu când își fac caprele sălbatice puii?

Vezi tu pe cerboaice*Ps. 29:9. când fată?

2 Numeri tu lunile în care sunt însărcinate

și cunoști tu vremea când nasc?

3 Ele se pleacă, fată puii

și scapă iute de durerile lor.

4 Puii lor prind vlagă și cresc sub cerul slobod;

pleacă și nu se mai întorc la ele.

5 Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic,

izbăvindu-l de orice legătură?

6 I-am dat*Cap. 24:5.Ier. 2:14.Osea 8:9. ca locuință pustiul

și pământul sărac ca locaș.

7 El râde de zarva cetăților

și n-aude strigătele stăpânului care-l mână.

8 Străbate munții ca să-și găsească hrana

și umblă după tot ce este verde.

9 Vrea bivolul sălbatic*Num. 23:22.Deut. 33:11. să fie în slujba ta?

Și stă el noaptea la ieslea ta?

10 Îl poți lega tu cu o funie ca să tragă o brazdă?

Merge el după tine ca să grăpeze bulgării din văi?

11 Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare?

Și-i lași tu grija lucrărilor tale?

12 Te lași tu pe el pentru căratul roadelor tale,

ca să le strângă în aria ta?

13 Aripa struțului bate cu veselie,

de-ai zice că este aripa și penișul berzei.

14 Dar struțoaica își încredințează pământului ouăle

și le lasă să se încălzească în nisip.

15 Ea uită că piciorul le poate strivi,

că o fiară de câmp le poate călca în picioare.

16 Este aspră*Plâng. 4:3. cu puii săi, de parcă nici n-ar fi ai ei.

Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum!

17 Căci Dumnezeu nu i-a dat înțelepciune*Cap. 35:11.

și nu i-a făcut parte de pricepere.

18 Când se scoală și pornește,

râde de cal și de călărețul lui.

19 Tu dai putere calului

și-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie?

20 Tu-l faci să sară ca lăcusta?

Nechezatul lui puternic răspândește groaza.

21 Scurmă pământul și, mândru de puterea lui,

se aruncă*Ier. 8:6. asupra celor înarmați;

22 își bate joc de frică, nu se teme

și nu se dă înapoi dinaintea sabiei.

23 Zăngănește tolba cu săgeți pe el,

sulița și lancea strălucesc,

24 fierbe de aprindere, mănâncă pământul,

n-are astâmpăr când răsună trâmbița.

25 La sunetul trâmbiței parcă zice: ‘Înainte!’

De departe miroase bătălia,

glasul ca de tunet al căpeteniilor și strigătele de luptă.

26 Oare prin priceperea ta își ia uliul zborul

și își întinde aripile spre miazăzi?

27 Oare din porunca ta se înalță vulturul

și își așază cuibul*Ier. 49:16.Obad. 4. pe înălțimi?

28 El locuiește în stânci,

acolo își are locuința, pe vârful zimțat al stâncilor și pe vârful munților.

29 De acolo descoperă el prada

și își cufundă privirile în depărtare după ea.

30 Puii lui îi beau sângele;

și acolo unde sunt hoituri*Mat. 24:38.Luca 17:37., acolo-i și vulturul."