1 After this opened Job his mouth, and cursed his day.

2 And Job answered and said:

3 Let the day perish wherein I was born,

And the night which said, There is a man-child conceived.

4 Let that day be darkness;

Let not God from above seek for it,

Neither let the light shine upon it.

5 Let darkness and the shadow of death claim it for their own;

Let a cloud dwell upon it;

Let all that maketh black the day terrify it.

6 As for that night, let thick darkness seize upon it:

Let it not rejoice among the days of the year;

Let it not come into the number of the months.

7 Lo, let that night be barren;

Let no joyful voice come therein.

8 Let them curse it that curse the day,

Who are ready to rouse up leviathan.

9 Let the stars of the twilight thereof be dark:

Let it look for light, but have none;

Neither let it behold the eyelids of the morning:

10 Because it shut not up the doors of my mother’s womb,

Nor hid trouble from mine eyes.

11 Why died I not from the womb?

Why did I not give up the ghost when my mother bare me?

12 Why did the knees receive me?

Or why the breasts, that I should suck?

13 For now should I have lain down and been quiet;

I should have slept; then had I been at rest,

14 With kings and counsellors of the earth,

Who built up waste places for themselves;

15 Or with princes that had gold,

Who filled their houses with silver:

16 Or as a hidden untimely birth I had not been,

As infants that never saw light.

17 There the wicked cease from troubling;

And there the weary are at rest.

18 There the prisoners are at ease together;

They hear not the voice of the taskmaster.

19 The small and the great are there:

And the servant is free from his master.

20 Wherefore is light given to him that is in misery,

And life unto the bitter in soul;

21 Who long for death, but it cometh not,

And dig for it more than for hid treasures;

22 Who rejoice exceedingly,

And are glad, when they can find the grave?

23 Why is light given to a man whose way is hid,

And whom God hath hedged in?

24 For my sighing cometh before I eat,

And my groanings are poured out like water.

25 For the thing which I fear cometh upon me,

And that which I am afraid of cometh unto me.

26 I am not at ease, neither am I quiet, neither have I rest;

But trouble cometh.

1 După aceea, Iov a deschis gura și a blestemat ziua în care s-a născut.

2 A luat cuvântul și a zis:

3 „Blestemate*Cap. 10:18,19.Ier. 15:10;20:14. să fie ziua în care m-am născut

și noaptea care a zis: ‘S-a zămislit un copil de parte bărbătească!’

4 Prefacă-se în întuneric ziua aceea,

să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer

și să nu mai strălucească lumina peste ea!

5 S-o cuprindă întunericul*Cap. 10:21,22;16:16;28:3.Ps. 23:4;44:19;107:10,14.Ier. 13:16.Amos 5:8. și umbra morții,

nori groși să vină peste ea

și neguri de peste zi s-o înspăimânte!

6 Noaptea aceea! S-o acopere întunericul,

să piară din an,

să nu mai fie numărată între luni!

7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!

8 Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele,

de cei ce*Ier. 9:17,18. știu să întărâte leviatanul*3:8 Sau: crocodil.;

9 să se întunece stelele din amurgul ei,

în zadar să aștepte lumina

și să nu mai vadă genele zorilor zilei!

10 Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit,

nici n-a ascuns suferința dinaintea ochilor mei.

11 De ce*Cap. 10:18. n-am murit în pântecele mamei mele?

De ce nu mi-am dat sufletul la ieșirea din pântecele ei?

12 De ce am găsit genunchi*Gen. 30:3.Is. 66:12. care să mă primească?

Și țâțe care să-mi dea lapte?

13 Acum aș fi culcat, aș fi liniștit,

aș dormi și m-aș odihni

14 cu împărații și cei mari de pe pământ,

care și-au zidit falnice*Cap. 15:28. morminte,

15 cu domnitorii care aveau aur

și și-au umplut casele cu argint.

16 Sau n-aș mai fi în viață,

aș fi ca o stârpitură*Ps. 58:8. îngropată,

ca niște copii care n-au văzut lumina!

17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi,

acolo se odihnesc cei sleiți de puteri.

18 Acolo cei puși în lanțuri sunt lăsați toți în pace,

nu mai aud*Cap. 39:7. glasul asupritorului;

19 cel mai mic și cel mare sunt tot una acolo,

și robul scapă de stăpânul său.

20 Pentru ce dă*Ier. 20:18. Dumnezeu lumină celui ce suferă

și viață celor amărâți*1 Sam. 1:10.2 Împ. 4:27.Prov. 31:6. la suflet,

21 care așteaptă*Apoc. 9:6. moartea, și nu vine,

măcar că o doresc mai mult decât o comoară*Prov. 2:4.,

22 care n-ar mai putea de bucurie

și de veselie dacă ar găsi mormântul?

23 Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu știe încotro să meargă,

pe care îl îngrădește*Cap. 19:8.Plâng. 3:7. Dumnezeu din toate părțile?

24 Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele

și jalea mi se varsă ca apa.

25 De ce mă tem, aceea mi se întâmplă;

de ce mi-e frică, de aceea am parte!

26 N-am nici liniște, nici pace, nici odihnă,

și necazul dă peste mine."