1 But now they that are younger than I have me in derision,

Whose fathers I disdained to set with the dogs of my flock.

2 Yea, the strength of their hands, whereto should it profit me?

Men in whom ripe age is perished.

3 They are gaunt with want and famine;

They gnaw the dry ground, in the gloom of wasteness and desolation.

4 They pluck salt-wort by the bushes;

And the roots of the broom are their food.

5 They are driven forth from the midst of men;

They cry after them as after a thief;

6 So that they dwell in frightful valleys,

In holes of the earth and of the rocks.

7 Among the bushes they bray;

Under the nettles they are gathered together.

8 They are children of fools, yea, children of base men;

They were scourged out of the land.

9 And now I am become their song,

Yea, I am a byword unto them.

10 They abhor me, they stand aloof from me,

And spare not to spit in my face.

11 For he hath loosed his cord, and afflicted me;

And they have cast off the bridle before me.

12 Upon my right hand rise the rabble;

They thrust aside my feet,

And they cast up against me their ways of destruction.

13 They mar my path,

They set forward my calamity,

Even men that have no helper.

14 As through a wide breach they come:

In the midst of the ruin they roll themselves upon me.

15 Terrors are turned upon me;

They chase mine honor as the wind;

And my welfare is passed away as a cloud.

16 And now my soul is poured out within me;

Days of affliction have taken hold upon me.

17 In the night season my bones are pierced in me,

And the pains that gnaw me take no rest.

18 By God’s great force is my garment disfigured;

It bindeth me about as the collar of my coat.

19 He hath cast me into the mire,

And I am become like dust and ashes.

20 I cry unto thee, and thou dost not answer me:

I stand up, and thou gazest at me.

21 Thou art turned to be cruel to me;

With the might of thy hand thou persecutest me.

22 Thou liftest me up to the wind, thou causest me to ride upon it;

And thou dissolvest me in the storm.

23 For I know that thou wilt bring me to death,

And to the house appointed for all living.

24 Howbeit doth not one stretch out the hand in his fall?

Or in his calamity therefore cry for help?

25 Did not I weep for him that was in trouble?

Was not my soul grieved for the needy?

26 When I looked for good, then evil came;

And when I waited for light, there came darkness.

27 My heart is troubled, and resteth not;

Days of affliction are come upon me.

28 I go mourning without the sun:

I stand up in the assembly, and cry for help.

29 I am a brother to jackals,

And a companion to ostriches.

30 My skin is black, and falleth from me,

And my bones are burned with heat.

31 Therefore is my harp turned to mourning,

And my pipe into the voice of them that weep.

1 Și acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine,

pe ai căror părinți nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.

2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,

când ei nu erau în stare să ajungă la bătrânețe?

3 Sfrijiți de sărăcie și foame,

fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii.

4 Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei

și n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.

5 Sunt izgoniți din mijlocul oamenilor,

strigă lumea după ei ca după niște hoți.

6 Locuiesc în văi îngrozitoare,

în peșterile pământului și în stânci.

7 Urlă printre tufișuri

și se adună sub mărăcini.

8 Ființe mârșave și disprețuite,

sunt izgoniți din țară.

9 Și acum*Cap. 17:6.Ps. 35:15;69:12.Plâng. 3:14,63., astfel de oameni mă pun în cântecele lor,

am ajuns de batjocura lor.

10 Mă urăsc, mă ocolesc,

mă scuipă*Num. 12:14.Deut. 25:9.Is. 50:6.Mat. 26:67;27:30. în față.

11 Nu se mai sfiesc și mă înjosesc,

nu mai au niciun frâu înaintea mea.

12 Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea

și îmi împing picioarele

și își croiesc*Cap. 19:12. cărări împotriva mea, ca să mă piardă.

13 Îmi nimicesc cărarea

și lucrează ca să mă prăpădească,

ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

14 Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,

se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.

15 Mă apucă groaza.

Slava îmi este spulberată ca de vânt,

ca un nor a trecut fericirea mea.

16 Și acum, mi se topește*Ps. 42:4. sufletul în mine

și m-au apucat zilele suferinței.

17 Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele,

durerea care mă roade nu încetează.

18 De tăria suferinței, haina își pierde fața,

mi se lipește de trup ca o cămașă.

19 Dumnezeu m-a aruncat în noroi

și am ajuns ca țărâna și cenușa.

20 Strig către Tine și nu-mi răspunzi;

stau în picioare și nu mă vezi.

21 Ești fără milă împotriva mea,

lupți împotriva mea cu tăria mâinii Tale.

22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt

și mă nimicești cu suflarea furtunii.

23 Căci știu că mă duci la moarte,

în locul unde*Ps. 42:4.Evr. 9:27. se întâlnesc toți cei vii.

24 Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile?

Cel în nenorocire nu cere ajutor?

25 Nu plângeam*Ps. 35:13,14.Rom. 12:15. eu pe cel amărât?

N-avea inima mea milă de cel lipsit?

26 Mă așteptam la fericire,

și, când colo, nenorocirea*Ier. 8:15. a venit peste mine;

trăgeam nădejde de lumină, și, când colo, a venit întunericul.

27 Îmi fierb măruntaiele fără încetare,

m-au apucat zilele de durere.

28 Umblu înnegrit*Ps. 38:6;42:9;43:2., dar nu de soare.

Mă scol în plină adunare și strig după ajutor.

29 Am ajuns frate*Ps. 102:6.Mica 1:8. cu șacalii,

tovarăș cu struții.

30 Pielea*Ps. 119:83.Plâng. 4:8;5:10. mi se înnegrește și cade,

iar oasele*Ps. 102:3. îmi ard și se usucă.

31 Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale

și cavalul meu scoate sunete plângătoare.