1 După aceea, fiii lui Moab şi fiii lui Amon, şi cu ei nişte Moaniţi, au pornit cu război împotriva lui Iosafat.

2 Au venit şi au dat de ştire lui Iosafat, zicînd: ,,O mare mulţime înaintează împotiva ta de dincolo de mare, din Siria, şi sînt la Haţaţon-Tamar, adică En-Ghedi.``

3 În spaima sa, Iosafat şi -a îndreptat faţa să caute pe Domnul, şi a vestit un post pentru tot Iuda.

4 Iuda s'a adunat să cheme pe Domnul, şi au venit din toate cetăţile lui Iuda să caute pe Domnul.

5 Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda şi a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curţii celei noi.

6 Şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpîneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n'ai Tu în mînă tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi?

7 Oare n'ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii ţării acesteia dinaintea poporului Tău Israel, şi n'ai dat -o Tu pentru totdeauna de moştenire seminţei lui Avraam care Te iubea?

8 Ei au locuit -o şi Ţi-au zidit în ea un locaş sfînt pentru Numele Tău, zicînd:

9 ,,Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfăţişa înaintea casei acesteia şi înaintea Ta, căci Numele Tău este în casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strîmtorării noastre, şi Tu ne vei asculta şi ne vei mîntui!

10 Acum, iată, fiii lui Amon, şi ai lui Moab şi cei din muntele Seir, la cari n'ai îngăduit lui Israel să intre, cînd venea din ţara Egiptului, -căci s'a abătut de la ei şi nu i -a nimicit, -

11 iată -i cum ne răsplătesc acum, venind să ne izgonească din moştenirea Ta, pe care ne-ai dat -o în stăpînire!

12 O, Dumnezeul nostru, nu -i vei judeca Tu pe ei? Căci noi sîntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sînt îndreptaţi spre Tine!``

13 Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele şi fiii lor.

14 Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, Levitul, dintre fiii lui Asaf.

15 Şi Iahaziel a zis: ,,Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: ,,Nu vă temeţi şi nu vă spăimîntaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.

16 Mîne pogorîţi-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Ţiţ, şi -i veţi găsi la capătul văii, în faţa pustiei Ieruel.

17 Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v'o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă spăimîntaţi; mîne, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!``

18 Iosafat s'a plecat cu faţa la pămînt, şi tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului s'au aruncat înaintea Domnului să se închine înaintea Lui.

19 Leviţii dintre fiii Chehatiţilor şi dintre fiii Coreiţilor s'au sculat şi au lăudat cu glas tare şi puternic pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.

20 A doua zi, au pornit disdedimineaţă spre pustia Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit şi a zis: ,,Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în proorocii Lui, şi veţi izbuti.``

21 Apoi în învoire cu poporul, a numit nişte cîntăreţi cari, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergînd înaintea oştirii, lăudau pe Domnul şi ziceau: ,,Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!``

22 În clipa cînd au început cîntările şi laudele. Domnul a pus o pîndă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, cari veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi.

23 Fiii lui Amon şi ai lui Moab s'au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir ca să -i nimicească cu desăvîrşire şi să -i prăpădească. Şi, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s'au ajutat unii pe alţii să se nimicească.

24 Cînd a ajuns Iuda pe înălţimea de unde se zăreşte pustia, s'au uitat înspre mulţime, şi iată că ei erau nişte trupuri moarte întinse pe pămînt, şi nimeni nu scăpase.

25 Iosafat şi poporul său s'au dus să ia prăzile; au găsit printre trupuri multe bogăţii şi lucruri scumpe, şi au luat atît de multe că n'au putut să le ducă pe toate. Trei zile au prădat, căci era multă pradă.

26 A patra zi, s'au strîns în valea Beraca (Binecuvîntare), unde au binecuvîntat pe Domnul; de aceea au numit locul acesta valea Beraca, nume care i -a rămas pînă în ziua de azi.

27 Toţi oamenii din Iuda şi din Ierusalim, în frunte cu Iosafat, au plecat veseli şi s'au întors la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu -i de vrăjmaşii lor.

28 Au intrat în Ierusalim şi în Casa Domnului, în sunete de alăute, şi de arfe şi trîmbiţe.

29 Groaza Domnului a apucat toate împărăţiile celorlalte ţări, cînd au auzit că Domnul luptase împotriva vrăjmaşilor lui Israel.

30 Şi împărăţia lui Iosafat a fost liniştită, şi Dumnezeul lui i -a dat pace de jur împrejur.

31 Iosafat a domnit peste Iuda. Avea treizeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit douăzeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Azuba, fata lui Şilhi.

32 El a mers pe calea tatălui său Asa, şi nu s'a abătut deloc, făcînd ce este bine înaintea Domnului.

33 Numai că înălţimile n'au fost îndepărtate, şi poporul tot n'avea inima strîns lipită de Dumnezeul părinţilor săi.

34 Celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintîi şi cele de pe urmă, sînt scrise în istoria lui Iehu, fiul lui Hanani, care este cuprinsă în cartea împăraţilor lui Israel.

35 După aceea, Iosafat, împăratul lui Iuda, s'a unit cu împăratul lui Israel, Ahazia, a cărui purtare era nelegiuită.

36 S'a unit cu el ca să zidească nişte corăbii, cari să meargă la Tarsis, şi au făcut corăbii la Eţion-Gheber.

37 Atunci Eliezer, fiul lui Dodava, din Mareşa, a proorocit împotriva lui Iosafat, şi a zis: ,,Pentrucă te-ai unit cu Ahazia, Domnul îţi nimiceşte lucrarea.`` Şi corăbiile au fost sfărîmate, şi n'au putut să se ducă la Tarsis.

1 后来, 摩押人、亚扪人和一些米乌尼人, 一同来攻击约沙法。

2 有人来向约沙法报告说: "从海的对岸, 就是从以东, 有大军前来攻击你; 现在他们在哈洗逊.他玛。"哈洗逊.他玛就是隐.基底。

3 于是约沙法害怕起来, 定意要寻求耶和华, 就在犹大全地宣告禁食。

4 于是犹大人集合起来, 寻求耶和华的帮助; 犹大各城中都有人出来寻求耶和华。

5 约沙法就在犹大和耶路撒冷的会众中, 站在耶和华殿的新院子前面,

6 说: "耶和华我们列祖的 神啊, 你不是天上的 神吗?你不是统治万国的吗?你手中有大能大力, 没有人能抵挡你。

7 我们的 神啊, 你不是曾经把这地的居民从你的子民以色列人面前赶走, 把这地赐给你的朋友亚伯拉罕的后裔永远作产业吗?

8 他们住在那地, 又在那里为你的名建造了一座圣所, 说:

9 ‘如果有灾祸临到我们, 无论是刀剑、刑罚、瘟疫、饥荒, 我们在急难的时候, 站在这殿和你的面前, 向你呼求, 你必垂听和施行拯救, 因为你的名是在这殿内。’

10 现在这里有亚扪人、摩押人和西珥山的人, 从前以色列人从埃及地出来的时候, 你不许以色列人侵犯他们。那时, 以色列人就离开了他们, 不除灭他们。

11 现在你看, 他们怎样报复我们; 他们要来把我们从你赐给我们承受作产业的地赶出去。

12 我们的 神啊, 你不惩罚他们吗?因为我们没有力量抵挡这来攻打我们的大军; 我们也不知道该作什么; 我们的眼睛只有仰望你。"

13 那时全犹大的人, 连他们的婴孩、妻子和儿女, 都站在耶和华面前。

14 当时, 耶和华的灵在会众中临到利未人亚萨的后裔, 玛探雅的玄孙、耶利的曾孙、比拿雅的孙子、撒迦利亚的儿子雅哈悉;

15 他就说: "全犹大的人、耶路撒冷的居民和约沙法王啊, 你们要留意! 耶和华这样对你们说: ‘你们不要因这大军惧怕和惊慌, 因为战争的胜负不是在于你们, 而是在于 神。

16 明天你们要下去攻击他们, 他们会从洗斯的斜坡上来, 你们必在耶鲁伊勒旷野东面的谷口遇见他们。

17 犹大人和耶路撒冷人哪, 这次你们不必出战, 只要稳守阵地, 站立不动, 看耶和华为你们施行的拯救。’你们不要惧怕, 也不要惊慌; 明天要出去攻击他们, 耶和华必和你们同在。"

18 于是约沙法面伏于地, 全犹大的人和耶路撒冷的居民都俯伏在耶和华面前, 敬拜耶和华。

19 哥辖子孙中和可拉子孙中的利未人, 都站起来高声赞美耶和华以色列的 神。

20 第二天早晨, 众人清早起来, 出发到提哥亚的旷野去; 他们正出去的时候, 约沙法站起来, 说: "犹大人和耶路撒冷的居民哪, 你们要听我的话; 信靠耶和华你们的 神, 你们就必坚立; 信靠他的先知, 你们就必亨通。"

21 约沙法和人民商议好了, 就指派向耶和华歌唱的人, 使他们身穿圣洁的服饰, 走在军队的前面, 赞美耶和华, 说: "你们要称颂耶和华, 因他的慈爱永远长存。"

22 他们正在欢呼赞美的时候, 耶和华就派出伏兵, 击杀那前来攻打犹大人的亚扪人、摩押人和西珥山的人, 他们就被击溃了。

23 原来亚扪人和摩押人起来攻击住西珥山的人, 把他们杀尽灭绝; 他们灭尽了住西珥山的人以后, 竟又自相残杀。

24 犹大人来到旷野的瞭望楼, 向那大军观望, 只见伏尸遍地, 没有一个逃脱的。

25 约沙法和他的人民就来掠夺敌人的财物, 在尸首中见许多财物、衣服和珍宝。他们剥脱下来的, 多得不能携带; 因为掠物甚多, 所以掠夺了三天。

26 第四日, 他们聚集在比拉迦谷, 在那里称颂耶和华, 因此那地方名叫比拉迦谷, 直到今日。

27 事后, 犹大和耶路撒冷所有的人, 在约沙法率领下, 都欢欢喜喜回耶路撒冷去了, 耶和华使他们因胜过仇敌欢喜快乐。

28 他们拿着琴瑟和号筒来到耶路撒冷, 进了耶和华的殿。

29 世上列国一听见耶和华战败了以色列的仇敌, 就都惧怕 神。

30 这样, 约沙法的国得享太平, 因为他的 神使他四境安宁。

31 约沙法登基统治犹大的时候, 是三十五岁; 他在耶路撒冷作王共二十五年。他的母亲名叫阿苏巴, 是示利希的女儿。

32 约沙法遵行他父亲亚撒的道路, 总不偏离, 行耶和华看为正的事。

33 只是邱坛还没有除掉, 人民仍然没有定意归向他们列祖的 神。

34 约沙法其余的事迹, 一生的始末, 都记在哈拿尼的儿子耶户的言行录上; 这言行录又收录在以色列诸王记上。

35 后来, 犹大王约沙法和作恶多端的以色列王亚哈谢结盟。

36 约沙法和他合伙建造船只, 开往他施去; 他们是在以旬.迦别建造船只。

37 那时, 玛利沙人多大瓦的儿子以利以谢说预言攻击约沙法, 说: "因为你和亚哈谢结盟, 耶和华必破坏你建造的船只。"后来那些船只果然受到破坏, 不能开往他施去。