1 Iosafat, împăratul lui Iuda, s'a întors în pace acasă la Ierusalim.
2 Iehu, fiul proorocului Hanani, i -a ieşit înainte, şi a zis împăratului Iosafat: ,,Cum de ai ajutat tu pe cel rău, şi ai iubit pe cei ce urăsc pe Domnul? Din pricina aceasta este mîniat Domnul pe tine.
3 Dar tot se mai găseşte şi ceva bun în tine, căci ai înlăturat din ţară idolii, şi ţi-ai pus inima să caute pe Dumnezeu.``
4 Iosafat a rămas la Ierusalim. Apoi a mai făcut o călătorie prin mijlocul poporului, dela Beer-Şeba, pînă la muntele lui Efraim, şi i -a adus înapoi la Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.
5 A pus judecători în toate cetăţile întărite din ţara lui Iuda, în fiecare cetate.
6 Şi a zis judecătorilor: ,,Luaţi seama la ce veţi face, căci nu pentru oameni veţi rosti judecăţi; ci pentru Domnul, care va fi lîngă voi cînd le veţi rosti.
7 Acum, frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul, Dumnezeul nostru, nu este nici o nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri.``
8 Cînd s'a întors la Ierusalim, Iosafat a pus şi aici, pentru judecăţile Domnului şi pentru neînţelegeri, Leviţi, preoţi şi căpetenii peste casele părinteşti ale lui Israel.
9 Şi iată poruncile pe cari li le -a dat: ,,Voi să lucraţi în frica Domnului, cu credinţă şi curăţie de inimă.
10 În orice neînţelegere, care vă va fi supusă de fraţii voştri, cari locuiesc în cetăţile lor, şi anume: cu privire la un omor, la o lege, la o poruncă, la învăţături şi rînduieli, să -i luminaţi, ca să nu se facă vinovaţi faţă de Domnul, şi să nu izbucnească mînia Lui peste voi şi peste fraţii voştri. Aşa să lucraţi, şi nu veţi fi vinovaţi.
11 Şi iată că aveţi în frunte pe marele preot Amaria, pentru toate treburile Domnului, şi pe Zebadia, fiul lui Ismael, căpetenia casei lui Iuda, pentru toate treburile împăratului, şi aveţi înainte ca dregători pe Leviţi. Întăriţi-vă şi lucraţi, şi Domnul să fie cu cel ce va face binele!``
1 犹大王约沙法平平安安回到耶路撒冷自己的王宫里去。
2 先见哈拿尼的儿子耶户出来迎见约沙法王, 对他说: "你怎能帮助恶人, 喜爱那恨恶耶和华的人呢?因此耶和华的忿怒必临到你身上。
3 可是你还有善行, 因为你从国中除掉亚舍拉, 并且决心寻求 神。"
4 约沙法住在耶路撒冷, 后来又出巡民间, 从别是巴到以法莲山地, 领人民归向耶和华他们列祖的 神。
5 他又在犹大境内的一切设防城中, 都设立审判官;
6 他对他们说: "你们行事, 必须谨慎; 因为你们审判, 不是为人, 而是为耶和华; 你们审判的时候, 耶和华必和你们同在。
7 现在你们要敬畏耶和华; 你们要谨慎行事, 因为耶和华我们的 神没有不义, 不偏待人, 也不受贿赂。"
8 约沙法又在耶路撒冷, 从利未人、祭司和以色列各家族的首领中设立了一些人, 替耶和华施行审判, 为耶路撒冷的居民处理诉讼。
9 约沙法吩咐他们说: "你们要以敬畏耶和华的心, 忠心和尽心办事。
10 你们住在各城里的同胞带到你们面前的一切诉讼, 无论是流血的事件, 或是有关律法、诫命、律例和典章的诉讼, 你们总要警告他们, 免得他们得罪耶和华, 以致耶和华的烈怒临到你们和你们的同胞身上; 你们必须这样行, 就没有罪了。
11 所有属于耶和华的事, 有大祭司亚玛利雅管理你们; 所有属于王的事, 有犹大家的领袖以实玛利的儿子西巴第雅管理你们; 在你们面前也有利未人作官长。你们要勇敢行事; 愿耶和华和良善的人同在。"