1 Ţofar din Naama a luat cuvîntul şi a zis:
2 ,,Să rămînă această năvală de cuvinte fără răspuns, şi să creadă limbutul că are dreptate?
3 Vor face vorbele tale deşerte pe oameni să tacă? Şi-ţi vei bate joc de alţii, fără să te facă cineva de ruşine?
4 Tu zici: ,Felul meu de a vedea este drept, şi sînt curat în ochii Tăi.` -
5 A! de ar vrea Dumnezeu să vorbească, de Şi-ar deschide buzele să-ţi răspundă,
6 şi de ţi-ar descoperi tainele înţelepciunii Lui, ale înţelepciunii Lui nemărginite, ai vedea atunci că nu-ţi răsplăteşte totuş după fărădelegea ta.
7 Poţi spune tu că poţi pătrunde adîncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvîrşită a Celui Atot puternic?
8 Cît cerurile -i de înaltă: ce poţi face? Mai adîncă decît Locuinţa morţilor: ce poţi şti?
9 Întinderea ei este mai lungă decît pămîntul, şi mai lată decît marea.
10 Dacă apucă, dacă închide şi cheamă El la judecată, cine -L poate opri?
11 Căci El cunoaşte pe făcătorii de rele, vede uşor pe vinovaţi.
12 Omul dimpotrivă, are minte de nebun, şi s'a născut ca mînzul unui măgar sălbatic!
13 Tu, îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu, întinde-ţi mînile spre El.
14 Depărtează-te de fărădelege, şi nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău.
15 Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică;
16 îţi vei uita suferinţele, şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape cari s'au scurs.
17 Zilele tale vor străluci mai tare decît soarele la amiază, întunerecul tău va fi ca lumina dimineţii.
18 Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zădarnică. Te vei uita în jurul tău, şi vei vedea că te poţi odihni liniştit.
19 Te vei culca şi nimeni nu te va turbura, şi mulţi vor umbla după bunăvoinţa ta.
20 Dar ochii celor răi se vor topi; ei n'au loc de scăpare: moartea, iată nădejdea lor!``
1 A odpovídaje Zofar Naamatský, řekl:
2 Zdaliž k mnohým slovům nemá odpovědíno býti? Aneb zdali člověk mnohomluvný práv zůstane?
3 Žváním svým lidi zaměstknáváš, a posmíváš se, aniž jest, kdo by tě zahanbil.
4 Nebo jsi řekl: Čisté jest učení mé, a čist jsem, ó Bože, před očima tvýma.
5 Ješto, ó kdyby Bůh mluvil, a otevřel rty své proti tobě,
6 Aťby oznámil tajemství moudrosti, že dvakrát většího trestání zasloužil jsi. A věz, že se Bůh zapomněl na tebe pro nepravost tvou.
7 Zdaliž ty stižitelnosti Boží dosáhneš, aneb dokonalost Všemohoucího vystihneš?
8 Vyšší jest nebes, což učiníš? Hlubší než peklo, jakž porozumíš?
9 Delší jest míra její než země, a širší než moře.
10 Bude-li pléniti neb zavírati aneb ssužovati, kdo se na něj bude domlouvati?
11 Poněvadž zná lidskou marnost, a vidí nepravost, což by tomu rozuměti neměl?
12 Tak aby muž nesmyslný nabyl rozumu, ačkoli člověk jest jako hřebec z divokého osla zplozený.
13 Jestliže ty nastrojíš srdce své, a ruce své k němu vztáhneš;
14 Byla-li by nepravost v ruce tvé, vzdal ji od sebe, aniž dopouštěj bydliti v staních svých nešlechetnosti:
15 Tedy jistě pozdvihneš tváři své z poškvrny, a budeš nepohnutý, aniž se báti budeš.
16 Nebo se na těžkost zapomeneš, na niž jako na vody, kteréž pominuly, zpomínati budeš.
17 K tomu nad poledne jasný nastaneť čas; zatmíš-li se pak, jitru podobný budeš.
18 Budeš i mysli doufanlivé, maje naději; stánek roztáhneš, i bezpečně spáti budeš.
19 A tak v pokoji budeš, aniž tě kdo předěsí, a mnozí tváři tvé kořiti se budou.
20 Oči pak bezbožných zkaženy budou, a utíkání jim zhyne; nadto naděje jejich bude jako dchnutí člověka.