1 Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.

2 Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

3 Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

4 Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie.

5 Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

6 M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă!

7 Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră.

8 Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

9 Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult.

10 Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

11 Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...

12 Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit!

13 Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul;

14 cînd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor: ,Voi sînteţi mama şi sora mea!`

15 Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

16 Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``

1 Mon souffle se perd, Mes jours s'éteignent, Le sépulcre m'attend.

2 Je suis environné de moqueurs, Et mon oeil doit contempler leurs insultes.

3 Sois auprès de toi-même ma caution; Autrement, qui répondrait pour moi?

4 Car tu as fermé leur coeur à l'intelligence; Aussi ne les laisseras-tu pas triompher.

5 On invite ses amis au partage du butin, Et l'on a des enfants dont les yeux se consument.

6 Il m'a rendu la fable des peuples, Et ma personne est un objet de mépris.

7 Mon oeil est obscurci par la douleur; Tous mes membres sont comme une ombre.

8 Les hommes droits en sont stupéfaits, Et l'innocent se soulève contre l'impie.

9 Le juste néanmoins demeure ferme dans sa voie, Celui qui a les mains pures se fortifie de plus en plus.

10 Mais vous tous, revenez à vos mêmes discours, Et je ne trouverai pas un sage parmi vous.

11 Quoi! mes jours sont passés, mes projets sont anéantis, Les projets qui remplissaient mon coeur...

12 Et ils prétendent que la nuit c'est le jour, Que la lumière est proche quand les ténèbres sont là!

13 C'est le séjour des morts que j'attends pour demeure, C'est dans les ténèbres que je dresserai ma couche;

14 Je crie à la fosse: Tu es mon père! Et aux vers: Vous êtes ma mère et ma soeur!

15 Mon espérance, où donc est-elle? Mon espérance, qui peut la voir?

16 Elle descendra vers les portes du séjour des morts, Quand nous irons ensemble reposer dans la poussière.