1 La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot, şi sare din locul ei.
2 Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!
3 Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor, şi fulgerul Lui luminează pînă la marginile pămîntului.
4 Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreţ; şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.
5 Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe cari noi nu le înţelegem.
6 El zice zăpezii: ,Cazi pe pămînt!` Zice acelaş lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.
7 Pecetluieşte mîna tuturor oamenilor, pentruca toţi să se recunoască de făpturi ale Lui.
8 Fiara sălbatică se trage într'o peşteră, şi se culcă în vizuina ei.
9 Vijelia vine dela miazăzi, şi frigul, din vînturile dela miazănoapte.
10 Dumnezeu, prin suflarea Lui, face ghiaţa, şi micşorează locul apelor mari.
11 Încarcă norii cu aburi, şi -i risipeşte schinteietori;
12 mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pămîntului locuit.
13 Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pămîntul, sau ca un semn al dragostei Lui.
14 Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu!
15 Ştii cum cîrmuieşte Dumnezeu norii, şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său?
16 Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvîrşită?
17 Ştii pentruce ţi se încălzesc veşmintele, cînd se odihneşte pămîntul de vîntul de miazăzi?
18 Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?
19 Arată-ne ce trebuie să -I spunem. Căci sîntem prea neştiutori ca să -I putem vorbi.
20 Cine -I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-şi doreşte pierderea?
21 Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vînt şi -l va curăţi;
22 dela miază-noapte ne vine aurora, şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!
23 Pe Cel Atotputernic nu -L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frînge.
24 De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.``
1 Mon coeur est tout tremblant, Il bondit hors de sa place.
2 Ecoutez, écoutez le frémissement de sa voix, Le grondement qui sort de sa bouche!
3 Il le fait rouler dans toute l'étendue des cieux, Et son éclair brille jusqu'aux extrémités de la terre.
4 Puis éclate un rugissement: il tonne de sa voix majestueuse; Il ne retient plus l'éclair, dès que sa voix retentit.
5 Dieu tonne avec sa voix d'une manière merveilleuse; Il fait de grandes choses que nous ne comprenons pas.
6 Il dit à la neige: Tombe sur la terre! Il le dit à la pluie, même aux plus fortes pluies.
7 Il met un sceau sur la main de tous les hommes, Afin que tous se reconnaissent comme ses créatures.
8 L'animal sauvage se retire dans une caverne, Et se couche dans sa tanière.
9 L'ouragan vient du midi, Et le froid, des vents du nord.
10 Par son souffle Dieu produit la glace, Il réduit l'espace où se répandaient les eaux.
11 Il charge de vapeurs les nuages, Il les disperse étincelants;
12 Leurs évolutions varient selon ses desseins, Pour l'accomplissement de tout ce qu'il leur ordonne, Sur la face de la terre habitée;
13 C'est comme une verge dont il frappe sa terre, Ou comme un signe de son amour, qu'il les fait apparaître.
14 Job, sois attentif à ces choses! Considère encore les merveilles de Dieu!
15 Sais-tu comment Dieu les dirige, Et fait briller son nuage étincelant?
16 Comprends-tu le balancement des nuées, Les merveilles de celui dont la science est parfaite?
17 Sais-tu pourquoi tes vêtements sont chauds Quand la terre se repose par le vent du midi?
18 Peux-tu comme lui étendre les cieux, Aussi solides qu'un miroir de fonte?
19 Fais-nous connaître ce que nous devons lui dire; Nous sommes trop ignorants pour nous adresser à lui.
20 Lui annoncera-t-on que je parlerai? Mais quel est l'homme qui désire sa perte?
21 On ne peut fixer le soleil qui resplendit dans les cieux, Lorsqu'un vent passe et en ramène la pureté;
22 Le septentrion le rend éclatant comme l'or. Oh! que la majesté de Dieu est redoutable!
23 Nous ne saurions parvenir jusqu'au Tout-Puissant, Grand par la force, Par la justice, par le droit souverain: Il ne répond pas!
24 C'est pourquoi les hommes doivent le craindre; Il ne porte les regards sur aucun sage.