1 (Către mai marele cîntăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui Asaf.) Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta.

2 În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mînile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mîngîiere.

3 Mi-aduc aminte de Dumnezeu, şi gem; mă gîndesc adînc în mine, şi mi se mîhneşte duhul. -

4 Tu îmi ţii ploapele deschise; şi, de mult ce mă frămînt, nu pot vorbi.

5 Mă gîndesc la zilele de demult, la anii de odinioară.

6 Mă gîndesc la cîntările mele noaptea, cuget adînc în lăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gînduri, şi zic:

7 ,,Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor?

8 S'a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S'a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?

9 A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi -a tras El, în mînia Lui, înapoi îndurarea?`` -

10 Atunci îmi zic: ,,Ceeace mă face să sufăr, este că dreapta Celui Prea Înalt nu mai este aceeaş``...

11 Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară;

12 da, mă voi gîndi la toate lucrările Tale, şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale.

13 Dumnezeule, căile Tale sînt sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?

14 Tu eşti Dumnezeul, care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare.

15 Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.

16 Cînd Te-au văzut apele, Dumnezeule, cînd Te-au văzut apele, s'au cutremurat, şi adîncurile s'au mişcat.

17 Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au sburat în toate părţile.

18 Tunetul Tău a isbucnit în vîrtej de vînt, fulgerile au luminat lumea: pămîntul s'a mişcat şi s'a cutremurat.

19 Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s'au mai cunoscut urmele.

20 Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mîna lui Moise şi Aaron.

1 Au chef des chantres. D'après Jeduthun. Psaume d'Asaph. Ma voix s'élève à Dieu, et je crie; Ma voix s'élève à Dieu, et il m'écoutera.

2 Au jour de ma détresse, je cherche le Seigneur; La nuit, mes mains sont étendues sans se lasser; Mon âme refuse toute consolation.

3 Je me souviens de Dieu, et je gémis; Je médite, et mon esprit est abattu. -Pause.

4 Tu tiens mes paupières en éveil; Et, dans mon trouble, je ne puis parler.

5 Je pense aux jours anciens, Aux années d'autrefois.

6 Je pense à mes cantiques pendant la nuit, Je fais des réflexions au dedans de mon coeur, Et mon esprit médite.

7 Le Seigneur rejettera-t-il pour toujours? Ne sera-t-il plus favorable?

8 Sa bonté est-elle à jamais épuisée? Sa parole est-elle anéantie pour l'éternité?

9 Dieu a-t-il oublié d'avoir compassion? A-t-il, dans sa colère, retiré sa miséricorde? -Pause.

10 Je dis: Ce qui fait ma souffrance, C'est que la droite du Très-Haut n'est plus la même...

11 Je rappellerai les oeuvres de l'Eternel, Car je me souviens de tes merveilles d'autrefois;

12 Je parlerai de toutes tes oeuvres, Je raconterai tes hauts faits.

13 O Dieu! tes voies sont saintes; Quel dieu est grand comme Dieu?

14 Tu es le Dieu qui fait des prodiges; Tu as manifesté parmi les peuples ta puissance.

15 Par ton bras tu as délivré ton peuple, Les fils de Jacob et de Joseph. -Pause.

16 Les eaux t'ont vu, ô Dieu! Les eaux t'ont vu, elles ont tremblé; Les abîmes se sont émus.

17 Les nuages versèrent de l'eau par torrents, Le tonnerre retentit dans les nues, Et tes flèches volèrent de toutes parts.

18 Ton tonnerre éclata dans le tourbillon, Les éclairs illuminèrent le monde; La terre s'émut et trembla.

19 Tu te frayas un chemin par la mer, Un sentier par les grandes eaux, Et tes traces ne furent plus reconnues.

20 Tu as conduit ton peuple comme un troupeau, Par la main de Moïse et d'Aaron.