1 (O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.) Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.
2 Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea, din vecinicie în vecinicie, Tu eşti Dumnezeu!
3 Tu întorci pe oameni în ţărînă, şi zici: ,,Întoarceţi-vă fiii oamenilor!``
4 Căci înaintea Ta, o mie de ani sînt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.
5 Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sînt ca iarba, care încolţeşte iarăş:
6 înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.
7 Noi sîntem mistuiţi de mînia Ta, şi îngroziţi de urgia Ta.
8 Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.
9 Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
10 Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mîndreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm.
11 Dar cine ia seama la tăria mîniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?
12 Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!
13 Întoarce-te, Doamne! Pînă cînd zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!
14 Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.
15 Înveseleşte-ne tot atîtea zile cîte ne-ai smerit, tot atîţia ani cît am văzut nenorocirea!
16 Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta fiilor lor!
17 Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mînilor noastre, da, întăreşte lucrarea mînilor noastre!
1 Prière de Moïse, homme de Dieu. Seigneur! tu as été pour nous un refuge, De génération en génération.
2 Avant que les montagnes fussent nées, Et que tu eusses créé la terre et le monde, D'éternité en éternité tu es Dieu.
3 Tu fais rentrer les hommes dans la poussière, Et tu dis: Fils de l'homme, retournez!
4 Car mille ans sont, à tes yeux, Comme le jour d'hier, quand il n'est plus, Et comme une veille de la nuit.
5 Tu les emportes, semblables à un songe, Qui, le matin, passe comme l'herbe:
6 Elle fleurit le matin, et elle passe, On la coupe le soir, et elle sèche.
7 Nous sommes consumés par ta colère, Et ta fureur nous épouvante.
8 Tu mets devant toi nos iniquités, Et à la lumière de ta face nos fautes cachées.
9 Tous nos jours disparaissent par ton courroux; Nous voyons nos années s'évanouir comme un son.
10 Les jours de nos années s'élèvent à soixante-dix ans, Et, pour les plus robustes, à quatre-vingts ans; Et l'orgueil qu'ils en tirent n'est que peine et misère, Car il passe vite, et nous nous envolons.
11 Qui prend garde à la force de ta colère, Et à ton courroux, selon la crainte qui t'est due?
12 Enseigne-nous à bien compter nos jours, Afin que nous appliquions notre coeur à la sagesse.
13 Reviens, Eternel! Jusques à quand?... Aie pitié de tes serviteurs!
14 Rassasie-nous chaque matin de ta bonté, Et nous serons toute notre vie dans la joie et l'allégresse.
15 Réjouis-nous autant de jours que tu nous as humiliés, Autant d'années que nous avons vu le malheur.
16 Que ton oeuvre se manifeste à tes serviteurs, Et ta gloire sur leurs enfants!
17 Que la grâce de l'Eternel, notre Dieu, soit sur nous! Affermis l'ouvrage de nos mains, Oui, affermis l'ouvrage de nos mains!