1 Poiché dunque abbiamo queste promesse, carissimi, purifichiamoci da ogni contaminazione di carne e di spirito, compiendo la nostra santificazione nel timore di Dio.

2 Fateci posto nei vostri cuori! Noi non abbiamo fatto torto a nessuno, non abbiamo rovinato nessuno, non abbiamo sfruttato nessuno. 3 Non lo dico per condannarvi, perché ho già detto prima che voi siete nei nostri cuori per la morte e per la vita. 4 Grande è la franchezza che uso con voi; molto ho da vantarmi di voi; sono ripieno di consolazione e trabocco di gioia in tutta la nostra afflizione. 5 Poiché, anche dopo che fummo giunti in Macedonia, la nostra carne non ha avuto requie alcuna, ma siamo stati afflitti in ogni maniera; combattimenti di fuori, timori di dentro. 6 Ma Dio, che consola gli abbattuti, ci consolò con la venuta di Tito 7 e non soltanto con la venuta di lui, ma anche con la consolazione da lui provata a vostro riguardo. Egli ci ha raccontato il vostro vivo desiderio di vedermi, il vostro pianto, il vostro zelo per me; così mi sono più che mai rallegrato. 8 Anche se vi ho rattristato con la mia lettera, non me ne rincresce e, se ne ho provato dispiacere - poiché vedo che quella lettera, anche se soltanto per breve tempo, vi ha rattristati - 9 ora mi rallegro, non perché siete stati rattristati, ma perché siete stati rattristati a ravvedimento, poiché siete stati rattristati secondo Dio, in modo che non aveste a ricevere alcun danno da noi. 10 Poiché la tristezza secondo Dio produce un ravvedimento che porta alla salvezza e del quale non c’è mai da pentirsi, ma la tristezza del mondo produce la morte. 11 Infatti, questo essere stati rattristati secondo Dio, vedete quanta premura ha prodotto in voi! Anzi, quanta giustificazione, quanto sdegno, quanto timore, quanto desiderio, quanto zelo, qual punizione! In ogni maniera avete dimostrato di essere puri in questo affare.

12 Sebbene dunque io vi abbia scritto, non è a motivo di chi ha fatto l’ingiuria né a motivo di chi l’ha patita, ma perché la premura che avete per noi fosse manifestata presso di voi davanti a Dio. 13 Perciò siamo stati consolati e oltre a questa nostra consolazione ci siamo più che mai rallegrati per la gioia di Tito, perché il suo spirito è stato ricreato da voi tutti. 14 Anche se in qualcosa mi sono vantato di voi con lui, non ne sono stato svergognato, ma come tutto ciò che vi abbiamo detto era verità, così anche il nostro vanto di voi con Tito è risultato verità. 15 E il suo affetto per voi è più che mai abbondante, perché ricorda l’ubbidienza di voi tutti e come l’avete ricevuto con timore e tremore. 16 Io mi rallegro che in ogni cosa posso avere fiducia in voi.

1 Deci*Cap. 6:17,18.1 Ioan 3:3., fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.

2 Înțelegeți-ne bine! N-am nedreptățit pe*Fapte 20:33. Cap. 12:17. nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înșelat pe nimeni. 3 Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci*Cap. 6:11,12. am spus mai înainte că sunteți în inimile noastre pe viață și pe moarte. 4 Am o mare*Cap. 3:12. încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin*1 Cor. 1:4. Cap. 1:14. de mângâiere*Cap. 1:4.Filip. 2:17.Col. 1:24., îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre. 5 Căci și după venirea*Cap. 2:13. noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am*Cap. 4:8. fost necăjiți în toate chipurile: de*Deut. 32:25. afară lupte, dinăuntru temeri. 6 Dar Dumnezeu*Cap. 1:4., care mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit. 7 Și nu numai prin venirea*Cap. 2:13. lui, ci și prin mângâierea cu care a fost mângâiat și el de voi. El ne-a istorisit despre dorința voastră arzătoare, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, așa că bucuria mea a fost și mai mare. 8 Măcar*Cap. 2:4. că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău și chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puțină vreme) – 9 totuși acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăință. Căci ați fost întristați*2 Sam. 12:13.Mat. 26:75. după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveți nicio pagubă din partea noastră. 10 În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată, pe când*Prov. 17:22. întristarea lumii aduce moartea. 11 Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu ce frământare a trezit în voi! Și ce cuvinte de dezvinovățire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorință aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi ați arătat că sunteți curați în privința aceasta. 12 Așa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci*Cap. 2:4. ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu. 13 De aceea am fost mângâiați. Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne-am bucurat și mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a*Rom. 15:32. fost răcorit de voi toți. 14 Și dacă m-am lăudat puțin cu voi înaintea lui, n-am fost dat de rușine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus adevărul, tot așa și lauda noastră cu voi înaintea lui Tit s-a adeverit. 15 El are o și mai mare dragoste pentru voi, când își aduce aminte de ascultarea*Cap. 2:9.Filip. 2:12. voastră a tuturor și de primirea pe care i-ați făcut-o, cu frică și cutremur. 16 Mă bucur că mă pot încrede în voi în*2 Tes. 3:4.Filim. 8,21. toate privințele.