1 Migliore è un boccon di pane secco, con quiete, Che una casa piena di animali ammazzati, con rissa2 Il servitore intendente signoreggerà sopra il figliuolo che reca vituperio, E spartirà l’eredità tra i fratelli3 La coppella è per l’argento, e il fornello per l’oro; Ma il Signore prova i cuori4 L’uomo maligno presta gli orecchi alle labbra inique; E l’ingannatore ascolta la lingua maliziosa5 Chi beffa il povero fa onta a colui che l’ha fatto; Chi si rallegra della calamità altrui non resterà impunito6 I figliuoli de’ figliuoli son la corona de’ vecchi; E i padri son la gloria de’ figliuoli7 Il parlar magnifico non è decevole all’uomo da nulla; Quanto meno al principe il labbro falso! 8 Il presente è, appo chi è dato a ricever presenti, una gioia graziosa; Dovunque si volge produce effetto9 Chi copre il fallo procaccia amicizia; Ma chi lo ridice disunisce gli amici10 La riprensione scende più addentro nell’uomo intendente, Che cento percosse date allo stolto11 Il malvagio non cerca altro che ribellione; Ma l’angelo crudele sarà mandato contro a lui12 Scontrisi pure in un uomo un’orsa, a cui sieno stati tolti i suoi figli, Anzi che un pazzo nella sua pazzia13 Il male non si dipartirà giammai dalla casa Di chi rende il mal per lo bene14 Chi comincia la contesa è come chi dà apritura alle acque; Però avanti che si venga alle contumelie, lascia la questione15 Chi assolve il reo, e chi condanna il giusto, Sono amendue ugualmente abbominevoli al Signore16 A che serve il prezzo in mano allo stolto, Da comperar sapienza, poichè egli non ha alcun senno? 17 L’amico ama in ogni tempo, E il fratello nasce per l’afflizione18 L’uomo scemo di senno tocca la mano, E fa sicurtà al suo prossimo19 Chi ama contesa ama misfatto; Chi alza la sua porta cerca ruina20 L’uomo perverso di cuore non troverà il bene; E l’uomo stravolto nel suo parlare caderà nel male21 Chi genera un pazzo lo genera a suo cordoglio; E il padre dello stolto non si rallegrerà22 Il cuore allegro giova, come una medicina; Ma lo spirito afflitto secca le ossa23 L’empio prende il presente dal seno, Per pervertir le vie del giudicio24 La sapienza è nel cospetto dell’intendente; Ma gli occhi dello stolto riguardano alle estremità della terra25 Il figliuolo stolto è sdegno a suo padre, Ed amaritudine a colei che l’ha partorito26 Egli non è bene di condannare il giusto, non pure ad ammenda, Nè che i principi battano alcuno per dirittura27 Chi rattiene i suoi detti è dotato di conoscimento; E chi è di spirito riservato è uomo intendente.28 Lo stolto stesso è reputato savio, quando si tace; E prudente, quando tiene le labbra chiuse

1 Mai bine o bucată de pîne uscată, cu pace, decît o casă plină de cărnuri, cu ceartă! -2 Un argat cu minte stăpîneşte peste fiul care face ruşine, şi va împărţi moştenirea cu fraţii lui.3 Tigaia lămureşte argintul, şi cuptorul lămureşte aurul; dar Cel ce încearcă inimile, este Domnul. -4 Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită, şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare. -5 Cine îşi bate joc de sărac, îşi bate joc de Cel ce l -a făcut; cine se bucură de o nenorocire, nu va rămînea nepedepsit. -6 Copiii copiilor sînt cununa bătrînilor, şi părinţii sînt slava copiilor lor. -7 Cuvintele alese nu se potrivesc în gura unui nebun; cu cît mai puţin cuvintele mincinoase în gura unui om de viţă aleasă! -8 Darurile par o piatră scumpă în ochii celor ce le primesc: ori încotro se întorc, izbîndesc. -9 Cine acopere o greşală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, desbină pe prieteni. -10 O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decît o sută de lovituri pe cel nebun. -11 Cel rău nu caută decît răscoală, dar un sol fără milă va fi trimes împotriva lui. -12 Mai bine să întîlneşti o ursoaică jefuită de puii ei, decît un nebun în timpul nebuniei lui. -13 Celui ce întoarce rău pentru bine, nu -i va părăsi răul casa. -14 Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape; deaceea, curmă cearta înainte de a se înteţi. -15 Cel ce iartă pe vinovat şi osîndeşte pe cel nevinovat, sînt amîndoi o scîrbă înaintea Domnului. -16 La ce slujeşte argintul în mîna nebunului? Să cumpere înţelepciunea?... Dar n'are minte. -17 Prietenul adevărat iubeşte oricînd, şi în nenorocire ajunge ca un frate. -18 Omul fără minte dă chezăşie, se pune chezaş pentru aproapele său. -19 Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul, şi cine-şi zideşte poarta prea înaltă, îşi caută pieirea. -20 Cel cu inimă prefăcută nu găseşte fericirea, şi cel cu limba stricată cade în nenorocire. -21 Cine dă naştere unui nebun va avea întristare, şi tatăl unui nebun nu poate să se bucure. -22 O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mîhnit usucă oasele. -23 Cel rău primeşte daruri pe ascuns, ca să sucească şi căile dreptăţii. -24 Înţelepciunea este în faţa omului priceput, dar ochii nebunului o caută la capătul pămîntului. -25 Un fiu nebun aduce necaz tatălui său, şi amărăciune celei ce l -a născut. -26 Nu este bine să osîndeşti pe cel neprihănit la o gloabă, nici să loveşti pe cei de neam ales din pricina neprihănirii lor. -27 Cine îşi înfrînează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput. -28 Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea, şi de priceput dacă şi-ar ţinea gura.