1 L’uomo, il quale, essendo spesso ripreso, indura il suo collo, Di subito sarà fiaccato, senza rimedio2 Quando i giusti sono aggranditi, il popolo si rallegra; Ma quando gli empi signoreggiano, il popolo geme3 L’uomo, che ama sapienza, rallegra suo padre; Ma il compagno delle meretrici dissipa i suoi beni4 Il re mantiene il paese con dirittura; Ma chi è dato a’ presenti lo distrugge5 L’uomo che lusinga il suo prossimo, Tende una rete davanti a’ passi di esso6 Nel misfatto dell’uomo malvagio vi è un laccio; Ma il giusto canterà, e si rallegrerà7 Il giusto prende conoscenza della causa de’ miseri; Ma l’empio non intende alcun conoscimento8 Gli uomini schernitori allacciano la città; Ma i savi stornano l’ira9 L’uomo savio che litiga con un uomo stolto, Or si adira, or ride, e non ha alcuna requie10 Gli uomini di sangue odiano l’uomo intiero; Ma gli uomini diritti hanno cura della vita di esso11 Lo stolto sfoga tutta la sua ira; Ma il savio la racqueta e la rattiene indietro12 Tutti i ministri del principe, Che attende a parole di menzogna, sono empi13 Il povero e l’usuraio si scontrano l’un l’altro; Il Signore è quello che allumina gli occhi di amendue14 Il trono del re, che fa ragione a’ miseri in verità, Sarà stabilito in perpetuo15 La verga e la correzione dànno sapienza; Ma il fanciullo lasciato in abbandono fa vergogna a sua madre16 Quando gli empi crescono, cresce il misfatto; Ma i giusti vedranno la ruina di quelli17 Gastiga il tuo figliuolo, e tu ne sarai in riposo; Ed egli darà di gran diletti all’anima tua18 Quando non vi è visione, il popolo è dissipato; Ma beato chi guarda la Legge19 Il servo non si corregge con parole; Benchè intenda, non però risponderà20 Hai tu mai veduto un uomo precipitoso nel suo parlare? Vi è maggiore speranza d’uno stolto che di lui21 Se alcuno alleva delicatamente da fanciullo il suo servo, Quello sarà figliuolo alla fine22 L’uomo iracondo muove contese, E l’uomo collerico commette molti misfatti23 L’alterezza dell’uomo l’abbassa; Ma chi è umile di spirito otterrà gloria24 Chi partisce col ladro odia l’anima sua; Egli udirà l’esecrazione, e non però manifesterà il fatto25 Lo spavento dell’uomo gli mette un laccio; Ma chi si confida nel Signore sarà levato ad alto in salvo26 Molti cercano la faccia di colui che signoreggia; Ma dal Signore procede il giudicio di ciascuno27 L’uomo iniquo è l’abbominio de’ giusti; E l’uomo che cammina dirittamente è l’abbominio dell’empio

1 Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac. -2 Cînd se înmulţesc cei buni, poporul se bucură, dar cînd stăpîneşte cel rău, poporul geme. -3 Cine iubeşte înţelepciunea înveseleşte pe tatăl său, dar cine umblă cu curvele risipeşte averea. -4 Un împărat întăreşte ţara prin dreptate, dar cine ia mită, o nimiceşte. -5 Cine linguşeşte pe aproapele său, îi întinde un laţ supt paşii lui. -6 În păcatul omului rău este o cursă, dar cel bun biruie şi se bucură. -7 Cel bun pricepe pricina săracilor, dar cel rău nu poate s'o priceapă. -8 Cei uşuratici aprind focul în cetate, dar înţelepţii potolesc mînia. -9 Cînd se ceartă un înţelept cu un nebun, să se tot supere sau să tot rîdă, căci pace nu se face. -10 Oamenii setoşi de sînge urăsc pe omul fără prihană, dar oamenii fără prihană îi ocrotesc viaţa. -11 Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpîneşte. -12 Cînd celce stăpîneşte dă ascultare cuvintelor mincinoase, toţi slujitorii lui sînt nişte răi. -13 Săracul şi asupritorul se întîlnesc, dar Domnul le luminează ochii la amîndoi,14 Un împărat care judecă pe săraci după adevăr, îşi va avea scaunul de domnie întărit pe vecie. -15 Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale. -16 Cînd se înmulţesc cei răi, se înmulţeşte şi păcatul, dar cei buni le vor vedea căderea. -17 Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă, şi îţi va aduce desfătare sufletului. -18 Cînd nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frîu; dar ferice de poporul care păzeşte legea! -19 Nu prin vorbe se pedepseşte un rob, căci chiar dacă pricepe, n'ascultă. -20 Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult dela un nebun decît dela el. -21 Slujitorul pe care -l răsfeţi din copilărie, la urmă ajunge de se crede fiu. -22 Un om mînios stîrneşte certuri, şi un înfuriat face multe păcate. -23 Mîndria unui om îl scoboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste. -24 Cine împarte cu un hoţ îşi urăşte viaţa, aude blestemul, şi nu spune nimic. -25 Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n'are dece să se teamă. -26 Mulţi umblă după bunăvoinţa celui ce stăpîneşte, dar Domnul este acela care face dreptate fiecăruia.27 Omul nelegiuit este o scîrbă înaintea celor neprihăniţi, dar cel ce umblă fără prihană este o scîrbă înaintea celor răi.