1 É melhor um bocado seco, e com ele a tranquilidade, do que a casa cheia de iguarias e com desavença.2 O servo prudente dominará sobre o filho que faz envergonhar; e repartirá a herança entre os irmãos.3 O crisol é para a prata, e o forno para o ouro; mas o Senhor é quem prova os corações.4 O ímpio atenta para o lábio iníquo, o mentiroso inclina os ouvidos à língua maligna.5 O que escarnece do pobre insulta ao seu Criador, o que se alegra da calamidade não ficará impune.6 A coroa dos velhos são os filhos dos filhos; e a glória dos filhos são seus pais.7 Não convém ao tolo a fala excelente; quanto menos ao príncipe, o lábio mentiroso.8 O presente é, aos olhos dos que o recebem, como pedra preciosa; para onde quer que se volte servirá de proveito.9 Aquele que encobre a transgressão busca a amizade, mas o que revolve o assunto separa os maiores amigos.10 A repreensão penetra mais profundamente no prudente do que cem açoites no tolo.11 Na verdade o rebelde não busca senão o mal; afinal, um mensageiro cruel será enviado contra ele.12 Encontre-se o homem com a ursa roubada dos filhos, mas não com o louco na sua estultícia.13 Quanto àquele que paga o bem com o mal, não se apartará o mal da sua casa.14 Como o soltar das águas é o início da contenda, assim, antes que sejas envolvido afasta-te da questão.15 O que justifica o ímpio, e o que condena o justo, tanto um como o outro são abomináveis ao Senhor.16 De que serviria o preço na mão do tolo para comprar sabedoria, visto que não tem entendimento?17 Em todo o tempo ama o amigo e para a hora da angústia nasce o irmão.18 O homem falto de entendimento compromete-se, ficando por fiador na presença do seu amigo.19 O que ama a transgressão ama a contenda; o que exalta a sua porta busca a ruína.20 O perverso de coração jamais achará o bem; e o que tem a língua dobre vem a cair no mal.21 O que gera um tolo para a sua tristeza o faz; e o pai do insensato não tem alegria.22 O coração alegre é como o bom remédio, mas o espírito abatido seca até os ossos.23 O ímpio toma presentes em secreto para perverter as veredas da justiça.24 No rosto do entendido se vê a sabedoria, mas os olhos do tolo vagam pelas extremidades da terra.25 O filho insensato é tristeza para seu pai, e amargura para aquela que o deu à luz.26 Também não é bom punir o justo, nem tampouco ferir aos príncipes por equidade.27 O que possui o conhecimento guarda as suas palavras, e o homem de entendimento é de precioso espírito.28 Até o tolo, quando se cala, é reputado por sábio; e o que cerra os seus lábios é tido por entendido.

1 Mai bine o bucată de pîne uscată, cu pace, decît o casă plină de cărnuri, cu ceartă! -2 Un argat cu minte stăpîneşte peste fiul care face ruşine, şi va împărţi moştenirea cu fraţii lui.3 Tigaia lămureşte argintul, şi cuptorul lămureşte aurul; dar Cel ce încearcă inimile, este Domnul. -4 Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită, şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare. -5 Cine îşi bate joc de sărac, îşi bate joc de Cel ce l -a făcut; cine se bucură de o nenorocire, nu va rămînea nepedepsit. -6 Copiii copiilor sînt cununa bătrînilor, şi părinţii sînt slava copiilor lor. -7 Cuvintele alese nu se potrivesc în gura unui nebun; cu cît mai puţin cuvintele mincinoase în gura unui om de viţă aleasă! -8 Darurile par o piatră scumpă în ochii celor ce le primesc: ori încotro se întorc, izbîndesc. -9 Cine acopere o greşală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, desbină pe prieteni. -10 O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decît o sută de lovituri pe cel nebun. -11 Cel rău nu caută decît răscoală, dar un sol fără milă va fi trimes împotriva lui. -12 Mai bine să întîlneşti o ursoaică jefuită de puii ei, decît un nebun în timpul nebuniei lui. -13 Celui ce întoarce rău pentru bine, nu -i va părăsi răul casa. -14 Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape; deaceea, curmă cearta înainte de a se înteţi. -15 Cel ce iartă pe vinovat şi osîndeşte pe cel nevinovat, sînt amîndoi o scîrbă înaintea Domnului. -16 La ce slujeşte argintul în mîna nebunului? Să cumpere înţelepciunea?... Dar n'are minte. -17 Prietenul adevărat iubeşte oricînd, şi în nenorocire ajunge ca un frate. -18 Omul fără minte dă chezăşie, se pune chezaş pentru aproapele său. -19 Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul, şi cine-şi zideşte poarta prea înaltă, îşi caută pieirea. -20 Cel cu inimă prefăcută nu găseşte fericirea, şi cel cu limba stricată cade în nenorocire. -21 Cine dă naştere unui nebun va avea întristare, şi tatăl unui nebun nu poate să se bucure. -22 O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mîhnit usucă oasele. -23 Cel rău primeşte daruri pe ascuns, ca să sucească şi căile dreptăţii. -24 Înţelepciunea este în faţa omului priceput, dar ochii nebunului o caută la capătul pămîntului. -25 Un fiu nebun aduce necaz tatălui său, şi amărăciune celei ce l -a născut. -26 Nu este bine să osîndeşti pe cel neprihănit la o gloabă, nici să loveşti pe cei de neam ales din pricina neprihănirii lor. -27 Cine îşi înfrînează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput. -28 Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea, şi de priceput dacă şi-ar ţinea gura.