1 Eu disse: Guardarei os meus caminhos para não pecar com a minha língua; guardarei a boca com um freio, enquanto o ímpio estiver diante de mim.2 Com o silêncio fiquei mudo; calava-me mesmo acerca do bem, e a minha dor se agravou.3 Esquentou-se-me o coração dentro de mim; enquanto eu meditava se acendeu um fogo; então falei com a minha língua:4 Faze-me conhecer, Senhor, o meu fim, e a medida dos meus dias qual é, para que eu sinta quanto sou frágil.5 Eis que fizeste os meus dias como a palmos; o tempo da minha vida é como nada diante de ti; na verdade, todo homem, por mais firme que esteja, é totalmente vaidade. (Selá.)6 Na verdade, todo homem anda numa vã aparência; na verdade, em vão se inquietam; amontoam riquezas, e não sabem quem as levará.7 Agora, pois, Senhor, que espero eu? A minha esperança está em ti.8 Livra-me de todas as minhas transgressões; não me faças o opróbrio dos loucos.9 Emudeci; não abro a minha boca, porquanto tu o fizeste.10 Tira de sobre mim a tua praga; estou desfalecido pelo golpe da tua mão.11 Quando castigas o homem, com repreensões por causa da iniquidade, fazes com que a sua beleza se consuma como a traça; assim todo homem é vaidade. (Selá.)12 Ouve, Senhor, a minha oração, e inclina os teus ouvidos ao meu clamor; não te cales perante as minhas lágrimas, porque sou um estrangeiro contigo e peregrino, como todos os meus pais.13 Poupa-me, até que tome alento, antes que me vá, e não seja mais.

1 (Către mai marele cîntăreţilor: Către Iedutun. Un psalm al lui David.) Ziceam: ,,Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frîu gurii, cît va sta cel rău înaintea mea.``2 Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; şi totuş durerea mea nu era mai puţin mare.3 Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi -a venit cuvîntul pe limbă, şi am zis:4 ,,Doamne, spune-mi care este sfîrşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cît de trecător sînt.``5 Iată că zilele mele sînt cît un lat de mînă, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricît de bine s'ar ţinea. -6 Da, omul umblă ca o umbră, se frămîntă degeaba, strînge la comori, şi nu ştie cine le va lua.7 Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea8 Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!9 Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.10 Abate-Ţi loviturile dela mine! Îmi iese sufletul supt loviturile mînii Tale.11 Tu pedepseşti pe om, şi -l loveşti pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare.12 Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrămilor mele! Căci sînt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.13 Abate-Ţi privirea dela mine, şi lasă-mă să răsuflu, pînă nu mă duc şi să nu mai fiu!