1 Clamei a Deus com a minha voz, a Deus levantei a minha voz, e ele inclinou para mim os ouvidos.

2 No dia da minha angústia busquei ao Senhor; a minha mão se estendeu de noite, e não cessava; a minha alma recusava ser consolada.

3 Lembrava-me de Deus, e me perturbei; queixava-me, e o meu espírito desfalecia. (Selá.)

4 Sustentaste os meus olhos acordados; estou tão perturbado que não posso falar.

5 Considerava os dias da antiguidade, os anos dos tempos antigos.

6 De noite chamei à lembrança o meu cântico; meditei em meu coração, e o meu espírito esquadrinhou.

7 Rejeitará o Senhor para sempre e não tornará a ser favorável?

8 Cessou para sempre a sua benignidade? Acabou-se já a promessa de geração em geração?

9 Esqueceu-se Deus de ter misericórdia? Ou encerrou ele as suas misericórdias na sua ira? (Selá.)

10 E eu disse: Isto é enfermidade minha; mas eu me lembrarei dos anos da destra do Altíssimo.

11 Eu me lembrarei das obras do Senhor; certamente que eu me lembrarei das tuas maravilhas da antiguidade.

12 Meditarei também em todas as tuas obras, e falarei dos teus feitos.

13 O teu caminho, ó Deus, está no santuário. Quem é Deus tão grande como o nosso Deus?

14 Tu és o Deus que fazes maravilhas; tu fizeste notória a tua força entre os povos.

15 Com o teu braço remiste o teu povo, os filhos de Jacó e de José. (Selá.)

16 As águas te viram, ó Deus, as águas te viram, e tremeram; os abismos também se abalaram.

17 As nuvens lançaram água, os céus deram um som; as tuas flechas correram duma para outra parte.

18 A voz do teu trovão estava no céu; os relâmpagos iluminaram o mundo; a terra se abalou e tremeu.

19 O teu caminho é no mar, e as tuas veredas nas águas grandes, e os teus passos não são conhecidos.

20 Guiaste o teu povo, como a um rebanho, pela mão de Moisés e de Arão.

1 (Către mai marele cîntăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui Asaf.) Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta.

2 În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mînile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mîngîiere.

3 Mi-aduc aminte de Dumnezeu, şi gem; mă gîndesc adînc în mine, şi mi se mîhneşte duhul. -

4 Tu îmi ţii ploapele deschise; şi, de mult ce mă frămînt, nu pot vorbi.

5 Mă gîndesc la zilele de demult, la anii de odinioară.

6 Mă gîndesc la cîntările mele noaptea, cuget adînc în lăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gînduri, şi zic:

7 ,,Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor?

8 S'a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S'a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?

9 A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi -a tras El, în mînia Lui, înapoi îndurarea?`` -

10 Atunci îmi zic: ,,Ceeace mă face să sufăr, este că dreapta Celui Prea Înalt nu mai este aceeaş``...

11 Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară;

12 da, mă voi gîndi la toate lucrările Tale, şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale.

13 Dumnezeule, căile Tale sînt sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?

14 Tu eşti Dumnezeul, care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare.

15 Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.

16 Cînd Te-au văzut apele, Dumnezeule, cînd Te-au văzut apele, s'au cutremurat, şi adîncurile s'au mişcat.

17 Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au sburat în toate părţile.

18 Tunetul Tău a isbucnit în vîrtej de vînt, fulgerile au luminat lumea: pămîntul s'a mişcat şi s'a cutremurat.

19 Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s'au mai cunoscut urmele.

20 Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mîna lui Moise şi Aaron.