1 A minha alma espera somente em Deus; dele vem a minha salvação.

2 Só ele é a minha rocha e a minha salvação; é a minha defesa; não serei grandemente abalado.

3 Até quando maquinareis o mal contra um homem? Sereis mortos todos vós, sereis como uma parede encurvada e uma sebe prestes a cair.

4 Eles somente consultam como o hão de derrubar da sua excelência; deleitam-se em mentiras; com a boca bendizem, mas nas suas entranhas maldizem. (Selá.)

5 Ó minha alma, espera somente em Deus, porque dele vem a minha esperança.

6 Só ele é a minha rocha e a minha salvação; é a minha defesa; não serei abalado.

7 Em Deus está a minha salvação e a minha glória; a rocha da minha fortaleza, e o meu refúgio estão em Deus.

8 Confiai nele, ó povo, em todos os tempos; derramai perante ele o vosso coração. Deus é o nosso refúgio. (Selá.)

9 Certamente que os homens de classe baixa são vaidade, e os homens de ordem elevada são mentira; pesados em balanças, eles juntos são mais leves do que a vaidade.

10 Não confieis na opressão, nem vos ensoberbeçais na rapina; se as vossas riquezas aumentam, não ponhais nelas o coração.

11 Deus falou uma vez; duas vezes ouvi isto: que o poder pertence a Deus.

12 A ti também, Senhor, pertence a misericórdia; pois retribuirás a cada um segundo a sua obra.

1 (Către mai marele cîntăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui David.) Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; dela El îmi vine ajutorul.

2 Da, El este Stînca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.

3 Pînă cînd vă veţi năpusti asupra unui om, pînă cînd veţi căuta cu toţii să -l doborîţi ca pe un zid gata să cadă, ca pe un gard gata să se surpe?

4 Da, ei pun la cale să -l doboare din înălţimea lui: le place minciuna; cu gura binecuvintează, dar cu inima blastămă. -

5 Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci dela El îmi vine nădejdea.

6 Da, El este Stînca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina.

7 Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul şi slava mea; în Dumnezeu este stînca puterii mele, locul meu de adăpost.

8 Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. -

9 Da, o nimica sînt fiii omului! Minciună sînt fiii oamenilor! Puşi în cumpănă toţi la olaltă, ar fi mai uşori decît o suflare

10 Nu vă încredeţi în asuprire, şi nu vă puneţi nădejdea zădarnică în răpire; cînd cresc bogăţiile, nu vă lipiţi inima de ele.

11 Odată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit că ,,Puterea este a lui Dumnezu.``

12 A Ta, Doamne, este şi bunătatea, căci Tu răsplăteşti fiecăruia după faptele lui.