1 E Salomão se aparentou com Faraó, rei do Egito; e tomou a filha de Faraó, e a trouxe à cidade de Davi, até que acabasse de edificar a sua casa, e a casa do Senhor, e a muralha de Jerusalém em redor. 2 Entretanto, o povo sacrificava sobre os altos; porque até àqueles dias ainda não se havia edificado casa ao nome do Senhor.

3 E Salomão amava ao Senhor, andando nos estatutos de Davi seu pai; somente que nos altos sacrificava, e queimava incenso.

4 E foi o rei a Gibeom para lá sacrificar, porque aquele era o alto maior; mil holocaustos sacrificou Salomão naquele altar. 5 E em Gibeom apareceu o Senhor a Salomão de noite em sonhos; e disse-lhe Deus: Pede o que queres que eu te dê.

6 E disse Salomão: De grande beneficência usaste tu com teu servo Davi, meu pai, como também ele andou contigo em verdade, e em justiça, e em retidão de coração, perante a tua face; e guardaste-lhe esta grande beneficência, e lhe deste um filho que se assentasse no seu trono, como se vê neste dia.

7 Agora, pois, ó Senhor meu Deus, tu fizeste reinar a teu servo em lugar de Davi meu pai; e sou apenas um menino pequeno; não sei como sair, nem como entrar. 8 E teu servo está no meio do teu povo que elegeste; povo grande, que nem se pode contar, nem numerar, pela sua multidão. 9 A teu servo, pois, dá um coração entendido para julgar a teu povo, para que prudentemente discirna entre o bem e o mal; porque quem poderia julgar a este teu tão grande povo?

10 E esta palavra pareceu boa aos olhos do Senhor, de que Salomão pedisse isso. 11 E disse-lhe Deus: Porquanto pediste isso, e não pediste para ti muitos dias, nem pediste para ti riquezas, nem pediste a vida de teus inimigos; mas pediste para ti entendimento, para discernires o que é justo;

12 Eis que fiz segundo as tuas palavras; eis que te dei um coração tão sábio e entendido, que antes de ti igual não houve, e depois de ti igual não se levantará. 13 E também até o que não pediste te dei, assim riquezas como glória; de modo que não haverá igual a ti entre os reis, por todos os teus dias. 14 E, se andares nos meus caminhos, guardando os meus estatutos, e os meus mandamentos, como andou Davi teu pai, também prolongarei os teus dias.

15 E acordou Salomão, e eis que era sonho. E indo a Jerusalém, pôs-se perante a arca da aliança do Senhor, e sacrificou holocausto, e preparou sacrifícios pacíficos, e fez um banquete a todos os seus servos.

16 Então vieram duas mulheres prostitutas ao rei, e se puseram perante ele. 17 E disse-lhe uma das mulheres: Ah! Senhor meu, eu e esta mulher moramos numa casa; e tive um filho, estando com ela naquela casa.

18 E sucedeu que, ao terceiro dia, depois do meu parto, teve um filho também esta mulher; estávamos juntas; nenhum estranho estava conosco na casa; somente nós duas naquela casa. 19 E de noite morreu o filho desta mulher, porquanto se deitara sobre ele. 20 E levantou-se à meia-noite, e tirou o meu filho do meu lado, enquanto dormia a tua serva, e o deitou no seu seio; e a seu filho morto deitou no meu seio. 21 E, levantando-me eu pela manhã, para dar de mamar a meu filho, eis que estava morto; mas, atentando pela manhã para ele, eis que não era meu filho, que eu havia tido.

22 Então disse a outra mulher: Não, mas o vivo é meu filho, e teu filho o morto. Porém esta disse: Não, por certo, o morto é teu filho, e meu filho o vivo. Assim falaram perante o rei.

23 Então disse o rei: Esta diz: Este que vive é meu filho, e teu filho o morto; e esta outra diz: Não, por certo, o morto é teu filho e meu filho o vivo.

24 Disse mais o rei: Trazei-me uma espada. E trouxeram uma espada diante do rei.

25 E disse o rei: Dividi em duas partes o menino vivo; e dai metade a uma, e metade a outra.

26 Mas a mulher, cujo filho era o vivo, falou ao rei (porque as suas entranhas se lhe enterneceram por seu filho), e disse: Ah! Senhor meu, dai-lhe o menino vivo, e de modo nenhum o mateis. Porém a outra dizia: Nem teu nem meu seja; dividi-o.

27 Então respondeu o rei, e disse: Dai a esta o menino vivo, e de maneira nenhuma o mateis, porque esta é sua mãe.

28 E todo o Israel ouviu o juízo que havia dado o rei, e temeu ao rei; porque viram que havia nele a sabedoria de Deus, para fazer justiça.

1 Solomon*Cap. 7:8;9:24. s-a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon și a adus-o în cetatea*2 Sam. 5:7. lui David până și-a isprăvit de zidit casa*Cap. 7:1. lui, Casa*Cap. 6. Domnului și zidul*Cap. 9:15,19. dimprejurul Ierusalimului. 2 Poporul*Lev. 17:3-5.Deut. 12:2,4,5. Cap. 22:43. nu aducea jertfe decât pe înălțimi, căci până pe vremea aceasta nu se zidise încă o casă în Numele Domnului. 3 Solomon iubea*Deut. 6:5;30:16,20.Ps. 31:23.Rom. 8:28.1 Cor. 8:3. pe Domnul și se ținea*Vers. 6,14. de obiceiurile tatălui său David. Numai că aducea jertfe și tămâie pe înălțimi. 4 Împăratul s-a dus*2 Cron. 1:3. la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci*1 Cron. 16:39.2 Cron. 1:3. era cea mai însemnată înălțime. Solomon a adus o mie de arderi-de-tot pe altar. 5 La Gabaon*Cap. 9:2.2 Cron. 1:7., Domnul S-a arătat în vis*Num. 12:6.Mat. 1:20;2:13,19. lui Solomon noaptea și Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ți dau." 6 Solomon*2 Cron. 1:8. a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoință față de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla*Cap. 2:4;9:4.2 Împ. 20:3.Ps. 15:2. înaintea Ta în credincioșie, în dreptate și în curăție de inimă față de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoință și i-ai dat un fiu*Cap. 1:48. care șade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi. 7 Acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărățească în locul tatălui meu David, și eu nu sunt decât un tânăr*1 Cron. 29:1., nu sunt încercat*Num. 27:17.. 8 Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai*Deut. 7:6. ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici*Gen. 13:16;15:5. numărat, din pricina mulțimii lui. 9 Dă dar*2 Cron. 1:10.Prov. 2:3-9.Iac. 1:5. robului Tău o inimă pricepută, ca să judece*Ps. 72:1,2. pe poporul Tău, să deosebească*Evr. 5:14. binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta așa de mare la număr?" 10 Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului. 11 Și Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri*Iac. 4:3. pentru tine nici viață lungă, nici bogății, nici moartea vrăjmașilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, 12 voi*1 Ioan 5:14,15. face după cuvântul tău. Îți voi*Cap. 4:29-31;5:12;10:24.Ecl. 1:16. da o inimă înțeleaptă și pricepută, așa cum n-a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula nimeni niciodată ca tine. 13 Mai mult, îți voi da*Mat. 6:33.Efes. 3:20. și ce n-ai cerut: bogății*Cap. 4:21,24;10:23,25.Prov. 3:16. și slavă, așa încât în tot timpul vieții tale nu va fi niciun împărat ca tine. 14 Și, dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile și poruncile Mele, cum*Cap. 15:5. a făcut David, tatăl tău, îți voi lungi*Ps. 91:16.Prov. 3:2. zilele." 15 Solomon s-a*Gen. 41:7. deșteptat. Acesta a fost visul. Solomon s-a întors la Ierusalim și s-a înfățișat înaintea chivotului legământului Domnului. A adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire și a dat un ospăț*Gen. 40:20. Cap. 8:65.Est. 1:3.Dan. 5:1.Marcu 6:21. tuturor slujitorilor lui.

16 Atunci au venit două femei curve la împărat și s-au înfățișat*Num. 27:2. înaintea lui. 17 Una din femei a zis: „Rogu-mă, domnul meu, eu și femeia aceasta locuiam în aceeași casă și am născut lângă ea în casă. 18 După trei zile, femeia aceasta a născut și ea. Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă, nu eram decât noi amândouă. 19 Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentru că se culcase peste el. 20 Ea s-a sculat pe la mijlocul nopții, a luat pe fiul meu de lângă mine, pe când dormea roaba ta, și l-a culcat la sânul ei, iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la sânul meu. 21 Dimineața, m-am sculat să dau țâță copilului, și iată că era mort. M-am uitat cu luare aminte la el dimineața, și iată că nu era fiul meu pe care-l născusem." 22 Cealaltă femeie a zis: „Ba nu; fiul meu este cel viu, iar fiul tău e cel mort." Dar cea dintâi a răspuns: „Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu." Așa au vorbit ele înaintea împăratului. 23 Împăratul a zis: „Una zice: ‘Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort.’ Și cealaltă zice: ‘Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.’" 24 Apoi a adăugat: „Aduceți-mi o sabie!" Au adus o sabie înaintea împăratului. 25 Și împăratul a zis: „Tăiați în două copilul cel viu și dați o jumătate uneia și o jumătate celeilalte!" 26 Atunci, femeia al cărei copil era viu a simțit că i*Gen. 43:30.Is. 49:15.Ier. 31:20.Osea 11:8. se rupe inima pentru copil și a zis împăratului: „Ah, domnul meu, dă-i mai bine ei copilul cel viu și nu-l omorî!" Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al tău; tăiați-l!" 27 Și împăratul, luând cuvântul, a zis: „Dați celei dintâi copilul cel viu și nu-l omorâți. Ea este mama lui." 28 Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise împăratul. Și s-au temut de împărat, căci au văzut că înțelepciunea*Vers. 9,11,12. lui Dumnezeu era în el, povățuindu-l în judecățile lui.