1 (Către mai marele cîntăreţilor. Se cîntă ca şi ,,Crinul mărturiei``. O cîntare de laudă a lui David, spre învăţătură. Făcută cînd purta război cu Sirienii din Mesopotamia şi cu Sirienii din Ţoba şi cînd s'a întors Ioab şi a bătut în Valea Sării douăsprezece mii de Edomiţi.) Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăştiat, şi Te-ai mîniat: ridică-ne iarăş!
2 Ai cutremurat pămîntul, l-ai despicat; drege -i spărturile, căci se clatină!
3 Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele, ne-ai adăpat cu un vin de amorţire.
4 Ai dat celorce se tem de Tine un steag, ca să -l înalţe spre biruinţa adevărului. -
5 Pentruca prea iubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta, şi ascultă-ne!
6 Dumnezeu a zis în sfinţenia Lui: ,,Voi ieşi biruitor, voi împărţi Sihemul, şi voi măsura valea Sucot.
7 Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase; Efraim este tăria capului Meu, iar Iuda, toiagul Meu de cîrmuire:
8 Moab este ligheanul în care Mă spăl: peste Edom Îmi arunc încălţămintea: ţara Filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!`` -
9 Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom?
10 Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat, şi nu mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?
11 Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz! Căci ajutorul omului este zădarnic.
12 Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari, şi El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri.
1 Dem Vorsänger; nach Schuschan-Eduth. Ein Gedicht von David, zum Lehren,
2 als er stritt mit den Syrern von Mesopotamien und mit den Syrern von Zoba, und Joab zurückkehrte und die Edomiter im Salztale schlug, zwölftausend Mann.
3 Gott, du hast uns verworfen, hast uns zerstreut, bist zornig gewesen; führe uns wieder zurück!
4 Du hast das Land O. die Erde erschüttert, hast es zerrissen; heile seine Risse, denn es wankt!
5 Du hast dein Volk Hartes sehen lassen, mit Taumelwein hast du uns getränkt.
6 Denen, die dich fürchten, hast du ein Panier gegeben, daß es sich erhebe um der Wahrheit willen. (Sela.)
7 Damit befreit werden deine Geliebten, rette durch deine Rechte und erhöre uns! Nach and. Lesart: mich; vergl. [Ps 108,6-13]
8 Gott hat geredet in seiner Heiligkeit: Frohlocken will ich, will Sichem verteilen und das Tal Sukkoth ausmessen.
9 Mein ist Gilead, und mein Manasse, und Ephraim ist die Wehr meines Hauptes, Juda mein Herrscherstab. Und. üb.: mein Gesetzgeber
10 Moab ist mein Waschbecken, auf Edom will ich meine Sandale werfen; Philistäa, jauchze mir zu!
11 Wer wird mich führen in die feste Stadt, wer wird mich leiten bis nach Edom?
12 Nicht du, Gott, der du uns verworfen hast, und nicht auszogest, o Gott, mit unseren Heeren?
13 Schaffe uns Hilfe aus der Bedrängnis! O. vom Bedränger Menschenrettung ist ja eitel.
14 Mit Gott werden wir mächtige Taten Eig. Mächtiges tun; und er, er wird unsere Bedränger zertreten.