1 (Către mai marele cîntăreţilor. ,,Nu nimici``. O cîntare de laudă a lui David. Făcută cînd a fugit în peşteră, urmărit de Saul.) Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, pînă vor trece nenorocirile.
2 Eu strig către Dumnezeu, către Cel Prea Înalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.
3 El îmi va trimete izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire). Da, Dumnezeu Îşi va trimete bunătatea şi credincioşia.
4 Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni cari varsă flacări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sînt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită.
5 Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pămîntul să se întindă slava Ta!
6 Ei întinseseră un laţ supt paşii mei; sufletul mi se încovoia, şi-mi săpaseră o groapă înainte: Dar au căzut ei în ea. -
7 Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cînta, da, şi voi suna din instrumentele mele.
8 Trezeşte-te, suflete! Treziţi-vă, alăută şi arfă! Mă voi trezi în zori de zi.
9 Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cînta printre neamuri.
10 Căci bunătatea Ta ajunge pînă la ceruri, şi credincioşia Ta pînă la nori.
11 Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pămîntul să se întindă slava Ta!
1 (다윗의 믹담 시. 영장으로 알다스헷에 맞춘 노래. 다윗이 사울을 피하여 굴에 있던 때에) 하나님이여, 나를 긍휼히 여기시고 나를 긍휼히 여기소서 내 영혼이 주께로 피하되 주의 날개 그늘 아래서 이 재앙이 지나기까지 피하리이다
2 내가 지극히 높으신 하나님께 부르짖음이여, 곧 나를 위하여 모든 것을 이루시는 하나님께로다
3 저가 하늘에서 보내사 나를 삼키려는 자의 비방에서 나를 구원하실지라 (셀라) 하나님이 그 인자와 진리를 보내시리로다
4 내 혼이 사자 중에 처하며 내가 불사르는 자 중에 누웠으니 곧 인생 중에라 저희 이는 창과 살이요 저희 혀는 날카로운 칼 같도다
5 하나님이여, 주는 하늘 위에 높이 들리시며 주의 영광은 온 세계 위에 높아지기를 원하나이다
6 저희가 내 걸음을 장애하려고 그물을 예비하였으니 내 영혼이 억울하도다 저희가 내 앞에 웅덩이를 팠으나 스스로 그 중에 빠졌도다 (셀라)
7 하나님이여, 내 마음이 확정되었고 내 마음이 확정되었사오니 내가 노래하고 내가 찬송하리이다
8 내 영광아 깰지어다 ! 비파야 수금아 깰지어다 ! 내가 새벽을 깨우리로다 !
9 주여, 내가 만민 중에서 주께 감사하오며 열방 중에서 주를 찬송하리이다
10 대저 주의 인자는 커서 하늘에 미치고 주의 진리는 궁창에 이르나이다
11 하나님이여, 주는 하늘 위에 높이 들리시며 주의 영광은 온 세계위에 높아지기를 원하나이다