1 Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea, şi pleacă urechea la învăţătura mea,

2 ca să fii cu chibzuinţă, şi buzele tale să aibă cunoştinţă.

3 Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decît untdelemnul;

4 dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.

5 Picioarele ei pogoară la moarte, paşii ei dau în locuinţa morţilor.

6 Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei, şi nu ştie unde merge.

7 Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, şi nu vă abateţi dela cuvintele gurii mele:

8 depărtează-te de drumul care duce la ea, şi nu te apropia de uşa casei ei,

9 ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta, şi unui om fără milă anii tăi;

10 ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta, şi tu să te trudeşti pentru casa altuia;

11 ca nu cumva să gemi, la urmă, cînd carnea şi trupul ţi se vor istovi,

12 şi să zici: ,,Cum am putut eu să urăsc certarea, şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea?

13 Cum am putut să n'ascult glasul învăţătorilor mei, şi să nu iau aminte la ceice mă învăţau?

14 Cît pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării!``

15 Bea apă din fîntîna ta, şi din izvoarele puţului tău.

16 Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă rîurile pe pieţele de obşte?

17 Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lîngă tine.

18 Izvorul tău să fie binecuvîntat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale.

19 Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!

20 Şi pentruce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sînul unei necunoscute?

21 Căci căile omului sînt lămurite înaintea ochilor Domnului, şi El vede toate cărările lui.

22 Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului lui.

23 El va muri din lipsă de înfrînare, se va poticni din prea multa lui nebunie.

1 Meu filho, atende à minha sabedoria, presta atenção à minha razão,

2 a fim de conservares o sentido das coisas e guardares a ciência em teus lábios.

3 Porque os lábios da mulher alheia destilam o mel; seu paladar é mais oleoso que o azeite.

4 No fim, porém, é amarga como o absinto, aguda como a espada de dois gumes.

5 Seus pés se encaminham para a morte, seus passos atingem a região dos mortos.

6 Longe de andarem pela vereda da vida, seus passos se extraviam, sem saber para onde.

7 Escutai-me, pois, meus filhos, não vos aparteis das palavras de minha boca.

8 Afasta dela teu caminho, não te aproximes da porta de sua casa,

9 para que não seja entregue a outros tua fortuna e tua vida a um homem cruel;

10 para que estranhos não se fartem de teus haveres e o fruto de teu trabalho não passe para a casa alheia;

11 para que não gemas no fim, quando forem consumidas tuas carnes e teu corpo

12 e tiveres que dizer: Por que odiei a disciplina, e meu coração desdenhou a correção?

13 Por que não ouvi a voz de meus mestres, nem dei ouvido aos meus educadores?

14 Por pouco eu chegaria ao cúmulo da desgraça no meio da assembléia do povo.

15 Bebe a água do teu poço e das correntes de tua cisterna.

16 Derramar-se-ão tuas fontes por fora e teus arroios nas ruas?

17 Sejam eles para ti só, sem que os estranhos neles tomem parte.

18 Seja bendita a tua fonte! Regozija-te com a mulher de tua juventude,

19 corça de amor, serva encantadora. Que sejas sempre embriagado com seus encantos e que seus amores te embriaguem sem cessar!

20 Por que hás de te enamorar de uma alheia e abraçar o seio de uma estranha?

21 Pois o Senhor olha os caminhos dos homens e observa todas as suas veredas.

22 O homem será preso por suas próprias faltas e ligado com as cadeias de seu pecado.

23 Perecerá por falta de correção e se desviará pelo excesso de sua loucura.