1 Nu strigă înţelepciunea, şi nu-şi înalţă priceperea glasul?

2 Ea se aşează sus pe înălţimi, afară pe drum, la răspîntii,

3 şi strigă lîngă porţi, la intrarea cetăţii, la intrarea porţilor:

4 ,,Oamenilor, către voi strig, şi spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul meu.

5 Învăţaţi-vă minte, proştilor, şi înţelepţiţi-vă nebunilor!

6 Asculaţi, căci am lucruri mari de spus, şi buzele mi se deschid ca să înveţe pe alţii ce este drept.

7 Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna!

8 Toate cuvintele gurii mele sînt drepte, n'au nimic neadevărat nici sucit în ele.

9 Toate sînt lămurite pentru cel priceput, şi drepte pentru ceice au găsit ştiinţa.

10 Primiţi mai de grabă învăţăturile mele decît argintul, şi mai de grabă ştiinţa de cît aurul scump.

11 Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult de cît mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea.

12 Eu, Înţelepciunea, am ca locuinţă mintea, şi pot născoci cele mai chibzuite planuri.

13 Frica de Domnul este urîrea răului; trufia şi mîndria, purtarea rea şi gura... mincinoasă, iată ce urăsc eu.

14 Dela mine vine sfatul şi izbînda, eu sînt priceperea, a mea este puterea.

15 Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voivozii porunci drepte.

16 Prin mine cîrmuiesc dregătorii, şi mai marii, toţi judecătorii pămîntului.

17 Eu iubesc pe ceice mă iubesc, şi cei ce mă caută cu totdinadinsul mă găsesc.

18 Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea.

19 Rodul meu este mai bun decît aurul cel mai curat, şi venitul meu întrece argintul cel mai ales.

20 Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,

21 ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc, şi să le umplu visteriile.

22 Domnul m'a făcut cea dintîi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.

23 Eu am fost aşezată din vecinicie, înainte de orice început, înainte de a fi pămîntul.

24 Am fost născută cînd încă nu erau adîncuri, nici izvoare încărcate cu ape;

25 am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile,

26 cînd nu era încă nici pămîntul, nici cîmpiile, nici cea dintîi fărîmă din pulberea lumii.

27 Cînd a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; cînd a tras o zare pe faţa adîncului,

28 cînd a pironit norii sus, şi cînd au ţîşnit cu putere izvoarele adîncului,

29 cînd a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, cînd a pus temeliile pămîntului,

30 eu eram meşterul Lui, la lucru lîngă el, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucînd neîncetat înaintea Lui,

31 jucînd pe rotocolul pămîntului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.

32 Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de ceice păzesc căile mele!

33 Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi, şi nu lepădaţi sfatul meu.

34 Ferice de omul care m'ascultă, care veghează zilnic la porţile mele, şi păzeşte pragul uşii mele.

35 Căci celce mă găseşte, găseşte viaţa, şi capătă bunăvoinţa Domnului.

36 Dar celce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi ceice mă urăsc pe mine, iubesc moartea.

1 Por ventura não clama a Sabedoria e a inteligência não eleva a sua voz?

2 No cume das montanhas posta-se ela, e nas encruzilhadas dos caminhos.

3 Alça sua voz na entrada das torres, junto às portas, nas proximidades da cidade.

4 É a vós, ó homens, que eu apelo; minha voz se dirige aos filhos dos homens.

5 Ó simples, aprendei a prudência, adquiri a inteligência, ó insensatos.

6 Prestai atenção, pois! Coisas magníficas vos anuncio, de meus lábios só sairá retidão,

7 porque minha boca proclama a verdade e meus lábios detestam a iniqüidade.

8 Todas as palavras de minha boca são justas, nelas nada há de falso nem de tortuoso.

9 São claras para os que as entendem e retas para o que chegou à ciência.

10 Recebei a instrução e não o dinheiro. Preferi a ciência ao fino ouro,

11 pois a Sabedoria vale mais que as pérolas e jóia alguma a pode igualar.

12 Eu, a Sabedoria, sou amiga da prudência, possuo uma ciência profunda.

13 O temor do Senhor é o ódio ao mal. Orgulho, arrogância, caminho perverso, boca mentirosa: eis o que eu detesto.

14 Meu é o conselho e o bom êxito, minha a inteligência, minha a força.

15 Por mim reinam os reis e os legisladores decretam a justiça;

16 por mim governam os magistrados e os magnatas regem a terra.

17 Amo os que me amam. Quem me procura, encontra-me.

18 Comigo estão a riqueza e a glória, os bens duráveis e a justiça.

19 Mais precioso que o mais fino ouro é o meu fruto, meu produto tem mais valor que a mais fina prata.

20 Sigo o caminho da justiça, no meio da senda da eqüidade.

21 Deixo os meus haveres para os que me amam e acumulo seus tesouros.

22 O Senhor me criou, como primícia de suas obras, desde o princípio, antes do começo da terra.

23 Desde a eternidade fui formada, antes de suas obras dos tempos antigos.

24 Ainda não havia abismo quando fui concebida, e ainda as fontes das águas não tinham brotado.

25 Antes que assentados fossem os montes, antes dos outeiros, fui dada à luz;

26 antes que fossem feitos a terra e os campos e os primeiros elementos da poeira do mundo.

27 Quando ele preparava os céus, ali estava eu; quando traçou o horizonte na superfície do abismo,

28 quando firmou as nuvens no alto, quando dominou as fontes do abismo,

29 quando impôs regras ao mar, para que suas águas não transpusessem os limites, quando assentou os fundamentos da terra,

30 junto a ele estava eu como artífice, brincando todo o tempo diante dele,

31 brincando sobre o globo de sua terra, achando as minhas delícias junto aos filhos dos homens.

32 E agora, meus filhos, escutai-me: felizes aqueles que guardam os meus caminhos.

33 Ouvi minha instrução para serdes sábios, não a rejeiteis.

34 Feliz o homem que me ouve e que vela todos os dias à minha porta e guarda os umbrais de minha casa!

35 Pois quem me acha encontra a vida e alcança o favor do Senhor.

36 Mas quem me ofende, prejudica-se a si mesmo; quem me odeia, ama a morte.