1 Wherefore, leaving the word of the beginning of the Christ, let us go on to what belongs to full growth, not laying again a foundation of repentance from dead works and faith in God, 2 of the doctrine of washings, and of imposition of hands, and of resurrection of the dead, and of eternal judgment; 3 and this will we do if God permit. 4 For it is impossible to renew again to repentance those once enlightened, and who have tasted of the heavenly gift, and have been made partakers of the Holy Spirit, 5 and have tasted the good word of God, and the works of power of the age to come, 6 and have fallen away, crucifying for themselves as they do the Son of God, and making a show of him. 7 For ground which drinks the rain which comes often upon it, and produces useful herbs for those for whose sakes also it is tilled, partakes of blessing from God; 8 but bringing forth thorns and briars, it is found worthless and nigh to a curse, whose end is to be burned.

9 But we are persuaded concerning you, beloved, better things, and connected with salvation, even if we speak thus. 10 For God is not unrighteous to forget your work, and the love which ye have shewn to his name, having ministered to the saints, and still ministering. 11 But we desire earnestly that each one of you shew the same diligence to the full assurance of hope unto the end; 12 that ye be not sluggish, but imitators of those who through faith and patience have been inheritors of the promises. 13 For God, having promised to Abraham, since he had no greater to swear by, swore by himself, 14 saying, Surely blessing I will bless thee, and multiplying I will multiply thee; 15 and thus, having had long patience, he got the promise. 16 For men indeed swear by a greater, and with them the oath is a term to all dispute, as making matters sure. 17 Wherein God, willing to shew more abundantly to the heirs of the promise the unchangeableness of his purpose, intervened by an oath, 18 that by two unchangeable things, in which it was impossible that God should lie, we might have a strong encouragement, who have fled for refuge to lay hold on the hope set before us, 19 which we have as anchor of the soul, both secure and firm, and entering into that within the veil, 20 where Jesus is entered as forerunner for us, become for ever a high priest according to the order of Melchisedec.

1 De aceea, să lăsăm*Filip. 3:12-14. Cap. 5:12. adevărurile începătoare ale lui Hristos și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte*Cap. 9:14. și a credinței în Dumnezeu, 2 învățătura despre*Fapte 19:4,5. botezuri, despre*Fapte 8:14-17;19:6. punerea mâinilor, despre învierea morților*Fapte 17:31,32. și despre*Fapte 24:25.Rom. 2:16. judecata veșnică. 3 Și vom face lucrul acesta, dacă*Fapte 18:21.1 Cor. 4:19. va voi Dumnezeu. 4 Căci cei ce au fost luminați*Mat. 12:31,32. Cap. 10:26.2 Pet. 2:20,21.1 Ioan 5:16. odată și au gustat darul*Cap. 10:32. ceresc și s-au făcut părtași*Ioan 4:10;6:32.Efes. 2:8. Duhului Sfânt 5 și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor*Gal. 3:2,5. Cap. 2:4., 6 și care totuși au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși*Cap. 2:5. și aduși la pocăință, fiindcă*Cap. 10:29. ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit. 7 Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare*Ps. 65:10. de la Dumnezeu. 8 Dar*Is. 5:6., dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat și sfârșește prin a i se pune foc. 9 Măcar că vorbim astfel, preaiubiților, totuși de la voi așteptăm lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea. 10 Căci*Prov. 14:31.Mat. 10:42;25:40.Ioan 13:20. Dumnezeu*Rom. 3:4.2 Tes. 1:6,7. nu este nedrept ca să uite osteneala*1 Tes. 1:3. voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, care ați ajutorat*Rom. 15:25.2 Cor. 8:4;9:1,12.2 Tim. 1:18. și ajutorați pe sfinți. 11 Dorim însă ca fiecare*Cap. 3:6,14. din voi să arate aceeași râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o*Col. 2:2. deplină nădejde, 12 așa încât să nu vă leneviți, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc*Cap. 10:36. făgăduințele. 13 Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a*Gen. 22:16,17.Ps. 105:9.Luca 1:73. jurat pe Sine Însuși 14 și a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta și îți voi înmulți foarte mult sămânța." 15 Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobândit făgăduința. 16 Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul*Exod 22:11. este o chezășie care pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei. 17 De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor*Cap. 11:9. făgăduinței nestrămutarea*Rom. 11:29. hotărârii Lui, a venit cu un jurământ, 18 pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba și în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă*Cap. 12:1. înainte, 19 pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care*Lev. 16:15. Cap. 9:7. pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, 20 unde*Cap. 4:14;8:1;9:24. Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut*Cap. 3:1;5:6,10;7:17. „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec".